LOADING

Type to search

Citatele care au rupt iubirea

Marii duhovnici ai neamului

Citatele care au rupt iubirea

Share
Pe urmele lupilor,lăsate în omăt, se ridică mereu câte o nouă primăvară. E semn că singurătăţile au zvâcniri sensibile de iubire şi nasc dimineţi tulburător de frumoase. Şi din greul vieţii aş vrea să scriu ceva frumos. Pentru că, simt că viaţa are încă atâtea comori, chiar lângă noi, aici, pe pământ.
 
 
Dar ce ar mai putea şti însă un bun creştin, în afară de citatele „grele de purtat” ale patristicii. Şi parcă aş vrea ca să vă spun, 
ca de fiecare dată,
 
chiar cu riscul de a fi judecat,
 
şi de a găsi prea multe suflete bolnave
 
şi prea puţine dornice de firesc. Şi iată ce vă spun:
 
E timp de poezie. E nevoie de cuvânt frumos şi de terapie prin sunet!
Cred că ne putem vindeca de toate bolile pământului, dacă vom începe să vorbim numai de bine şi frumos.
 
De la „Bună dimineaţa!” şi până la acel „Noapte bună!”- al tuturor întrebărilor.
 
   Mă simt obosit de atâtea citate. Prea mult „Părintele A.” şi „Părintele B.” Precum copiii ne îmbătăm de iluzii, crezând că jocurile cu care ne jucăm sunt chiar adevărate.
 
Simt acum lumea creştină,
 
această lume a citatelor,
 
a căutărilor după autenticitate,
 
un fel de lume „deşteaptă”
 
şi ruptă de iubire.
 
Ca un „iubit”, care caută să îi demonstreze „iubitei”
 
că e cea mai minunată, într-o scrisoare plină de plagiat.
 
Pentru că, slavă Domnului,
 
sunt destule citate pe internet,
 
prin cărţi şi pretutindeni.
 
La fel şi noi creştinii.
 
Adormim cu cărţile Părintelui Arsenie sub pernă, umblăm cu
 
Psaltirea în buzunar şi cu Biblia în vestă, dar prea puţin cu o flaore,
 
cu un cântec şi cu o vorbă sinceră de iubire.
 
 
 Prea mult cităm, prea mult credem că vom deveni perfecţi şi că îi vom face şi pe alţii la fel de perfecţi. O, sunteţi prea „tineri” în ortodoxie cei ce visaţi aşa de frumos. Voi, cei care mereu contraziceţi, sfătuiţi, argumentaţi.
 
Cu paradisul, cu Patericul, cu imposibilul fiinţei voastre.  Şi oare cine ar mai putea să vă contrazică, să vă oprească şi să vă spună:
 
Măi fraţilor, dar mai trăiţi şi firesc! Mai spuneţi şi povestea unei flori, mai cântaţi şi voi, mai lăcrimaţi, mai zâmbiţi şi mai daţi o şansă de mântuire şi aproapelui vostru. Că până la urmă cine suntem de fapt?
 
 
 
 
 
Catalin DUMITREAN
  

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *