Învierea – taină, dar nu ambiguitate
16 iulie 2023
Share
Nu ne mai înspăimântă moartea. Ne gândim la ea, ne pregătim pentru ea. Dar avem o speranță majoră că nu e finalul. Învierea este cel mai mare adevăr. Cel mai contestat, cel mai deranjant pentru cei care nu acceptă mesajul biblic. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu, nici măcar moartea. Învierea este doar începutul minunilor la care vom fi martori în veșnicie. Cine se naște o singură dată – doar trupește – moare de două ori – și sufletește și trupește. Cine se naște de două ori – și trupește și sufletește – moare o singură dată – doar trupește și va învia.
Nu viața în sine este deșertăciune, ci alegerile noastre amăgitoare, în special lăcomia de bani, care ne orbește atât de tare, încât nu mai vedem adevărul învierii. Biruința învierii ne aduce stabilitate, siguranță, simplitate și sinceritate, eliberându-ne de infern. Nu trebuie să cercetăm ceea ce nu ne e de folos, ci ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit. Nu există scurtături magice, nici soluții fără efort, fără schimbări decisive, fără lupte spirituale. Credința este un stil permanent de viață, de căutare, de progres, de biruințe, de bucurii și de speranțe. Strădania noastră este aceea de a ne împăca cu Dumnezeu, pentru a primi darul învierii. Nu primim cadouri de la cineva cu care suntem certați.
A fi ateu înseamnă a crede că mântuirea nu va veni niciodată. Biserica are puțină influență asupra lumii tocmai pentru că lumea are multă influență asupra Bisericii. Să lăsăm loc lui Dumnezeu în viața noastră.
Să nu disprețuim Binele, ca să nu ratăm învierea. Să dobândim familiaritate cu Dumnezeu. Să pricepem mesajul Celui Înviat: Veți avea parte de Mine, nu de mine de cobalt. Singura comoară adevărată, veșnicia.
Cei ce se ocupă doar de cele lumești nu pot să vadă cele cerești. Toate ale lumii se sting și pier. Această nebunie e drumul către iad. Discipolii Învierii se străduiesc să facă ceva în minus: să nu se mai îngrijoreze de hrana pieritoare.
Să nu alergăm în zadar. Unii au trecut linia de sosire și nu știu, continuă să acumuleze poveri. Este timpul să scăpăm de sarcini, este vremea să zidim și să vindecăm. Este vremea să scăpăm de vrăjmășia cu Dumnezeu. Învierea este timpul bucuriei. Este vremea să păzim Poruncile. Să încetăm ura, dezbinarea, conflictul. E vremea să lucrăm virtutea iubirii.
E vremea să luptăm cu patimile din noi. Pacea sufletească vine după un război sufletesc. Nu este altă fericire, decât a face bine altora. Scopul povețelor biblice este ca omul să se abată de la nebunia lumii și să se apropie de înviere.
Înțelesul celor duhovnicești este limpede. Mesajul este ușor de înțeles, dar dificil – pentru unii – de acceptat. Ca să ajungem la înviere, trebuie să trecem prin cruce. Riscăm să pierdem învierea, dacă nu ne întoarcem de la rătăcirile noastre.
Învierea înseamnă să primim Casa pe care am moștenit-o de la Dumnezeu. Fericiți cei ce fac parte din poporul Bisericii! Să ne ținem mintea în frâu, ca să nu râvnească cele rele. Fără înviere, am fi avut cu toții aceeași soartă nefericită.
În mijlocul credinței nu este o idee, ci este Iisus înviat, scrie Michael Reeves. Când vom vedea stelele nopții, să nu uităm că asta I se datorează Lui. Când vom intra în Rai, la fel. Credința nu este despre stilul de viață, ci despre cunoașterea puterii învierii. Să învățăm de la Iisus înviat: de fiecare dată când privim o dată spre noi, să privim de zece ori spre El, să Îi urmăm chemarea. Avem nevoie absolută de harul Lui.
Iisus înviat este Salvatorul celor epuizați, marginalizați, excluși. Învierea este șansa noastră la fericire veșnică. De vom face voia Lui, va trimite legiuni de îngeri pentru protecția noastră. Credem în mesajul Evangheliei, nu în postările anonime de pe internet.
Idolatria este atunci când noi suntem sursa propriei noastre bucurii, nu învierea, scrie Paul Washer. Există o crimă mai mare decât celelalte: aceea de a predica o altă Evanghelie, care neagă învierea. Evanghelia nu ne invită să Îl primim pe Iisus înviat ca pe o anexă a vieții noastre, ci ne cheamă ca El să devină însăși viața noastră. Cea mai gravă problemă a generației noastre este ignorarea Evangheliei și a învierii, nu neapărat prin negare, dar prin superficialitate și lipsă de evlavie, prin preferarea mai degrabă a conferințelor despre sporirea stimei de sine decât a predicilor despre smerenie.
Legământul lui Dumnezeu cu poporul Său înseamnă că El va rămâne cu noi, chiar dincolo de moarte, scrie James Hamilton. Dacă nu credem în Iisus înviat, cine va avea grijă de noi? Biserica ne invită într-o altă lume, cea a învierii, și ne convinge să rămânem acolo, cu sfinții. Pentru atei, Evanghelia e o veste proastă: dacă vor rămâne în necredință, vor merge în iad.
Confucius și Sidartha sunt tot în mormintele lor, doar Iisus a înviat. Nu avem nici un motiv să fim oscilanți în credință, scrie Samuel Waldron. Toate acțiunile noastre sunt de acum centrate pe înviere, pe nimic altceva. Deși iubirea este cea mai mare poruncă de respectat, în vederea veșniciei, Domnul Iisus începe activitatea Sa cu îndemnul la pocăință, deoarece fără pocăință inima noastră nu este un vas curat pentru a putea recepta harul iubirii divine. Prima dată facem curățenie, inclusiv sufletească, abia apoi așteptăm oaspeți de seamă.
Nu pricepem taina învierii, deși Dumnezeu nu este ambiguu. Sfântul Ioan Gură de Aur explică de ce: ne lipsește o inimă curată. Este neputința noastră, nicidecum lipsa de precizie a Lui. La un moment dat, totul va fi clar, inima curată și taina înțeleasă. Important nu e să înțelegem învierea tehnic și să nu credem, ci să înviem și fără să știm detaliile. Exact ca și cu rugăciunea: nu e nevoie să înțelegem rațional rugăciunea, diavolul o înțelege și pleacă. Vom învia și vom intra în Rai, asta contează, nu coordonatele exacte, care – deși există – nu sunt în posesia noastră. Învierea lui Hristos este o dovadă suficientă. Cea mai bună anchetă o facem citind Cuvântul Lui și hrănindu-ne cu el.
Dacă nu Îl dorim pe Dumnezeu mai presus de orice, înseamnă că nu am fost convertiți de Evanghelia învierii, scrie John Piper. Singurul răspuns vindecător la problema omenirii este învierea. Dacă moartea nu mai produce frică, suntem liberi cu adevărat.
Doar într-o lume în care credința în înviere este dificilă, această credință poate rezista, scrie Lee Strobel. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar știm Cine ne rezervă viitorul și avem speranțe reale că fericirea veșnică e posibilă și accesibilă. Noi suntem firele de curent, dar energia electrică este harul Lui. Fără înviere, prăpastia dintre noi și El este insurmontabilă.
Dan Marcovici
