LOADING

Type to search

Cu Hristos pe drumul mântuirii

Ortodoxie si traire

Cu Hristos pe drumul mântuirii

Share

Iată-ne ajunşi la Bethleem în locul unde s-a oprit steaua care a prevestit Naşterea Mântuitorului.Chiar din primele veacuri creştinii au ridicat deasupra peşterii o biserică iar mai târziu Sf.Împărat Constantin a construit o frumoasă catedrală, pe ruinele căreia un alt împărat,Iustinian a ctitorit-o pe cea rămasă până în zilele noastre.Înzestrată şi împodobită cu cele mai frumoase decoraţiuni şi odoare biserica Naşterii a suferit multe silnicii de-a lungul timpului fiind pângărită,transformată în capişte idolească şi de multe ori jefuită de comorile ei pământeşti. Dar cea mai de preţ comoară –duhul Adevărului—n-a putut fi distrusă. Au “furat-o”însă valurile de închinători şi au dus-o cu ei până la marginile pământului.Pătrundem prin uşa scundă aplecându-ne şi păşim peste pragul de piatră ,martor tăcut al pogorământului ce ni se aşterne la picioare.Când intri aici eşti copleşit de vastitatea edificiului în care te simţi atât de mic şi care-ţi aminteşte puţinătatea sufletească pe care o aduci cu tine! Te întâmpină mai întâi coloanele,patru şiruri care înaintează şi tot înaintează ca nişte îngeri ţinând în mâini candelele aprinse, porniţi în procesiune spre Tronul Ceresc.Apoi tavanul din bârne de cedru şi chiparos înegrit de fumul lumânărilor,îţi lasă impresia de clădire neterminată când vii dintr-un spaţiu “văruit” ca al nostru.Nu reuşim să vizităm biserica aşa cum se face de obicei pentru că trebuie să ne aşezăm la rând căci din urmă vin alţii într-un flux continuu de vorbe şi paşi amesecate într-o inconfundabilă şi unică nevoinţă.Şuvoiul uman curge pe partea dreaptă spre scările ce coboară în peşteră.Ne obişnuim cu lumina puţină şi privim în jur să mai descoperim câte ceva până ne vine rândul să ne închinăm locului care L-a ţinut” pe Cel ce ţine toate cu mâna”şi a făcut posibilă mântuirea noastră.Văzând apariţia unui grup nou de pelerini călugării armeni şi greci au venit lângă noi să ne ceară pomelnicele. Nu înţelegem ce vor ,noroc de ghida noastră,o tânără orădeancă stabilită în Israel care cunoştea tipicul şi ne-a scos din încurcătură. Avem şi noi vieţuitori pe la locurile sfinte dar fiind în minoritate nu prea ies la vedere.Simpatica noastră ghidă ne-a luat mai mult pe sus pe câţiva dintre noi şi ne-a condus lângă un grup de armeni care stăteau pe bănci vorbind între ei căci la altarul din stânga tocmai se săvârşea Sfânta Liturghie.Aceştia, văzându-ne,s-au întors ca la un semnal cu spatele ignorându-ne cât se poate de evident.Atitudinea lor ne-a lezat puţin amorul propriu de creştini ecumenici şi europeni . Ne-am întors înapoi,spăşiţi şi ne-am gândit că aşa ne trebiue dacă am vrut să prindem,,vorba românului,doi iepuri dintr-un foc După un timp ajungem ,la punctul forte al descinderii noastre în biserica Naşterii şi coborâm câte unul ca să îngenunchem deasupra locului unde s-a produs miracolul Naşterii Mântuitorului din Preacurata Fecioară Maria. Drept în faţă icoana Maicii Domnului cu pruncul în braţe ne salută pe fiecare cu prezenţa ei fericită.Unii ,o cinstesc închinându-i-se,alţii par să n-o observe.Coborâm câteva trepte şi vedem cum străluceşte steaua pe podeaua rece de marmură.Făcută din argint curat,cu patrusprezece colţuri după câţi ani avea Fecioara când a spus profeticele cuvinte:Iată,roaba Domnului!”steaua stă culcată pe pământ gata să se lase călcată în picioare.Pogorâtă din cer aşteaptă cuminte să se aprindă câte o steluţă în sufletul fiecăruia.Ca să te poţi închina trebuie să te târăşti cumva ca să intri sub mica boltă ce străjuieşte şi acoperă locul aşa cum odinioară l-a adăpostit pe Pruncul sfânt.Cineva începe să cânte :Astăzi S-a Născut Hristos şi toţi I se alătură cu recunoştinţă şi bucurie.Ne simţeam privilegiaţi şi binecuvântaţi şi-I mulţumeam astfel Lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să putem ajunge aici.Eram ca nişte copii porniţi pentru prima dată la colindat.Treceam prin stări emoţionale contradictorii:simţeam bucuria de a fi mai aproape de Dumnezeu şi regret pentru păcatul”care înaintea mea este pururea”.Mă încerca o dureroasă strângere de inimă faţă de Pruncul ce-şi începea sub ochii noştri neasemuita jertfire într-o lume care nu L-a cunoscut şi nu L-a vrut ,ai cărei urmaşi eram şi noi.,de a cărui Naştere s-a cutremurat cerul şi pământul .Am plâns pentru copilul-Dumnezeu care a venit în lume dezbrăcat de slava cerească ,dăruindu-se necondiţionat,fără să aleagă,fără să ceară,dorind numai să –L acceptăm ca pe un frate pentru mântuirea noastră.

Iordanul

Nu mi l-am închipuit niciodată ca pe un râu “voinic”,adânc şi primejdios dar nici cu albia lată semn al revărsărilor periodice aşa cum sunt râurile noastre.Îl vedeam cu ochii minţii personificat ,sfântul Iordan,rămas în memoria neamurilor prin Botezul Mântuitorului şi în obiceiul pământului de a ne boteza copiii cu numele lui,Iordan sau Iordana. Râu biblic,singular şi inconfundabil cu apele lui de culoarea lutului ,curgând spre Marea Moartă când tumultuos când liniştit între malurile înalte împodobite cu vegetaţia specifică locului.Aşa l-am cunoscut într-o zi frumoasă de primăvară.“Ce-ţi este ţie,Iordane că te-ai întors înapoi?”a strigat cu uimire,în reveleţia lui,Proorocul.Oare nu eşti vrednic de minunea care se săvârşeşte cu tine?Mii de ani apele tale au adăpat pământul,l-au purtat pe Moise,au fost martore la propovăduirea lui Ioan,l-au înconjurat pe Domnul.Te-ai sfiit şi ai vrut să fugi de la faţa Lui socotindu-te prea neînsemnat ca să-Lprimeşti în mijlocul tău? O,de-am avea şi noi sfiala ta feciorelnică atunci când ne apropiem de El!”Lasă, acum se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea!”i-a spus Domnul Botezătorului Ioan care nici el nu îndrăznea să se atingă de Mielul Lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii.Şi Iordanul şi-a întors cuminte apele pornite năvalnic spre izvoare,la cursul lor firesc aşa cum Domnul a intrat firesc să se boteze.Şi a făcut ca toate apele pământului să se sfinţească şi să se curăţească.”Şi ne trimite nouă binecuvântarea Iordanului ca să se sfinţească apa aceasta!”se roagă preoţii în biserică invocând mila Domnului arătată nouă în chipul Sfintei Treimi.”Întărit”Iisus de Taina Botezului a plecat în pustie pentru a fi ispitit.Aici a petrecut patruzeci de zile în post şi rugăciune împlinind ceea ce spusese că nu numai cu pâine se va hrăni omul ci cu tot cuvântul Lui Dumnezeu.“Eu sunt!”părea să ne spună Iordanul când am ajuns şi noi în locul special amenajat curioşi,dornici să asimilăm cât mai mult din atmosfera mirifică ce pluteşte în jurul său de două mii de ani. Am intrat în apele călduţe cântând :În Iordan botezându-Te Tu,Doamne închinarea Treimii s-a arătat Şi glasul Părintelui a mărturisit Tie Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului.Cel ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat ,mărire Ţie!Era frumos ne simţeam bine şi am început să ne stropim cu apă.O doamnă din grup filma şi la un moment dat a surprins pe peliculă o siluietă albă,umană cu aureolă care stătea în mijlocul râului puţin mai departe de locul unde ne aflam. Gândul ne-a zburat la credinciosul Botezător care străjuieşte şi azi apele Iordanului şi zbenguiala noastră ni s-a părut adevărată blasfemie.Aşa cum în vremurile biblice oamenii plecau întăriţi de botezul lui Ioan tot la fel sunt întăriţi pruncii care se botează în numele Sfintei Treimi.Iisus ,în pustiul Iordaniei a prefigurat ispitirile omenirii de după botez.Omul încearcă toate stările prin care a trecut Mântuitorul dar nu răspunde cu aceeaşi masură de credinţă şi smerenie.De multe ori se lasă ispitit uitând că haina Botezului îi este pavăză împotriva ispititorului.”Te lepezi de satana…de toată lucrarea lui ,de…”Mă lepăd!” spune el prin gura părintelui duhovnicesc apoi uită de promisiunile făcute şi face tocmai invers.În timp ce Botezătorul sau poate Hristos stau “la datorie’în apele Iordanului binecuvântând cele văzute şi nevăzute.

Tudora Luca

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *