Un sfânt păstor şi un poet martir
17 mai 2018
Share
Cel mai frumos acatist, închinat sfântului Dimitrie cel Nou, a fost scris de poetul ieroschimonah Daniil Sandu Tudor, în anul 1927, în timpul de mare sensibilitate al celor cincizeci de zile, după trecerea la Domnul a tânărului său frate Eugeniu.
Ca să luăm aminte cursul vieţii tale,
Sfinte, fă-te nouă bun toiag pe cale,
cu spor să răzbatem filele din carte
şi din râvna trează întru căutare,
să te-adune mintea din vremi de departe,
să ne mergi-nainte inel de- arătare,
dăinuind aievea, ca o slovă sfântă,
pentru gând şi suflet ce binecuvântă:
Ştim c-ai dus asprimea din copilărie,
nu cărturăria, plină de zădar,
nu vreun meşteşug spornic de trufie,
nici negustoria iscusită-n zar.
Te-ai dedat din voia ta cea nedibace,
ca să paşti în mirişti cârd de dobitoace.
Fără preţ, boarul satului ai fost.
Cu nuiaua verde duceai neagra turmă.
Praful şi copiii, în alai de prost,
pe uliţa largă te duceau din urmă.
Păzitor de bivoli în câmpii ai stat,
singur cu tăcerea nopţii-n revărsat.
Zdrenţe pe trup schilav, nod scaieţi în barbă,
nebănuind nimeni că eşti vas ales,
tu grăiai cu ploaia, păsări, sfârc de iarbă,
de sporeai în tine sfântul Înţeles.
Umblând, în răznire, peste deal, prin râpe,
cu-n bicior desmetic, altul gros de cârpe,
ducând în privire surâsuri străine,
satul tot te ţine drept sărit din minte.
Şi câinele-n uliţi cu lătrat te-aţine.
Tu îţi vezi de gânduri şi nu iei aminte.
Alături de hulă treci nestânjenit,
fiindcă în privire porţi minunea prinsă
şi tânjind de ceruri, îţi duci covârşit,
în floare de flăcări, inima aprinsă.
Dar noi, pocăiţii, astăzi te rugăm,
milostiv fii nouă, celor ce strigăm:
Bucură-te, gingăşie de suflet sfiit;
Bucură-te, asprimea de canon neclătit;
Bucură-te, lamura dragostei dumnezeieşti;
Bucură-te, oglindire de luceferi cereşti,
Bucură-te, cel tăinuit de obştescul erez,
Bucură-te, că pe Hristos porţi în al inimii miez;
Bucură-te, pricină de semne neşteptate;
Bucură-te, olăcarul smeririi înalte;
Bucură-te, cel cu funia lepădării încins;
Bucură-te, că naşterea şi moartea ţi-ai învins;
Bucură-te, însufleţire, obrocotă sub oase;
Bucură-te, din racla cu moaste luminoase;
Bucură-te, Sfinte Dimitrie cel Nou, Cuvioase.
(din Icosul II)
În acelaşi volum de Acatiste, publicat la Editura Christiana, Bucureşti, 2009, găsim şi notaţiile poetului martir, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, despre forma literar-liturgică pe care trebuie s-o împlinească scrierea acatistului:
„Măreţia şi măiestria lui e îndoită: una din afară, de sunet şi culoare bine măsurată; cealaltă lăuntrică, de descoperire şi tâlc dogmatic. Închis în tiparul unui canon aspru şi dinainte hotărât în cele mai mici amănunte, desăvârşirea aceasta formal rece, ca precizia unui misterios cristal, e de fapt numai un fel de a stăpâni şi ordona aprinderile spirituale ce trebuie să izbucnească din inimile noastre. dar în acelaşi timp, imnul acatist se arată şi ca un cerc de foc şi de flăcări al tuturor avânturilor noastre încordate, prin care evlavia se scrie şi creşte mereu în jurul unei vieţi sfinte, care a fost aleasă din firidele calendarului, ca să ne stea în faţă nouă, drept izvod de îndumnezeire.”
Elena Frandeş
