LOADING

Type to search

Despre avort: o mărturie adevărată

Stiri Generale / Evenimente

Despre avort: o mărturie adevărată

Share

Poate că e bine, din când în când, să se facă auzită şi prin „Grădina Maicii Domnului” (unde, în 25 de ani de postcomunism, s‑au săvârşit peste 20.000.000 de avorturi!) vocea bieţilor neortodocşi care se străduiesc să fie buni creştini, chiar dacă „ortodocşii adevăraţi”, substituindu‑se lui Dumnezeu, le contestă şi calitatea de creştini, şi şansele de a se mântui… Textul de mai jos a fost făcut public în româneşte de prietenii noştri de la Alianţa Famillilor din România. Este vorba de mărturia personală a unui angajat negru catolic din Comitetul Naţional Democrat (SUA), care a demisionat din partid ca răspuns la tactica agresivă pro‑avort a administraţiei Obama şi a devenit republican. Reflectă traseul lui politic, dar mai ales spiritual. Traducerea din limba engleză a fost făcută de părintele Emil Ember (AFR Baia Mare). (R. C.)

În filmul Inima neliniştită din 2012, care prezintă viaţa părintelui filosofiei moderne occidentale, Sfântul Ambrozie îi spune Sfântului Augustin: „Nu omul găseşte adevărul, ci adevărul îl găseşte pe om: pentru că Adevărul este o persoană. Este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Nu există cuvinte mai potrivite care să explice cum eu, un negru cu o preocupare asiduă pentru cei fără adăpost, pentru drepturile civile şi pentru cultura clasei muncitoare, cu o diplomă în Drept la o universitate neagră renumită şi fiind născut într‑o familie de două generaţii lideri de sindicat, am putut să părăsesc o slujbă de vis în Partidul Democrat şi să devin conservator şi republican în mai puţin de trei ani. M‑ am născut într‑o familie catolică afro‑americană din clasa mijlocie, în Detroitul începutului anilor ’80. Bunicul meu, veteran din Al Doilea Război Mondial, a fost un mândru sindicalist, care a votat cu democraţii în aproape toate alegerile federale. Desigur, în acele timpuri, să fii catolic şi să votezi cu democraţii era mult mai uşor. Mama mea a fost profesoară şi membră de sindicat. Ea era progresistă în ce priveşte problemele economice, însă conservatoare în privinţa celor sociale.

De la o vârstă fragedă, am fost învăţat să‑mi preţuiesc credinţa şi educaţia catolică şi să înţeleg bine că a fi creştin însemnă a răspunde, prin ajutor şi purtare de grijă, datoriei faţă de toţi copiii lui Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am absolvit două şcoli catolice renumite în Metro‑Detroit. Când am terminat liceul, am simţit cu tărie că vocaţia mea era să lucrez în domeniul guvernamental şi să mă implic în politică.

Între obţinerea diplomei de la Colegiul James Madison, din cadrul Universităţii de Stat din Michigan, şi absolvirea dreptului la Howard  University School of Law, am fost democrat. Părea să fie ceva natural: eu sunt de culoare, ţin la săraci şi la cei neajutoraţi, şi am vrut să fiu un avocat al drepturilor civile.

Pe durata colegiului am lucrat ca intern pentru senatorul democratic de atunci, Gary Peters. Între Colegiu şi Facultatea de Drept, am lucrat ca asistent personal pentru echipa senatorului Carl Levin. Pe durata facultăţii de Drept, am lucrat pe timp de vară ca funcţionar pentru guvernatorul Jennifer Granholm şi ca intern pentru Comitetul de Campanie pentru Congres din partea Democraţilor, în Washington DC. Am lucrat cu şi pentru oameni de bună‑credinţă. Nu puteam fi mai mândru că eram democrat.

După ce am intrat în barou, în 2007, m‑am alăturat unei firme de avocatură de prestigiu din Michigan. În 2008, pe parcursul voluntariatului meu pentru senatorul de atunci, Obama, un prieten mi‑a vorbit despre filmul Strigătul mut, o filmare cu ultrasunete a unui avort la începutul anilor ’80. Pe măsură ce copilul nenăscut este ucis, gura sa se deschide ca şi cum ar vrea să urle, dar nu se aude nici un sunet.

Am fost zguduit de acest material video. Sunt un catolic practicant. Îmi iubesc credinţa şi am fost întotdeauna pro‑vita. Chiar şi aşa, nu mi‑am închipuit niciodată că avortul înseamnă cu adevărat uciderea unui copil nenăscut. După acea zi, am încetat să mai fiu voluntar în campania de sprijin pentru senatorul Obama. Am continuat
să slujesc justiţia şi m‑am întărit în convingerile mele privind dreptul la viaţă, dar eram încă democrat.

Un an mai târziu, un fost şef a devenit un înalt oficial la Comitetul Naţional Democratic şi mi‑a oferit o slujbă în echipă. Gândindu‑mă că voi putea schimba din interior mentalitatea acestui organism privind chestiunile pro‑vita, am acceptat oferta şi m‑am mutat înapoi la Washington. Am început să lucrez în acest Comitet în noimebrie 2009. În ajunul sărbatorii Neprihănitei Zămisliri, 7 decembrie 2009, realitatea proiectului Obamacare şi ramificaţiile sale m‑au lovit ca un trăznet. În acea zi, am primit însărcinarea să fac demersurile pentru ca o acţiune politică să se desfăşoare, într‑un stat din Mid‑Westul american, în sprijinul proiectului de lege privind îngrijirea sănătăţii. La acea vreme, un legiuitor federal cheie din acel stat se abţinea de la susţinerea acestui proiect, în parte deoarece el voia o afirmare pro‑vita mai puternică împotriva finanţării avortului din fondurile publice.

Am primit sarcina, m‑am întors la birou şi am ştiut că nu voi putea să o îndeplinesc. Eu nu voi îngroşa rândurile de milioane ale celor care, de‑a lungul istoriei, prin tăcerea lor sau prin ignoranţa lor voită, au dat înapoi şi nu au făcut nimic când cei nevinovaţi mor. Nu voi deveni complice prin forţarea unui legislator federal ca să sprijine un proiect ce permite finanţarea publică a avortului. După cum spune Scriptura, ce‑i va folosi omului să câştige lumea întreaga, dacă sufletul şi‑l va pierde?

Totuşi, rămânea o întrebare. Ce ar trebui să fac? Ştiam că nu puteam îndeplini această sarcină, dar aceasta nu înseamnă că ar trebui să‑mi dau demisia? M‑ am speriat foarte tare. Înclinam spre demisie, dar aveam nevoie de confirmarea că aceasta era într‑adevăr voia lui Dumnezeu şi nu a mea. După serviciu, m‑am dus la Liturghia de seară
de la Crypt Church (aflată la Georgetown University). Predica a fost despre Isaia şi despre a avea curaj. Aceasta era încurajarea de care aveam nevoie. În acea noapte, mi‑am scris demisia. Am explicat de ce nu puteam sprijini un proiect de îngrijire a sănătăţii care dădea greş în privinţa protejării celor nenăscuţi.

După ce am participat la Liturghia din dimineaţa următoare, pentru sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, am mers la biroul şefului meu şi i‑am încredinţat demisia mea. Din partea lor, întreaga echipă a Comitetului a fost incredibil de respectuoasă faţă de alegerea mea. Totuşi, aceasta nu a făcut ca situaţia mea să fie mai uşoară. De fapt, demisia de la acel loc de muncă a fost cel mai greu lucru pe care l‑am făcut în viaţa mea. De fapt, eu mi‑am încheiat cariera ca democrat. Şi nu aveam un alt serviciu care să mă aştepte. Dar eram liber să apăr Adevărul. A fost unul dintre momentele eliberatoare ale vieţii mele.

După câteva luni, am avut privilegiul să lucrez pentru Conferinţa Catolică din Maryland, făcând lobby pentru cei săraci şi neajutoraţi la legislatura statului Maryland. A fost o uşurare să lucrez pentru Biserică, într‑o atmosferă în care mă puteam angaja în domeniul politicilor publice fără nici o aluzie la apartenenţa la un partid.

După optsprezece luni, am văzut de la distanţă cum preşedintele Obama a semnat un proiect de lege care finanţa public avortul, a avansat regulamente care distrugeau micile afaceri şi a perpetuat mitul că principala cauză a sărăciei este lipsa de bani alocaţi problemei, o idee care ignora întreita tragedie a lăcomiei, a falimentului familiei şi a eşecului nostru colectiv de a trăi solidar cu cei săraci material. În sfârşit, în 2011, l‑am văzut pe preşedinte sprijinind reglementări privind îngrijirile medicale ce călcau în picioare dreptul la libertate religioasă. Până aici! Mi‑a ajuns!

În acest răstimp, am învăţat că în vreme ce guvernul are un rol vital important în protecţia săracilor şi a celor neajutoraţi, problemele societale erau cel mai bine soluţionate local de familie, comunitate şi biserică. Am devenit republican. Şi astfel, acest avocat de culoare şi fost democrat, în convingeri şi la serviciu, este acum cu fermitate republican.

Ştiu că nici un partid nu are monopolul asupra adevărului. Ştiu, de asemenea, că creştinii trebuie să creadă că orice afiliere politică nu este niciodată sinonimă sau înlocuitoare pentru misiunea de discipol creştin. Suntem creştini mai presus de toate. Ştiu, tot din sursă directă, că deşi nu sunt de acord cu mulţi dintre prietenii mei democraţi, şi cred că multe dintre politicile lor lasă de dorit din punct de vedere moral, ei sunt totuşi oameni de bună‑credinţă.

Oamenii rezonabili de bună‑credinţă pot şi ar trebui să fie diferiţi în privinţa problemelor politice, de la cheltuielile şi tăierile bugetare la teoria economică, rolul guvernului şi amprenta Americii la nivel global. Acestea sunt chestiuni politice şi economice cu ramificaţii morale, nu adevăruri morale absolute. Am învatat deja că dacă noi, ca popor, suntem liberi, atunci trebuie să dăm mărturie pentru adevărurile morale. Trebuie să apărăm principiile iubirii
autentice şi ale libertăţii, ale comunităţii, ale demnităţii umane şi ale solidarităţii, care ne fac ceea ce suntem – oameni! Dacă noi ne ridicăm la această provocare cu umilinţă şi dragoste, adevărul despre ceea ce suntem, ca indivizi
şi ca o comunitate americană, nu va fi niciodată învins. Cu Adevărul care să ne păstorească, mărturia noastră de astăzi va rezista testului timpului: noi vom fi învingători, vom câştiga această cursă.

Uşa biroului meu, aici, în Detroit, dă spre faimosul monument al Spiritului Detroitului. Pe inscripţia lui se citeşte: „Acum Domnul este Spirit, şi unde este Spiritul Domnului, acolo este libertatea” (II Corinteni 3, 17). În drumul pe care l‑am parcurs, am învăţat cu durere adevărul că omul nu poate trăi în minciună. O persoană care trăieşte în minciună va muri pe dinlăuntru. Bărbaţii şi femeile trebuie să dea mărturie despre adevăr şi nu contează unde îi va duce acest lucru, pentru că nu există altă cale spre libertate şi dragoste: nu există altă cale spre pacea interioară. Minciunile se destramă. Adevărul rămâne. Această scurtă cugetare este mărturia mea pentru Adevărul care m‑a găsit şi m‑a călăuzit spiritual, profesional şi personal la un loc al libertăţii pe care nu mi l‑am imaginat vreodată. Într‑adevăr, Adevărul m‑a găsit, şi acum eu sunt liber să dau mărturie: sunt liber, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îl apăr.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *