Globul de diamant

Bucuria Craciunului: nu suntem orfani! „Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, pentru ca oamenilor să le dăruiască puterea să devină fii ai lui Dumnezeu după har. Deci, Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită nu din iniţiativă omenească, nici din poftă bărbătească, ci prin puterea Sfântului Duh, are ca scop înfierea omului, naşterea sa duhovnicească pentru ca el să dobândească viaţă veşnică.” (PF Daniel) Iar Tatal are mereu grija de copiii Sai. Poate nu le da globuri de diamant, dar le ofera multa dragoste rascumparatoare.

A cauta permanent globul fragil inseamna a-ti hrani vulnerabilitatea, a lua otrava. A refuza dragostea parinteasca echivaleaza cu a sparge acest glob. De aici rezulta depresia modernismului. Fara dragoste, ne suparam ca diamanatul este fals, ca nu este al nostru. Este un nou fruct oprit, pe care nu il mancam, ci il ciobim, ranind pe altii. Cerem prea multa beteala si instalatie defecta, uitand sa ne curatam ieslea.

Tanjim dupa lume, de aceea nu parasim pacatul. Nu putem fi ipocriti: sa nu pacatuim impotriva Duhului Sfant, repetand aceleasi pacate trupesti si dorind aceleasi lucruri de pamant. Doar apropiindu-ne de Cel nascut in iesle arde pacatul in noi si scapam de obsesia globului de diamant (faima, bani, putere). Nu vrem trofee, ci iertare. Nu vrem concedii, ci pelerinaje. Nu vrem diamante, ci scantei ale iubirii divine.

Sa venim si sa ne inchinam lui Mesia, ne indeamna IPS Andrei: „Postul Crăciunului sau întreaga noastră viaţă, dacă extindem intervalul, este o căutare a lui Hristos şi un drum înspre Hristos. Steaua credinţei ne conduce şi ne ajută să depăşim toate potrivniciile şi toate neajunsurile. S-ar putea ca uneori, covârşiţi fiind de această lume secularizată şi dominată de iubirea de plăcere şi de avere, steaua să se ascundă”. Unde il gasim pe Prunc? Nu Il cautam ca si Irod, cu gand morbid, ci vrem sa scapam de obsesia globului de diamant. Sa incepem cautandu-L in Dumnezeiasca Liturghie.

Emotionanta marturie a IPS Andrei: „Indiferentism religios se găseşte peste tot. Părintele Ştefan Anagnostopulos ne relatează că în Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viaţa religioasă. Însă, de dragul tradiţiilor, de Crăciun, s-a dus la rudele sale de la ţară. N-avea de gând să meargă la biserică. Totuşi, după ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus şi el. S-a aşezat într-un loc şi privea atent la altar. Şi ce-a văzut? „Când părintele a rostit «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă…» şi a început să-i împărtăşească pe credincioşi, Domnul Costas deodată a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor ….! Părintele Gheorghe ţinea în mâini un Prunc, dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos într-o hlamidă roşie … Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge … Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se ştergeau cu acea hlamidă roşie! Peste puţin timp, lucrurile au devenit ca mai înainte … Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne …, cred!»”. Domnul Costas de Crăciun a devenit un om credincios şi s-a închinat lui Hristos. L-a găsit în biserică, acolo unde-L poate găsi oricine.” Atat de mare e Domnul! Si ce mult are de oferit: Se da de mancare in Euharistie si niciodata nu se sfarseste si, mai mult, ii sfinteste pe cei ce se impartasesc!

Oferta de globuri, promotii, inghesuieli, bani nedati sarmanilor: mallurile sunt pline de noi insine. Egoismul nostru da pe afara, cumparam o gramada de lucruri de care nu avem nevoie, uitand de Hristos Cel din spital si de Hristos Cel flamand si gol! Simbolul Craciunului nu este mosul comercial, nici bradul, nici globul, ci fraternitatea, caritatea, filantropia, singurul criteriu al Judecatii mesianice.

Craciunul autentic este in contradictie cu opulenta bogatilor, care uita de someri. Nu poti aduce darul tau la altar, cata vreme garderoba bradului te-a costat cateva mese salvatoare ale unor nevinovati oropsiti. Nu zic sa nu luam brad deloc, dar putem lua unul decent. Putem orna cu globuri frumoase, dar nu cu cele „de fite”. Sa fii in iad pentru un glob, nu o fi extrem de frustrant? Ajutand pe altii din neavutul tau, nu vei tanji dupa diamante lumesti, ci sufletul tau va deveni un diamant slefuit, care va lumina mai frumos decat mii de instalatii costisitoare. Nu poti sarbatori Craciunul evitand saracii!!!

Un exemplu de curatenie spirituala, sfantul Ignatie Teoforul, victima a stramosului pagan Traianus. Din Sfanta Traditie că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos iar Mantuitorul l-a luat în braţe şi a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor” şi „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur. Avea 100 de ani cand a fost dat fiarelor salbatice. Astazi, in Traditia polpulara este ‘Pomana Porcului’. Asta nu inseamna ca atunci, in vechime crestinii mancau de dulce in post. Astazi, de fapt taiau porcul, se apucau sa pregateasca bunatati, dar dadeau de familiilor nevoiase din sat pomana din porc, ca sa aiba si ei ce pune pe masa la Nasterea Domnului. Postul il tineau toti dupa randuiala si cuviinta. Asa sa ne ajute si noua Bunul si Mult Milostivul Domn Dumnezeu.

Aceasta însemnează „purtat de Dumnezeu”: l-a luat Iisus din braţele mamei, sau de alături de mama sa, în braţe, l-a purtat Iisus care era Dumnezeu; deci „purtat de Dumnezeu”, „Teofor”. Şi mai este un alt înţeles al „Teoforului”, adică „purtător de Dumnezeu”: el însuşi, Ignatie, purta pe Dumnezeu în inima lui. Creştinii au explicat acest înţeles al doilea al sfântului Ignatie Teoforul amintind că în circul din Roma, în nisip, unde a fost tăiat, sfâşiat de lei, a rămas inima nesfâsiatâ şi în ea, în inima sfântului Ignatie era, cu litere de foc sau de aur, scris: Iisus Hristos. Adică purta pe Dumnezeu în inima lui. Sfântul Ignatie purta pe Dumnezeu în inima sa şi era plin de dragostea de Dumnezeu. ”Mai degrabă, linguşiţi fiarele, ca ele să-mi fie mormânt şi să nu lase nimic din trupul meu; ca nu adormind, să fiu povara cuiva. Atunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Iisus Hristos, când nici trupul meu nu-l va vedea lumea. Faceţi rugăciuni lui Dumnezeu pentru mine, ca să fiu găsit, prin aceste unelte, jertfă lui Dumnezeu. Nu vă poruncesc ca Petru şi Pavel. Aceia erau apostoli; eu, un osândit; aceia, liberi; iar eu, până acum, rob. Dar dacă sufăr, voi fi un dezrobit al lui Hristos şi voi învia liber în El. Acum când sunt înlănţuit, învăţ să nu mai doresc nimic” (Multumesc, Radu!). Modelul sfintilor este salvator: ei nu visau la globuri parisiene!

O, Doamne, cat de actuale sunt cuvintele Sfantului Vasile cel Mare: „Nu trebuie să fie robit de vin, nici să nu fie stăpânit de patima pentru mâncare de carne, nici, în general, să nu devină lacom pentru orice mâncare sau băutură, pentru că cine se luptă, se înfrânează de la toate. Din câte se dau fiecăruia spre folosire, nu trebuie să aibă nimic ca al său propriu sau să înmagazineze, ci fiind atent cu grijă pentru toate, ca şi cum aparţin lui Dumnezeu, să nu dispreţuiască nimic din câte întâmplător sînt aruncate sau puse deoparte.”

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-O, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii Tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa Preacinstitei Tale icoane! Înduplecă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor dreptate şi necăutare la faţa omului, păstorilor înţelepciune duhovnicească, râvnă şi buna pază a sufletelor noastre, învăţătorilor smerită înţelepciune, fiilor ascultare şi nouă tuturor duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului. Şi acum, maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legatură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i frica de Dumnezeu, înfrânarea şi hărnicia, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce esti mai cinstită decat Heruvimii şi mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Ca-ntotdeauna o bucurie, pr. Paduraru: „Să ne gândim puţin la ceea ce Sfântul Evanghelist Luca doreşte să ne transmită. Nu ne vorbeşte despre un simplu învăţător, ci despre unul care avea autoritate, dar şi popularitate. Autoritatea Sa era de origine divină – Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Popularitatea Sa provenea din faptul că învăţa mulţimile, făcea minuni, izgonea demonii. Mântuitorul merge şi alungă din templu pe schimbătorii de bani. Templul din Ierusalim era casa lui Dumnezeu, nu un loc pentru negoţ. Pentru că se comporta în acest fel, mulţi dintre fruntaşii iudeilor nu L-au înţeles. Chiar s-au decis să-I curme viaţa. Mustrările Lui erau prea tăioase, spuse în mod public, iar mulţimile Îl urmau. Pentru ei şi pentru conştiinţele lor Hristos Domnul devenise o persoană prea incomodă. Dacă ne cercetăm conştiinţele, mulţi dintre noi ne vom asemăna cu cei de atunci. Inimile lor nu mai erau asemeni unui templu unde să sălăşluiască Dumnezeu, ci deveniseră o peşteră pentru nenumărate păcate. Mintea lor nu se mai înălţa spre Tatăl ceresc, ci gândea doar la lucruri şi fapte nedemne pentru un creştin. Şi cei de atunci au găsit şi soluţia – s-au străduit să-L îndepărteze şi să-L condamne pe Domnul Iisus Hristos. Astfel, au crezut cei amintiţi că vor avea linişte. Unde nu este Dumnezeu apar norii furtunilor. Unde nu este Dumnezeu se adună tristeţea şi lacrimile. Unde este Dumnezeu, izvorăşte bucuria binecuvântării Sale!” Daca templul vinde globuri, Rabi se manie…

Poezia-rugaciune a parintelui Catalin: „Un înger te pătrunde în culoare,/Pofteşti să zbori,/ Şi să devii mister,/ Şi crucea existenţei nu te doare.”

Marius Matei, amartalos.