LOADING

Type to search

Marturia Gloriei Polo (IV)

Stiri Generale / Evenimente

Marturia Gloriei Polo (IV)

Share
Iubirea de aproapele
Niciodată, niciodată nu iubisem sau nu-mi fusese milă de fraţii mei din afară. Niciodată nu m-am gândit la bolnavi, la singurătatea lor, la copiii fără mamă, la orfani…Cu atâta suferinţă, cu atâţia copii care suferă, aş fi putut să spun măcar: „Doamne ai milă de ei! Doamne, îngăduie-mi să mă rog pentru ei”…Dar eu, nimic! Inima mea de piatră nu se gândea niciodată la suferinţa altuia. N-am făcut niciodată ceva pentru aproapele din iubire…Da, mai dădusem bani unor persoane nevoiaşe, dar niciodată din iubire pentru ei, ci pentru că aveam bani şi-mi plăcea ca ceilalţi să vadă gestul meu, să spună că sunt bună…Apoi, cum ştiam să profit de sărăcia oamenilor. Spuneam: uite, îţi dau asta, dar du-te şi adu-mi copilul de la şcoală, că eu n-am timp…Sau ia asta, dar du-mi cumpărăturile la maşină…sau fă-mi asta…ori cealaltă…Nu dădeam nimic pe gratis! Făceam caritate ca să primesc ceva în schimb sau ca să fiu admirată, nu din iubire pentru aproapele…
Când Iisus mă judeca, am văzut câte rele ieşeau din aceea dorinţă nestăvilită de a avea bani, mulţi bani, crezând că astfel voi fi fericită. Dar tocmai perioada când aveam mai mulţi bani a fost cea mai rea pentru sufletul meu: mă simţeam goală pe dinăuntru, frustrată şi chiar am vrut să mă sinucid. Această aviditate, această dorintă de bani m-a dus şi mai departe de Domnul. Domnul îmi spuse: „Aveai un idol, acest idol era banul şi din cauza lui te-ai condamnat, îndepărtându-te de Domnul tău”.
Într-adevăr, ajunsesem să avem mulţi bani, dar nefolosindu-i cum trebuie, aceştia s-au risipit, iar eu lăsasem în urma mea numai datorii!!
La sfârşitul examenului meu asupra celor 10 porunci, mi-am dat seama că nu trecusem cu bine peste nici una. Îngrozitor! Ce spaimă!! Trăisem într-un adevărat haos, eu care credeam că n-am ucis, că n-am făcut nici un rău…
Cartea Vieţii
Mi-ar plăcea să găsesc cuvintele potrivite ca să vă descriu Cartea Vieţii pe care mi-a arătat-o Domnul: e minunată! Vedem toată viaţa, acţiunile noastre şi consecinţele lor, bune sau rele cum au fost ele, asupra noastră şi asupra altora. Înţelegem gândurile şi sentimentele noastre, şi pe cele ale altora. Totul ca într-un film ce începe din momentul fecundării, când suntem luaţi de mână de Domnul şi ne arată toată existenţa noastră. La început sufletul nostru e plin de o Lumină încântătoare, e plin de Iubirea Lui Dumnezeu…O iubire impresionantă. Nu ştiu dacă aţi observat vreo dată cum adesea noii născuţi bolborosesc ceva, râd singuri, scot diferite sunete. Ştiţi, ei vorbesc atunci cu Dumnezeu. Da, pentru că sunt cufundaţi în Duhul Sfânt. Şi noi suntem cufundaţi, dar diferenţa este că ei, în puritatea lor, ştiu să profite de Dumnezeu şi de Prezenţa Sa.
Nu vă puteţi imagina cât de minunat a fost să văd momentul în care Dumnezeu mi-a creat sufletul în pântecele mamei mele. Sufletul meu era purtat de Mâna Lui Dumnezeu Tatăl! Am descoprit un Dumnezeu Tatăl atât de Frumos, Minunat, Tânăr, Grijuliu şi Afectuos, care avea grijă de mine 24 ore din 24. Care mă iubesa, mă ocrotea şi mereu venea să mă caute când mă îndepărtam de El, cu infinită răbdare…Eu vedeam numai pedeapsa, iar El era numai Iubire…pentru că El nu privea numai la trup, şi vedeam cum mă îndepărtam de mântuire.
Ştiţi, mama mea era măritată de 7 ani şi încă nu avea copii. În acele momente era foarte chinuită de infidelităţile tatălui meu. De aceea era foarte preocupată şi îndurerată când a aflat că era însărcinată. Plângea mereu şi toate acestea au avut o influenţă negativă asupra mea, am fost marcată interior, încât nu m-am simţit niciodată iubită de mama mea. Şi totuşi ea fusese atât de afectuoasă, atât de bună cu mine! Îmi dădea mereu dovezi de afecţiune, dar eu credeam că nu mă iubeşte şi am trăit mereu cu acest complex.
Pentru aceasta, numai Sfintele Sacramente sunt Harul Lui Dumnezeu care ne vindecă.
Când am fost botezată, să vedeţi ce sărbătoare a fost în Cer! Pentru că în acel moment o mică creatură primeşte pe frunte Sigiliul, Sigiliu de fiu al Lui Dumnezeu, de apartenenţă la Iisus Hristos.
Dar am văzut în Cartea Vieţii, că încă de mică, asupra mea s-au imprimat consecinţele păcatelor făcute de tatăl meu, minciunile sale, infidelitatea, băutura, suferinţa pe care o producea mamei. Toate acestea m-au însemnat şi au fost cauza sentimentelor negative care puneau stăpânire pe mine.
Talentele
Domnul îmi zice: Ce ai făcut cu talentele pe care ţi le-am dat?…
Ce-ai făcut cu talentele? – mă întreba Domnul; nu cu exteriorul meu, care era parfumat cu cele mai scumpe parfumuri, elegant şi împodobit cu tot ce era la modă…Nu, Domnul mă întreba despre talentele pe care mi le dăduse. Venisem în lume cu o misiune, cu aceea cu care vine orice creştin: să răspândesc Împărăţia Iubirii. Dar eu uitasem şi că aveam un suflet, şi că primisem anumite talente, cu atât mai puţin că ar fi trebuit să fiu faţă de alţii mâna milostivă a Domnului…Nici nu bănuiam că tot binele pe care îl lăsasem neîmplinit cauzase multă durere Domnului nostru. Vedeam talentele minunate pe care Domnul le pusese în viaţa mea…
Noi toţi, fraţilor, valorăm foarte mult pentru Dumnezeu. El ne iubeşte pe toţi, pe fiecare în mod special. Toţi avem o misiunea în această lume. Şi am văzut cât de preocupat era diavolul pentru că aceste talente, pe care Dumnezeu le-a pus în noi, erau în serviciul Domnului. Era capabil să facă orice ca să ne împiedice.
Ştiţi despre ce îmi cerea mai multă socoteală Domnul? Despre lipsa mea de iubire şi caritate faţă de aproapele, şi îmi spuse: Moartea ta spirituală a progresat mult pentru că nu-ţi era milă de fraţii tăi. Trăiai, dar erai moartă. Când vedeai sau auzeai despre suferinţele altora, era ca un aviz pentru tine, dar tu rămâneai de piatră. Chiar dacă spuneai din buze <>, nu simţeai nimic în inimă, fiindcă păcatul ţi-o împietrise.
Şi Domnul mi-a arătat în Cartea Vieţii cum într-o zi, am văzut din întâmplare la TV, o sărmană femeie care plângea asupra cadavrului soţului său ce tocmai fusese ucis.
Trebuie să vă spun fraţilor, că prin tot ce se prezintă în general la TV, satana ne obişnuieşte cu suferinţa altora în aşa fel încât să gândim că problema e a altora şi nu ne priveşte. Ei bine, Domnul mi-a arătat cât de rău Îi face faptul că jurnaliştii se preocupă numai ca ştirea să impresioneze, dar fără a se interesa cu adevărat de durerea persoanei în cauză. În acea seară, persoana îndurerată era chiar din localitatea Veandillo, Tulima, unde mă născusem. Şi pe moment am fost impresionată, am simţit chiar o durere pentru acea femeie…Dar imediat a început partea care mă interesa la TV despre diete, modă, horoscop, etc, şi nu m-am gândit de loc la ea!
Domnul ar fi vrut ca eu să fiu aceea care să o ajut pe femeia respectivă şi aş fi avut şi posibilitatea să o fac. Era suficient să merg la preotul care stătea vizavi de casa mea şi care avea o casă de primire la Bogota; el ar fi ajutat-o pe femeia aceia şi pe copiii ei. Acela era unul dintre momentele în care puteam folosi talentele date de Domnul, ajutând familia aceea. Dar eu fusesem mai preocupată de modă şi de ce vedeam la televizor. Acum Domnul mă făcea să simt toată durerea femeii şi a copiilor săi…(Plânge)
Ştiţi, primul lucru de care vom da cont Lui Dumnezeu, chiar înainte de păcate, sunt omisiunile! Sunt foarte grave! Nu vă imaginaţi cât de grave! Într-o zi veţi vedea, aşa cum le-am văzut şi eu. Aceste păcate Îl fac să plângă pe Dumnezeu. Da, Dumnezeu plânge văzând că fiii Săi suferă în mijlocul indiferenţei noastre, a lipsei noastre de compasiune. Domnul ne va arăta tuturor, consecinţele păcatului nostru de indiferenţă în faţa suferinţei altora. E atâta durere în lume şi noi nu facem nimic.
Pe scurt, acea femeie, văzându-se persecutată (au vrut s-o ucidă şi pe ea) s-a adresat preotului din satul ei care i-a dat ceva bani şi o scrisoare de recomandare, sfătuind-o să fugă la Bogota. Acolo s-a prezentat în mai multe locuri unde o trimisese parohul dar nimeni nu a primit-o. Ştiţi ce s-a ales de acea sărmană femeie? A încăput pe mâinile unora care au folosit-o în prostituţie! (continuă să plângă)
Domnul mi-a mai acordat o posibilitate să o ajut când am revăzut-o după mulţi ani. Într-o zi a trebuit să merg în centru, în acel cartier unde se vede mai bine mizeria şi sărăcia…Nu-mi plăcea să merg acolo pentru că eu mă credeam superioară şi nu vroiam să văd aşa ceva. Dar în acea zi trebuia să merg acolo şi la un colţ de stradă, fiul meu m-a întrebat: Mamă, dar de ce e îmbrăcată aşa doamna aceea şi de ce poartă fusta aşa de scurtă? Am răspuns: Nu te uita la ea fiul meu, acestea sunt femei uşoare care îşi vând trupul pentru bani, pentru plăcere: sunt prostituate, sunt infame. Aşa am vorbit, clasificând fără milă o soră, căzută în acea condiţie din indiferenţa unui popor şi în plus mi-am mai înveninat şi băiatul…Domnul îmi spuse: Indiferenţii sunt cei căldicei şi eu îi vomit! Nu vor intra niciodată în Cer! Indiferentul e cel ce trece prin lume şi nu-l interesează nimic în afară propiilor interese! Moartea ta spirituală a început încă de când nu-ţi păsa de ce se întâmplă fraţilor tăi. Când te gândeai numai la bunăstarea ta!
Comorile spirituale
Fusesem chemată la existenţă ca să ajut la construirea unei lumi mai bune folosind talentele pe care mi le dăduse Dumnezeu, dar n-o făcusem!
În schimb, cu sfaturile răutăcioase pe care le dădusem, cu exemplul rău trăsesem mulţi oameni spre pierzare! Domnul îmi mai spuse: N-ai ştiut să foloseşti talentele pe care ţi le-am dat…Dar acum ce comori spirituale Îmi aduci?
Comori spirituale?!! Mâinile mele erau goale. Atunci îmi spuse: La ce îţi folosesc cele două apartamente pe care le aveai, cabinetele, că te considerai o profesionistă, cu mari satisfacţii? Poate că ai putut aduce aici măcar o cărămidă? La ce ţi-a servit cultul tău pentru trup, timpul şi banii pierduţi cu orele de gimnastică, cu dietele, cu manichiura, cu machiajul? Ai făcut din trupul tău un idol cu care ai dus pe alţii la păcat…Erai generoasă, ce e drept, dar o făceai ca să ţi se mulţumească, să fii lăudată, considerată bună. Îi manipulai pe oameni cu bani ca să-ţi facă servicii, favoruri. Spune-mi ce-ai adus aici? Când te-am vizitat cu falimentul, n-a fost o pedeapsă, cum gândeai tu, ci o binecuvântare, ca să te despart de acel idol pe care îl slujeai. Era pentru a te face să te întorci la Mine. Dar tu te-ai revoltat, refuzând să cobori la nievelul social la care ajunseseşi, şi blestemai – sclavă al acelui idol ban! Gândeai că ai obţinut totul singură, cu puterile tale, cu studiul tău, pentru că erai muncitoare, luptătoare…Ei bine, nu! Priveşte la alţi profesionişti mai buni ca tine şi care muncesc mai mult, priveşte la condiţiile în care trăiesc…Ţie ţi s-a dat mult şi pentru aceea mult ţi se va cere; pentru mult trebuie să răspunzi!
Gândiţi-vă pentru fiecare bob de orez pe care l-am aruncat, a trebuit să dau socoteală Lui Dumnezeu! Pentru toate dăţile când am aruncat mâncare la gunoi!
În Cartea Vieţii mele m-am revăzut când eram mică şi familia era săracă. Mama gătea adesea fasole, iar eu spuneam: „Iar fasolea asta blestemată? Într-o zi voi fi atât de bogată încât n-o să mai mănânc fasole”. Odată, am aruncat fasolea din farfurie fără ca mama să observe, iar ea, crezând că o mâncasem în grabă, mi-a pus şi porţia ei. Aşa a rămas fără să mănânce. De multe ori se întâmpla aşa pentru că noi eram foarte săraci. Dar mama nu se plângea niciodată, din contră era mereu cu surâsul pe buze şi cu o vorbă bună pentru fiecare. Uneori rămânea fără să mănânce şi pentru că bătea cineva la uşă ca să ne ceară ajutor şi atunci ea îşi dădea porţia ei…Iar eu am fost o fiică atât de nerecunoscătoare şi mizerabilă încât am putut să o mint, să mă ascund de ea, s-o consider învechită şi mai târziu chiar să-mi fie ruşine cu ea…
Ei bine, nu vă imaginaţi Harurile, Binecuvântările care se revărsau asupra mea, asupra familiei şi a lumii întregi prin meritele acestei mame care se ducea în biserică şi îşi oferea suferinţele şi durerea Lui Iisus şi mai ales, avea încredere în El!
Iisus mi-a spus: Nimeni nu te-a iubit ca mama ta!
Apoi mi-a arătat festivităţile pe care le organizam, după ce ajunsesem cineva, şi cum o mare parte din mâncare pregătită ajungea la gunoi…
Domnul a continuat: Priveşte la fraţii tăi, cum suferă de foame. Mie Îmi era foame! – mi-a spus aproape strigând. Dacă aţi ştii cum Îl îndurerează pe Domnul foamea, nevoile, suferinţa fiilor Săi! Cum Îl întristează egoismul nostru şi lipsa noastră de caritate faţă de aproapele!
Şi a continuat să mă facă să văd cum în casa mea erau atâtea lucruri rafinate şi costisitoare, de multe ori inutile. Domnul îmi spunea: Eu eram gol, iar tu aveai dulapurile pline de lucruri scumpe pe care nu le îmbrăcai… Vedeam cum atunci când una dintre prietenele mele îşi cumpăra vreo haină de firmă, eu trebuia să cumpăr imediat ceva şi mai grozav… Dacă una îşi schimba maşina, îmi doream şi eu imediat alta pentru că eram invidioasă.
Erai mereu arogantă, te comparai cu persoanele mai bogate decât tine şi nu priveai niciodată spre cei mai săraci. Când erai săracă, mergeai pe calea sfinţeniei – îmi dădusem o dată încălţămintea nouă unui copil al străzii spre disperarea tatălui meu – dar idolul ban te-a făcut să mergi pe căi greşite… Domnul continuă arătându-mi că, dacă nu m-aş fi închis la Har şi la Duhul Sfânt, aş fi putut ajuta mulţi oameni cu talanţii pe care mi-i dăduse. Mi-a arătat întreaga omenire şi cum răspundem noi în faţa Lui Dumnezeu pentru felul în care am trăit ţinând inima închisă Lui şi Duhului Sfânt şi inspiraţiilor Lor Divine. Îmi spusese: Eu te-am inspirat să te rogi pentru aceste persoane: dacă ai fi făcut-o, răul n-ar fi intrat în ele cauzând atâtea distrugeri. De exemplu, o fetiţă a fost lovită rău de tatăl său…sau un bărbat şi-a ucis soţia: dacă eu n-aş fi fost închisă Duhului Sfânt şi aş fi ascultat inspiraţiile Sale Divine, m-aş fi rugat pentru acele persoane, diavolul n-ar fi putut intra în ele şi n-ar fi produs atâta suferinţă. Sau acel tânăr nu s-ar fi sinucis…Domnul continua: Dacă te-ai fi rugat, acea tânără n-ar fi avortat, acea bolnavă n-ar fi muri singură crezându-se părăsită de Mine pe un pat de spital…Dacă te-ai fi rugat, Eu te-aş fi putut sfătui cum poţi să-i ajuţi pe aceşti fraţi, te-aş fi condus la ei. Atâta durere în lume şi tu ai fi putut ajuta…Dar tu, erai de piatră! Incapabilă de iubire!
În încheiere, vreau să vă mai spun cum se vede în Cartea Vieţii.
Eu eram foarte ipocrită, falsă. Eram dintre acelea care în faţa persoanei o elogiază, iar pe la spate o vorbesc de rău. De exemplu spuneam cuiva: Eşti frumoasă, ce îmbrăcăminte drăguţă ai, îţi vine de minune! Iar în gând îmi spuneam: Eşti urâtă, mă dezguşti, şi mai faci şi pe regina!…
În Cartea Vieţii se vede totul, cu diferenţa că se văd şi toate gândurile. Toate minciunile mele erau descoperite, încât oricine le putea vedea. De câte ori nu plecasem de acasă ascunzându-mă de mama, minţind că am de lucru la şcoală sau la bibliotecă, iar eu mergeam cu grupul la un film pornografic sau la bar ca să luăm o bere…Mama mă credea, iar acum vedea totul în Cartea Vieţii. Ce ruşine! Ce durere simţeam!…Când eram săraci, mama îmi dădea la şcoală puţin lapte şi o banană. Mâncam banana şi aruncam coaja pe unde nimeream, pe coridor sau pe stradă, fără să-mi pese că cineva ar fi putut aluneca pe ea şi cu atât mai puţin de cei ce trebuiau să facă curăţenie…Ei bine, până şi acest amănunt, această neglijenţă era consemnată acolo şi Domnul îmi arăta cine a căzut făcându-şi rău din cauza mea.
Odată, la o casă dintr-un supermarket, am primit ca rest 4500 de pesos în plus. Nu mi-am dat seama decât acasă. Ar fi trebuit să mă întorc şi să-i restitui, dar cum traficul era aglomerat, am renunţat bombănind: Ce idioată! Să-i fie de bine dacă a fost aşa căscată! Dar am avut remuşcări pentru acei bani, căci părinţii mei mă învăţaseră să nu mă ating nici măcat de o centimă a altcuiva. De aceea m-am dus la spovadă în duminica următoare spunând: Mă acuz că am furat 4500 de pesos pentru că nu i-am restituit şi i-am ţinut pentru mine! Nu fusesem atentă la ce-mi spusese preotul, dar măcar nu aveam pe conştiinţă acei bani, iar Domnul mi-a arătat că aceea fusese singura spovadă bună făcută când eram adultă… „Dar a fost o lipsă de caritate să nu restitui acei bani: pentru tine 4500 de pesos nu erau mare lucru, dar pentru acea femeie reprezentau hrana pentru trei zile” Şi am văzut cum femeia a suferit de foame împreună cu cei doi copilaşi ai ei…Domnul îmi arăta şi consecinţele faptelor mele. Tot ce facem, ba chiar şi ceea ce nu facem pentru că nu vrem să facem, totul are consecinţe pentru noi şi pentru alţii! Toţi vom vedea aceste consecinţe în Cartea Vieţii. Când va sosi momentul de a apărea în faţa Lui Dumnezeu pentru judecată, toţi veţi vedea, aşa cum am văzut eu.
Imaginaţi-vă ruşinea şi durerea mea imensă când s-a închis Cartea Vieţii mele…
Şi cu toată comportarea mea, cu toate păcatele şi neruşinarea mea, cu indiferenţa şi sentimentele mele oribile, Domnul m-a căutat până în ultima clipă: îmi trimitea instrumente (persoane) prin care îmi vorbea, îmi striga, îmi lua lucrurile ca să mă întorc la El, ca să-L caut, să-I cer ajutorul. M-a urmărit mereu până în ultima clipă. Ştiţi cine este Dumnezeu, Tatăl nostru? Un Dumnezeu puternic, plin de Iubire, care cerşeşte pe lângă fiecare dintre noi să ne convertim, să ne întoarcem la El…Când îmi mergea rău, eu spuneam: Dumnezeu m-a pedepsit, m-a condamnat! Dar nu e aşa! Niciodată nu ne condamnă El: eu alesesem de bună voie cum să-mi duc viaţa şi cine să fie tatăl meu; îl alesesem pe satana.
Ei bine, imaginaţi-vă că după ce am fost lovită de fulger şi mi-am revenit prima oară, după ce m-au dus la Spitalul Social, în timp ce aşteptam să fiu operată, L-am văzut de Domnul nostru Iisus Hristos stând aplecat asupra mea. Cum era posibil?! Am crezut că am halucinaţii şi am închis ochii. Dar când i-am redeschis, El era tot acolo şi mi-a spus cu duioşie: Vezi, micuţo, eşti pe moarte: ai nevoie de Milostivirea Mea. Cere-Mi-o!
Aşa a spus: Milostivire. Dar eu gândeam: Milostivire, pentru ce? Ce rău am făcut?! Nu eram conştientă de păcatele mele, căci conştiinţa mea fusese întunecată de tot de cel rău…Eram mai preocupată de inelele mele, cum să fac să le dau soţului meu…
Dumnezeu Tatăl ne iubeşte pe toţi şi pe fiecare, independent de faptul dacă suntem buni sau răi; El ne iubeşte cu o asemenea intensitate încât până în ultima clipă vine la noi cu mare duioşie, ne îmbrăţişează cu toată Iubirea Sa…El vrea să ne salveze, dar dacă noi nu-L primim, nu-I cerem Iertare şi Milostivire recunoscând greşelile noastre, ne lasă liberi să urmăm ceea ce am ales. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă fără Dumnezeu, este foarte probabil ca noi să-L refuzăm, şi El ne respectă alegerea. Nu ne obligă să-L acceptăm. Aşa a fost şi cu mine…
Întoarcerea
Când Cartea Vieţii mele s-a închis, eram cu adevărat terorizată. M-am revăzut cu capul în jos, gata să cad în prăpastie şi în timp ce se deschidea gura aceea care era gata să mă înghită, am început să strig îngrozită la toţi Sfinţii să mă salveze. N-o să vă vină să credeţi ca cantitate de Sfinţi am reuşit să numesc: Sfântul Francisc, Sfânta Clara, Sfântul Ambrozie, Sfântul Isidor, Sfântul Augustin etc… Nu ştiu cum de mi i-am amintit, aşa rea catolică cum eram… Dar când am terminat lista, am rămas în tăcere, într-un gol imens: mi-am dat seama că nimeni nu putea să facă nimic pentru mine şi mi-am spus: Pe pământ, toţi cred că sunt o sfântă, iar acum, unde mă duc???!… Am ridicat ochii şi am văzut privirea mamei, plină de o durere profundă. Am strigat: Mamă, ce ruşine! Sunt condamnată, unde merg n-o să te mai văd niciodată!
În acel moment, Iisus i-a acordat un Har minunat: mama mea stătea nemişcată, dar Iisus i-a îngăduit să ridice degetul în sus, invitându-mă astfel să privesc într-acolo. Am privit şi de pe ochi mi-au căzut un fel de cruste foarte dureroase: era orbirea spirituală de care scăpam şi în acea clipă am revăzut un moment minunat de care uitasem. Într-o zi o pacientă de-a mea îmi spusese: Doamnă doctor, eu sunt foarte tristă pentru dumneavoastră, pentru că sunteţi prea materialistă. Dar dacă intr-o zi o să vă găsiţi într-un necaz sau într-un mare pericol, oricare ar fi el, cereţi Lui Iisus Hristos să vă îngrijească cu Sângele Său şi cereţi-I iertare, pentru că niciodată, niciodată El nu vă va părăsi, din moment ce a plătit cu propriul sânge pentru dumneavoastră…
Atunci, cu o mare ruşine şi durere am început să strig: Doamne! Iisuse Hristoase, ai milă de mine! Iartă-mă, Doamne, iartă-mă!… Mai dă-mi o a doua şansă!… În clipa următore, Iisus se apleacă şi mă trase afară din gura aceea! M-a ridicat şi m-a purtat pe un loc plan spunându-mi cu multă iubire: Da, te vei întoarce şi vei avea o nouă şansă… Nu pentru rugăciunile familiei tale, care e normal să plângă şi să strige pentru tine, ci pentru intervenţia persoanelor străine de carnea şi sângele tău care au plâns, s-au rugat şi şi-au înălţat propria inimă cu iubire pentru tine.
Ştiţi ce am văzut? Am văzut marea putere a rugăciunii de mijlocire, fraţilor! Ştiţi cum puteţi să staţi mereu în prezenţa Domnului? Rugaţi-vă zilnic pentru fiii voştri, dar rugaţi-vă şi pentru fiii din lumea întreagă! Rugaţi-vă pentru alţii. În acest mod veţi sta în prezenţa Lui Dumnezeu toată ziua, toate zilele. Vedeam cum se înalţă spre Domnul mii şi mii de flăcărui albe, minunate, pline de iubire; erau rugăciunile multor persoane care se rugau pentru mine după ce văzuseră la TV ce mi se întâmplase. Se rugau şi ofereau Liturghii. Cel mai mare dar pe care îl poate oferi cineva cuiva este Sfânta Liturghie. Nu există nimic mai eficace care să poată ajuta pe cineva decât Sfânta Liturghie. E ceea ce Îi place mai mult Lui Dumnezeu: să-i vadă pe fiii Săi intervenind pentru aproapele, în ajutorul lui. Iar Sfânta Liturghie nu e opera omului, ci a Lui Dumnezeu.
Între acele mici luminiţe era şi una enormă, mult mai mare decât celelalte. Am privit cu curiozitate vrând să ştiu cine era acea persoană care mă iubea atât de mult şi Domnul mi-a spus: Acel om pe care îl vezi acolo, e o persoană care te iubeşte mult şi care nici măcat nu te cunoaşte. Şi mi-a arătat un sărman concetăţean care trăia în munţi, în Sierra Nevada din Santa Maria. Acest om era cu adevărat sărac: toată recolta îi fusesese arsă. Până şi găinile pe care le avea îi fuseseră furate de „guerilla”. Acei luptători voiau să-l ia chiar şi pe fiul mai mare ca să lupte cu ei…Acest om s-a coborât până în sat să meargă la Liturghie. Domnul m-a făcut să fiu atentă la cuvintele cu care se ruga: Doamne, Te iubesc! Îţi mulţumesc pentru sănătate, Îţi mulţumesc pentru fii mei…Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce îmi dai. Fii lăudat! Slavă Ţie, Doamne!…
Rugăciunea sa era numai laudă şi mulţumire aduse Domnului. Domnul m-a făcut să văd că în portofel avea o bancnotă de 10 000 de pesos şi una de 5000 şi asta era tot ce avea. Ştiţi ce a făcut? La ofertoriu a dat bancnota de 10 000, nu pe cea de 5000, cum făceam eu de obicei…Şi el nu bombănea pentru sărăcia lui, nici nu cerea nimic pentru el, ci mulţumea şi lăuda pe Dumnezeu. Ce exemplu, fraţilor! La ieşirea din Biserică s-a dus să cumpere o bucată de săpun. Vânzătorul i l-a înfăşurat într-o foaie de ziar în care era ştirea accidentului meu şi fotografia în care apăream toată arsă. Când omul a ajuns acasă şi a citit ştirea, a plâns emoţionat şi, ca şi cum aş fi fost o persoană foarte dragă pentru el, s-a prosternat cu faţa la pământ şi a implorat pe Domnul din toată inima:
Tată, Domnul meu, ai milă de această sărmană surioară a mea, salveaz-o, Doamne, salveaz-o! Dacă o salvezi, Îţi promit să merg la Sanctuarul din Buga…Te rog, Doamne, salveaz-o!
Gândiţi-vă, acel om atât de sărac, care nu blestema, nu se plângea pentru că suferea de foame cu familia lui, ci Îi mulţumea şi Îl lăuda pe Dumnezeu…acest om era dispus să traverseze ţara ca să meargă şi să îndeplinească o promisiune pentru o persoană pe care nici măcar nu o cunoştea!…
Domnul îmi spuse: „Aceasta este adevărata iubire de aproapele! Aşa trebuie să-ţi iubeşti aproapele!” Şi mi-a dat această misiune:
„Te vei întoarce pe Pământ, ca să dai mărturia ta pe care o vei repeta nu de 1000 de ori, ci de 1000 X 1000 de ori. Vai de cine ascultându-te nu se va schimba, pentru că va fi judecat cu mai multă severitate. Şi aceasta este valabil şi pentru tine la a doua întoarcere, pentru consacraţii care sunt preoţii mei, şi pentru oricine care nu te va asculta: pentru că nu e cineva mai surd decât cel ce nu vrea să audă, nici mai orb decât cel care nu vrea să vadă”.
Aceasta, dragii mei, nu este o ameninţare…Domnul nu are nevoie să ne ameninţe. Aceasta este a doua oportunitate care mi s-a dat mie şi care vi se dă şi vouă. Asta demonstrează cât de mult ne iubeşte Dumnezeu care pune în faţa ochilor voştri această oglindă care sunt eu, Gloria Polo. Căci Dumnezeu nu vrea să ne condamnăm, ci să trăim cu El în Rai. Dar pentru aceasta trebuie să ne lăsăm transformaţi de El.
Când va sosi ora voastră să plecaţi din această lume, fiecăruia dintre voi vi se va deschide Cartea Vieţii; când veţi muri, toţi veţi trece prin aceste momente, aşa cum am trecut eu. Acolo vedem totul cum s-a întâmplat în viaţă, cu diferenţa ca vă vom vedea şi gândurile noastre şi sentimentele, ne vom vedea faptele şi consecinţele lor, omisiunile noastre şi consecinţele lor. Totul în prezenţa Lui Dumnezeu. Dar cel mai frumos e că fiecare va vedea pe Domnul la faţă, care ne cere să ne convertim: până în ultima clipă, ne cere aceasta, pentru ca într-adevăr să începem să fim creaturi noi, cu El, pentru că fără El nu vom putea!
Recuperarea fizică
Când Domnul m-a făcut să mă întorc, rinichii mei nu funcţionau şi nu-mi făceau dializă pentru că nu mai era cazul din moment ce tot aveam să mor…Dar dintr-o dată, au început să funcţioneze; la fel şi plămânii, ba chiar şi inima a început să bată cu putere. Vă imaginaţi stupoarea medicilor: nici nu mai aveam nevoie de aparate!
A început recuperarea mea fizică…După o lună medicii mi-au spus: „Gloria, Dumnezeu face o minune cu dumneata, pentru că deja ţi-a crescut o piele fină pe toate rănile…Dar cu picioarele nu mai putem face nimic, trebuie să le amputăm!”
M-au adus la etajul 7 unde trebuie să rămân pentru intervenţie. Acolo era o doamnă care avea picioarele amputate, dar care trebuiau amputate din nou, mai de sus…Văzând-o, m-am gândit că nici tot aurul din lume nu poate valora cât acea minune care erau picioarele. Niciodată nu-i mulţumisem Domnului, deşi avusesem două picioare frumoase şi sănătoase…Acum, uitându-mă la picioarele mele negre şi arse, fu prima oară când i-am mulţumit Domnului pentru că le mai aveam încă: Doamne, Îţi mulţumesc pentru picioarele mele şi Te rog să-mi dai Harul de a mi le lăsa pentru ca să pot merge. Te rog, Doamne, lasă-mi picioarele!…
Imediat am început să le simt şi de vineri până luni, când au venit medicii, s-au schimbat la culoare: erau roz şi circulaţia se reluase. Uluiţi, mă pipăiau şi nu voiau să creadă. Le-am spus: Domnilor doctori, picioarele mă dor foarte tare, dar cred că nu există pe lume persoană mai fericită decât mine simţind această durere!
Medicul de la etajul 7 mi-a spus că niciodată, în timpul serviciului său de 38 de ani, nu văzuse un caz similar.
Celelalte două miracole pe care mi le-a făcut Domnul au fost sânul şi ovarele. Medicul îmi spusese că nu voi mai putea avea copii. Într-un fel, am fost mulţumită gândind că Domnul îmi dăduse un mijloc natural pentru a nu mai rămâne însărcinată. Dar după un an şi jumătate am văzut că sânul meu începea să crească, să se umfle şi să se formeze din nou. Am rămas încântată, iar când m-am dus la medic, am aflat că aşteptam un bebeluş…Iar cu acest sân am alăptat-o pe fiica mea!!!
La Dumnezeu nimic nu este imposibil!
ÎNCHEIERE
Domnul să vă binecuvinteze pe toţi! Slavă Lui Dumnezeu, slavă Domnului nostru Iisus Hristos! Dumnezeu să vă binecuvinteze!
V-o prezint pe fiica mea. Acesta este copilul miracolului: este fiica pe care Dumnezeu mi-a dat-o după ce am avut ovarele arse. Ceea ce pentru medici era imposibil de crezut.
Dar la Dumnezeu, nimic nu este imposibil!!
Iat-o aici, se numeşte Maria Jose.
***
Doctoriţa Gloria Polo trăieşte şi acum în Columbia şi continuă să-şi exercite profesia de medic stomatolog pe care o exercita şi înainte de accident. A rămas cu cicatrici enorme, dar duce o viaţă normală; diferenţa este că acum este o femeie cu multă credinţă!
Călătoreşte mult pentru a da mărturia sa miilor de persoane care vin să o asculte, împlinind astfel misiunea pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu (are autorizaţia Bisericii pentru a o face).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *