LOADING

Type to search

Ignatie Briancianinov

Ortodoxie si traire

Ignatie Briancianinov

Share

Deşi Sfântul Ignatie Briancianinov are o viaţă minunată, spaţiul nu ne permite să o evocăm aici pe larg. Am hotărât aşadar să suprindem în câteva rânduri tinereţea Sfântului şi lupta sa de început pentru a-şi dobândi mântuirea.
Sfântul Ignatie Briancianinov s-a născut în data de 6 februarie 1807 în satul Pokrovskoe din ţinutul Vologda din Rusia. Deşi părinţii săi erau căsătoriţi de mult timp, după ce au pierdut doi copii în primele zile după naştere, ei au rămas neroditori vreme îndelungată. Când în sfârşit, în urma rugăciunilor şi pelerinajelor lor, au mai dobândit un prunc, l-au botezat Dimitrie, după Cuviosul Dimitrie Priluţki, un mare sfânt făcător de minuni din părţile acelea.
Familia Briancianinov era o veche familie boierească, foarte bogată, cunoscută şi respectată. Încă din copilărie, pruncul Dimitrie a fost un mare iubitor de linişte şi se deprinsese cu rugăciunea şi citirea cărţilor duhovniceşti, deşi, cu excepţia mamei, care era foarte evlavioasă, nu prea avea exemple în jurul său. Din contră chiar. Tatăl său, Alexandru Semionovici, era un om cu totul lumesc, iubitor de lux şi străin de orice noţiune de duhovnicie.
La 17 ani, deşi avea deja limpede hotărârea de a intra în monahism, Dimitrie Briancianinov s-a supus voinţei tatălui său şi şi-a început studiile la Şcoala Principală de Ingineri din Sankt Petersburg. Inteligenţa sclipitoare, dar şi calităţile sale morale l-au evidenţiat curând între colegi şi i‑au atras simpatia înaltei societăţi. Sufletul său era însă neodihnit şi „pustiit” de îndelednicirile lumeşti, de ştiinţe pe care le numea „născociri ale minţii omeneşti căzute”. Se străduia însă să îl hrănească cu rugăciunea a cărei dulceaţă o cunoştea încă din copilărie şi ajunsese sporit în această lucrare. Chiar Sfântul mărturiseşte că i se întâmpla ca uneori să adoarmă cu mintea în rugăciune, iar atunci când se trezea dimineaţa să fie în aceeaşi poziţie, fără să se fi mişcat defel şi fără ca mintea să i se oprească din rugăciune.
Alături de un bun prieten, Cihaciov, tânărul Dimitrie mergea foarte des la metocul Mânăstirii Valaam din Sankt Petersburg şi, mai târziu, la Lavra Sfântului Alexandru Nevski, unde amândoi aveau ca duhovnic pe părintele Atanasie. Când tatăl Sfântului a aflat de modul de viaţă şi vădita înclinaţie spre monahism a fiului, care de altfel nu-i ascunsese gândul său, a uitat că acest copil îi fusese dăruit de Dumnezeu şi a pus în mişcare toate „mecanismele” pe care le avea la îndemână. S-a ajuns până la Mitropolitul Serafim al Petersburgului, care l-a chemat pe părintele Atanasie şi l-a mustrat, oprindu-l de a-i mai spovedi pe cei doi tineri.
Viaţa Sfântului a luat cotitura definitivă după ce acesta l-a întâlnit pe stareţul Leonid, un ieromonah vestit pentru viaţa sa sfântă şi experienţa duhovnicească. Hotărârea fiind luată, tânărul Dimitrie a încercat zadarnic să obţină binecuvântarea părintească, pe de o parte, şi eliberarea din obligaţiile lumeşti, pe de alta. Tatăl său nu a acceptat în nici un chip ca fiul lui cel mare să devină monah, iar Marele Cneaz Mihail, fratele Ţarului Nicolae, a încercat şi el din răsputeri să schimbe decizia Sfântului.
Într-un final, în data de 6 noiembrie 1827, Dimitrie Briancianinov a primit eliberarea din serviciu şi, fără ştirea părinţilor, a purces spre Mânăstirea Sfântului Alexandru Svirski, unde se afla stareţul Leonid, rămânând ca frate acolo. După un an, timp în care a dovedit ascultare desăvârşită, Sfântul a urmat părintelui său duhovnicesc, care s-a strămutat cu toţi ucenicii la Sihăstria Ploşceansk. Aici a venit şi prietenul său Cihaciov, care s-a alăturat obştii.
Viaţa Sfântului nu a fost deloc uşoară şi liniştită în continuare, în special din pricina eforturilor permanente ale tătălui său se a-i zădărnici planurile, fiind astfel nevoit să pribegească prin mai multe mânăstiri, suferind de foame şi de frig. În data de 28 iunie 1831, fratele Dimitrie a fost tuns în taină în schima mică de Episcopul Ştefan al Vologdei, cu numele Ignatie. Hotărârea sa era astfel în sfârşit pecetluită.
După 26 de ani în octombrie 1857, Dumnezeu rânduia ca Sfântul Ignatie să fie ales şi hirotonit episcop de Stavropol. În 30 aprilie 1867, după  o viaţă închinată lui Hristos s-a mutat cu pace la Domnul, lăsând nenumăraţi ucenici. În 1988 Biserica Ortodoxă Rusă l-a numărat în rândul Sfinţilor.

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *