LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Te iubim, Doamne al Invierii!

Share
Postind, crestinii evita piedica amaraciunilor. Rugandu-se, crestinii se elibereaza de ceea ce ii macina. Suntem miracole ale bunatatii divine (sf. Ioan de Kronstadt). Daca raposatii isi gasesc odihna in Domnul, noi de ce ne intristam? Crestinii duc o lupta subtila cu gandurile. Fara smerenie, patrunde viclenia. Cine se indoieste in credinta, nu muta muntii din loc: indoiala e o hula, o minciuna nerusinata a inimii.
Sfantul leningradean ne indeamna: „Pastreaza numele lui Hristos in inima, teme-te sa nu-l pierzi. Daca il vei pierde, iti va fi greu sa o iei de la inceput. Tine-te de Hristos cu toata puterea”. Si o marturisire a Adevarului: „Atata doar ca nu-L vad, dar cu inima Il simt puternic”. Daca nu ne straduim sa dobandim pacea inimii, vom suferi de neliniste si de apasare. 
Cum ai imprastia o mana de nisip, asa incearca vicleanul sa ne imprastie rugaciunea (sf. Ioan de Kronstadt). Ruga noastra poate fi o casa construita fie pe nisip, fie pe stanca. Daca ne rugam cu raceala, construim pe nisip. Gandurile se risipesc de la sine si folosul este zero. In contradictie cu acestia, cei ce construiesc pe stanca tin ochii atintiti spre Neatins. Si nu doar atat: rugandu-I-se ca si cum i-ar vorbi fata catre fata. Viu este Domnul nostru, in cer si pe pamant! 
Multi se roaga avand impresia ca nu au primit nimic de la Dumnezeu din cele ce I-au cerut. Acestia considera rugaciunea o inutilitate (sf. Ioan de Kronstadt). Chiar daca Neatinsul stie oricum totul, avem nevoie de rugaciune, pentru a ne intari credinta. Pentru a ne apropia mantuirea. Ateii nu vad ca le lipseste credinta (fara rost, in viziunea lor). Nu primesc putere de Sus, iar mantuirea o pierd singuri.
In cronosul liturgic, inima arde de dorinta dobandirii de bunuri duhovnicesti. Inima vrea sa simta dragostea fata de Dumnezeu. Nu mimeaza, nu urmareste nimic contestabil. Intelege, dupa putinta, bunatatea divina nemarginita fata de fiecare om in parte. Tatal va da cele bune celor ce cred in El. Negresit.
Hristos, Pastele nostru, ne sterge lacrimile iadului. Ne reda zambetul raiului. Ne invie din moarte: ce vrem mai mult? Te iubim, Doamne al Invierii! Te iubim, Doamne al raiului! Te iubim, Tata al iubirii. Iarta incapatanarile noastre si revarsa binecuvantarea Ta cereasca peste copiii nostri. Nici o clipita nu ne indoim de Adevar. Nici o zi nu vrem sa fim departati de la mila Ta.
 
Pr Marius Matei 
Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *