Ortodoxie si traire

Acces necondiționat

Marius Matei 18 octombrie 2020

Cum să săvârșesc dreptatea? Cum să săvârșesc iubirea? Cum să săvârșesc smerenia? Tocmai pentru că nu știu cum, întreb pe Cine știe și Îl rog necontenit să mă îndrume. Îmi pun speranța doar în El și nu cad în disperare. Știu că nu mă va dezamăgi. Am încredere totală în El. Pentru că doar El este Dreptatea, doar El este Iubirea, doar El este Smerenia.

Răspunsul Lui este dublu: mila și harul. Mila, ca iertare pentru toate cele trecute. Și harul, ca reprimire a capacității de a face binele. Dumnezeu mă iubește necondiționat. Ne iubește fără condiții pe toți. Doar noi condiționăm iubirea de factori subiectivi. Remi Brague exemplifică excelent: Farmacistul îmi dă medicamentul, cu condiția să plătesc pentru el, iar medicamentul îmi face bine, cu condiția să îl iau. Însă Dumnezeu îmi dăruiește iubirea Lui fără nici o condiție. Nu mă obligă. Îmi dă sens. Eu nu pot da sens singur. Eu pot da nume. Îmi e de ajuns să primesc sensul de la Dumnezeu.

A crede înseamnă a fi conectat la Dumnezeu. Dacă vederea este accesul la culori, iar rațiunea este accesul la calcul, credința este accesul la Dumnezeu. Deci, iubirea este acces necondiționat. Eu cred, adică accept că am lipsuri și vreau să primesc de la Dumnezeu ceea ce îmi lipsește. Singurul dispozitiv care permite branșarea la Iubire este credința. Fără credință, sufăr din cauza lipsurilor incredibil de mari. Așadar, credința este colacul de salvare de la înec. Dumnezeu știe. Doar să nu uit să Îl întreb mereu.

Pentru orice păcat există iertare. Eu pot căuta această remitere, pentru a o afla. Chiar dacă știu că sunt păcătos, sper. Pentru că știu că slava lui Dumnezeu este omul viu (expresie a sf. Irineu). Că Dumnezeu nu lucrează pentru El însuși. Căutând unde trebuie, aflu că creștinismul nu dă sens vieții, ci îl dezvăluie. Sensul indică direcția de mers: spre înviere. Sensul este acceptarea darurilor Lui, permisiunea de a-L lăsa să lucreze în mine. Căutând iertarea, scap de păcatul complacerii în tristețe, al disperării voluntare. Câți suntem credincioși? Toți suntem credincioși.

Fără Dumnezeu, nu există adevăr. Noi nu creăm. Doar Dumnezeu creează, noi imităm. Îl coborâm pe Dumnezeu în cotidian.

Ne deparazităm de păgânism și de idolatrie. Ne dăruim, nu ne justificăm.

Nu ne temem de oameni, ci de ceea ce este inuman în ei. De aceea, misiunea Bisericii este să umanizeze omul. Pentru a se putea îndumnezei ulterior.

Între frica că se va întâmpla ceva oribil și speranța că totul va fi bine este mai mult spațiu decât credem, depinde cu ce îl umplem.

Omul are impresia că – în orice moment – totul se poate termina, uitând că acela va fi doar începutul.

Să intrăm în Biserică, ușile sunt larg deschise! Biserica este așezată aici pentru atacatorii ei, pentru șansa lor de mântuire. Pentru toți cei disperați.

Să ne gândim bine ce îi vom cere lui Dumnezeu când ne vom afla în Casa Lui! Dumnezeu ne lasă pacea Lui, nu pacea lumii.

Dumnezeu nu este numai iubitor cu noi, este și răbdător. Ne iartă obrăzniciile.

Suntem îndemnați să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei. Înainte, păcatele erau comise doar noaptea, pe întuneric. Acum nu mai este pic de rușine, sunt comise ziua în amiaza mare.

Așa cum un medic dă dovadă de capacitățile sale în fața bolnavilor, la fel Dumnezeu Își manifestă iubirea în fața oamenilor. Să ne obișnuim să Îl primim pe Dumnezeu.

Doar în Biserică, harul ne curăță inima de orice deșertăciune.

Dacă omul alege greșit și nu se îndreaptă, mizeria pe care o suportă poate deveni irevocabilă, acest lucru nefiind în contradicție cu bunătatea lui Dumnezeu.

Omul nu este definit de cărțile citite, ci de cele recitite. Omul își poartă povara singurătății sale, așa cum un lepros își poartă crustele, în speranța întâlnirii cu Dumnezeu.

Omul știe foarte bine doar ce îi lipsește. Conștientizează că încă nu are evlavie.

De două sute de ani deja, iacobinii nu au înțeles că nu pot învăța moartea din ei cum să trăiască.

Nu am auzit niciodată partea diavolului din poveste, Dumnezeu a scris toată cartea, scria Anatole France. Dar eu am încredere deplină în Dumnezeu și nu vreau să am de-a face cu mincinoșii. Nu am pierdut nimic. Din contră, urechile mele au fost salvate de auzul unor monstruozități.

Marius MATEI