LOADING

Type to search

Partea a doua a cărții ”Viața mea. Mărturia mea”- Părintele Adrian Făgețeanu

Marii duhovnici ai neamului

Partea a doua a cărții ”Viața mea. Mărturia mea”- Părintele Adrian Făgețeanu

Share

MĂRTURIA MEA


Despre voia lui Dumnezeu

Cum ştim care e voia lui Dumnezeu, părinte?

Voia lui Dumnezeu e rezumată în Evanghelie în două fraze foarte mici, scurte: „Să Îl iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toate puterile, din toate, toate, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Pe aproapele tău ca pe tine însuţi! Iar când învăţătorul de lege L-a întrebat: „Dar cine e aproapele meu?”, pentru că el nu considera că-i aproape decât ăla care-i de aceeaşi părere cu el. Or, Mântuitorul a dat nu… Nici preotul, nici levitul nu-i aproapele tău, evreule. Nici preotul iudaic, nici levitul, ci un samarinean, adică din altă lume, din altă… Însuşi Dumnezeu, Mântuitorul… Pentru că i-a arătat că preotul şi levitul au trecut pe alături. Părintele a explicat foarte frumos azi, la predică, că simbolic asta înseamnă că Vechiul Testament nu ne ajută la mântuire, este numai o pregătire pentru mântuire, pentru Noul Testament. Aşa cum la şcoală întâi mergi într-o clasă care te pregăteşte pentru cea superioară. Întâi înveţi alfabetul, gramatica, şi pe urmă înveţi şi alte lucruri din ştiinţă.

Despre puterea Sfântului Botez

Când vii la botez, orice păcat ai fi făcut, se iartă! Orice, orice, orice! Eu am botezat o dată un aşa‑zis tânăr, sau semi‑tânăr, semi‑bătrân, care trecuse de 40 de ani. Părinţii lui cu vreo 70 de ani înainte plecaseră în China şi n‑au găsit un preot ortodox să‑l boteze, deşi acolo sunt, dar n‑au căutat. Nu l‑au botezat. El, după ce a crescut mare, a intrat într‑o clică de bandiţi, a făcut şi furturi şi mai multe rele, şi când a prins de veste că poliţia chineză îl caută, a fugit din China în România. Şi m‑am pomenit, când eram la Antim, că vine la mine: „Părinte, eu am patruzeci şi atâţia de ani şi nu sunt botezat.” M‑am mirat, la vârsta asta!… Zic: „Dar părinţii dumitale au murit când erai mic sau cum s‑a întâmplat? Când te‑ai născut sau cum? Sau n‑ai părinţi, sau cum?” Şi el mi‑a explicat ceea ce v‑am spus. Ce să fac eu? Că n‑am aşa o cristelniţă de mare, nu? M‑am dus la un dulgher care face butoaie, i‑am comandat un butoi nou, unul mare, mare, că el era înalt. Am spus să‑mi facă şi două scări, una să meargă de la duşumele până la buza butoiului şi alta în butoi. L‑am dezbrăcat, i‑am ajutat să se dezbrace, şi l‑am ajutat – că eram tânăr atunci, puternic şi sportiv – să urce pe scară, l‑am ţinut să coboare înăuntru şi de trei ori l‑am afundat cu capul în apă: „Se botează robul lui Dumnezeu în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, Amin”. Nu‑i simplu? Şi i s‑au iertat toate păcatele, toate crimele lui. V‑am spus asta numai ca să înţelegeţi că prin botez se iartă orice. Orice! Ştiţi că eu am stat mulţi ani la puşcărie. În timpul ăsta, noi nu aveam voie nici să scriem la mama, nici să primim de la mama vreo veste. Un om care stă mai mult de zece ani sau douăzeci în puşcărie, nu ştie nimic: mama mai trăieşte, sau ce se întâmplă, nu? Ştiu că nu avea salariu, nu avea bani; mai trăieşte? Nu? Şi primul gând al meu, după ce am ieşit din puşcărie: s‑o văd pe mama! Mama locuia în Petroşani, aici, aproape. Şi am făcut rost de bănuţii de tren şi… merg la Petroşani cu trenul. Când cobor din tren – eram cu haină de asta; adică nu aveam la puşcărie aşa ceva, dar când am fost arestat, aveam, şi mi‑au dat‑o de la magazie. Şi, coborând în haina asta din tren, se apropie de mine vreo trei momârlani – aşa le spunea la Petroşani la ţărani: momârlani. „Sunteţi preot?” „Da, dar ce e?” „Am fost aici, la părintele, la biserică. Doamna preoteasă ne‑a spus că părintele două zile nu vine, că‑i plecat undeva. Şi medicul mi‑a spus că copilul moare. Şi dacă el vine peste două zile… ne‑a spus: chemaţi orice preot pe care‑l întâlniţi, chemaţi‑l aici, la biserica noastră, să‑l boteze repede, cât mai repede!” Când am auzit, am grăbit şi eu pasul, deşi nu prea aveam putere. Am ajuns la o bisericuţă foarte frumoasă, pe malul unui pârâu. Mi‑a plăcut bisericuţa, ca pictură… Repede m‑am îmbrăcat în veşminte, am citit rugăciunile de îmbrăcare şi de toate. Ei au venit cu copilul şi tot mă grăbeau să fac mai repede, deşi eu nu făceam încet totul, dar ei se temeau că moare, moare, moare… Şi după ce‑am început eu botezul, mai ales lepădările, de trei ori Crezul, de trei ori toate – şi ei erau supăraţi, că de ce spun de trei ori?! Dar la noi în carte spune că dacă nu faci de trei ori (lepădările de Satana), dacă nu face preotul slujba cum trebuie, copilul va fi bolnav, pentru că n‑ai făcut după rânduiala dictată de Duhul Sfânt. Şi, după ce am citit toate rugăciunile astea de pregătire, am spus: „Se botează robul lui Dumnezeu, Ioan, în numele Tatălui, Amin” – îl bag în apă; „al Fiului, Amin” – îl bag în apă, şi a treia oară… Şi prima şi a doua oară şi a treia oară, el a ţipat, copilul, pentru că apa era foarte rece. Şi eu le‑am spus: „Măi, oameni buni, de ce spuneţi voi că moare? Ăsta nu‑i… un om care ţipă, nu are putere?” Păi, un muribund…

Nu mai zice nimic un muribund. Şi a trăit…

Şi urmarea: mama a murit, cumnata mea a murit, sora mea a murit. Şi trăia în Petroşani numai nepotul meu de soră, care e profesor la Institutul Minier – de rezistenţa materialelor, profesor universitar. Şi el merge o dată cu maşina, iarna, şi fiindcă n‑a pus destul antigel, sau cum îi spune, maşina n‑a pornit. A pornit din garaj, fiindcă era la vale, dar când a ajuns la loc şes, n‑a vrut să mai meargă. Motorul în niciun caz nu s‑a aprins. Şi el vede un tânăr pe margine, şi‑l roagă: „Uite ce te rog: să‑mi împingi puţin maşina până ce, dacă văd că are viteză şi eu pornesc motorul, el se aprinde după aceea!” Şi acela împinge. El bagă mâna în buzunar, să‑i dea şi el un bănuţ, dar acela spune: „Domnul Vlad, vă cunosc, sunteţi nepotul părintelui Adrian, acela care mi‑a spus că nu mor la botez.” Şi n‑a vrut să‑i ia banii.

Dacă un copil este botezat că aproape că moare, aşa, repede, dacă copilul ăla trăieşte, trebuie să mai facă o dată botezul, aşa cum trebuie? Să‑l cufunde şi să‑l ungă…

Nu trebuie cufundat încă o dată! Şi eu am făcut aşa ceva. Mă bucur că mi‑aţi pus întrebarea.


Despre duhovnicul iscusit


Cum se poate recunoaşte un duhovnic bun?

Duhovnic bun e numai acela rău! Numai cel riguros, care ţine cont de ce învăţături i‑a dat Duhul Sfânt, în Molitfelnic, în Aghiasmatar şi‑n toate cărţile noastre. Ăla care‑ţi dă împărtăşania prea deasă, să iei împărtăşania cum iei ciorba, în fiecare zi, ăla nu‑i duhovnic.

Nu numai despre asta e vorba, părinte.

Nu, nu numai atât. Cel care te povăţuieşte. Capul familiei trebuie să răspundă de mântuirea tuturor din familie, numai atunci se mântuieşte. Se spune în cartea noastră că Dumnezeu a crescut‑o pe Fecioara, pe Prunca aceea, până ce a ajuns Maica Domnului. Creşterea înseamnă educaţie în sensul mântuirii, nu?

Un duhovnic trebuie să‑ţi simtă sufletul, să‑ţi simtă rana, sau să simtă prin Duhul Sfânt…

Nu, nu! Numai ce spui din gură. El, din ceea ce spui, trebuie să deducă, să intuiască în ce stare eşti. Pentru că un medic veterinar are o sarcină mult mai grea decât cel uman. Pacientul uman, ori e copil, ori e matur, spune: „Mă doare aici, sau aici, sau aici!” – nu? Dar vita nu‑i spune, el trebuie să constate. Or, el, fiind duhovnic, noi suntem ca un fel de mieluşel în faţa lui, sau purcel, el trebuie să ştie ce mă doare sau unde trebuie să puie medicamentul. Canonul nu‑i pe viaţă pentru păcat, este medicamentul ca să‑ţi revii la Hristos.

Şi, prin spovedanie, ne vorbeşte prin părintele duhovnic, ne vorbeşte Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Dar există situaţii în care nu poate fi aşa? Dacă, poate, credinciosul… nu ştiu…

Da, există! Multe! Şi foarte mulţi duhovnici, săra­cii, trec alături, adică Mântuitorul a spus că atunci când a căzut un om între tâlhari, întâi a trecut un preot şi nu s‑a interesat de el. Pe urmă, un levit, care e un fel de ajutor de preot, cum e asistentul la un doctor, a trecut alăturea. Abia un samarinean, adică din altă lume (Mântuitorul) a venit, i‑a turnat vin şi untdelemn – vinul înseamnă nădejde, untdelemnul înseamnă milă –, pe urmă l‑a dus la o casă de oaspeţi şi a dat doi dinari – înseamnă să‑i îngrijească şi trupul, şi sufletul, şi abia acela l‑a salvat. Tot Dumnezeu.

Pocăinţa cum se începe, părinte?

În momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul. Dacă fariseul n-ar fi spus nebunia aceasta: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acesta”, poate că s-ar fi mântuit şi el. Dar, când s-a comparat că-i mai bun – „Mulţumesc, Doamne, că nu-s ca vameşul”, a mers în fundul iadului. Deci, pocăinţa în care-ţi dai seama că nu eşti mai bun ca altul, ci dimpotrivă. Pentru că, atunci când te împărtăşeşti, ce spui: „dintre păcătoşi cel dintâi sunt eu”.

Tăierea voii nu e numai pentru monahi, e şi pentru mireni?

Da.

Şi dacă e tăierea voii, de cine să ascultăm, ca mireni?

Vă spun: dacă nu cunoşti bine voia lui Dumnezeu, caută-ţi un duhovnic bun. Pentru că nu toţi au posibilitatea să cunoască şi Scriptura şi scrierile Sfinţilor Părinţi, nu? Dar să ai un duhovnic… Orice creştin are dreptul să-şi aleagă duhovnicul, nu e obligat să meargă la preotul care l‑a botezat sau la cel de parohie, nici la instituţia unde aparţine, nici nicăieri. Poate să găsească pe cine vrea el, în care are încredere.

Şi dacă nu ştim ce să alegem, căsătorie sau cale monahală?

Acum vă spun ceva, dacă nu ştii să alegi, nu e greu să mai întrebi şi pe alţii – rudă, prieten, vecin: „Măi, pe cine ai duhovnic? Şi e duhovnic bun?” Am să vă spun ceva ce n-o să vă placă acuma. Din toţi duhovnicii mari şi buni care sunt aici, la Lainici, eu mă spovedesc la cel mai tânăr. O să mă întrebaţi de ce. Pentru că e singurul care nu-şi dă aere de duhovnic. V-am spus că duhovnicii care sunt filmaţi, dau interviuri, sunt foto­gra­fiaţi şi se scrie despre ei nu ştiu pe unde, nu-s cei mai buni duhovnici, nu-s cei mai smeriţi, cei mai duhovniceşti şi cei mai plăcuţi de Dumnezeu. Eu din toţi duhovnicii din ţara noastră am considerat că cel mai iubit de Dumnezeu este părintele Macarie de la Pasărea. N-a dat niciodată inter­viuri, nu s-a lăsat fotografiat, nu s-a pronunţat că cuvântul lui e suprem.

Da, dar nu mai primea lume.

Blând şi smerit, blând şi smerit. Aşa a fost şi părintele Sofian de la Antim, blând şi smerit.

Ce alţi duhovnici de la noi mai iubiţi, părinte?

Păi, nu contează aprecierea mea, v-am spus: Dumnezeu îi iubeşte pe cei blânzi şi smeriţi. Aşa nu are rost şi nici nu-i bine să vă înşir eu pe cineva.

Părinte, dar cum putem şti că duhovnicul în care ne-am încredinţat sufletul ne duce pe calea cea bună?

Orice creştin nu e obligat să meargă nici la parohul care l-a botezat, nici la cel de la mănăstire, ci la cine crezi tu că poţi să ai încredere.

De exemplu, la noi în mănăstire, părintele nostru nu e de acord – este tânăr el, are 30 de ani – nu este de acord ca maicile să meargă să se spovedească la un părinte mai bătrân. Nu a interzis, dar atitudinal, este împotrivă.

Eu am spus: orice creştin de pe lume îşi alege duhovnicul pe care-l vrea el, nu pe care i-l impune cineva. Eu, aici, din câţi părinţi sunt la Lainici, trimit pe toţi la cel mai tânăr – dacă vrei, mergi şi sfinţia ta.

Dar maica îl are duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc.

Bine. De trei ori în viaţa mea am fost împreună – şi-n puşcărie, şi-n alte împrejurări şi am mare respect pentru el. El a avut o condamnare mai mare ca a mea, a fost bătut mai rău ca mine, a suferit mai mult ca mine.

Despre iertarea păcatelor


Despre patimi, părinte, ce ne puteţi spune? Cum se pot învinge patimile?

Oricine-şi dă seama cine este şi cere ajutor să biruiască patima, Dumnezeu îl ajută şi biruieşte. Nu singur.

Dar ne îndulcim, părinte, de dulcegăriile astea.

Diavolul îi arată fiecărui om că păcatul e mult mai dulce decât să faci porunca lui Dumnezeu. Fiul cel rătăcit a cheltuit toată averea cu desfrâ­na­tele, îndrăcitele, a fost pus să pască porcii, dădea roşcove – roşcovele îs ca păstaia, care au sâmburi roşiatici dulci. Diavolul spune că-i mult mai dulce păcatul decât să faci porunca lui Dumnezeu, să asuzi în muncă şi să câştigi tot ce ai prin sudoarea feţei şi prin jertfă, prin osteneală…

Cum simte omul că i s‑au iertat păcatele?

Măi, când te‑ai certat – la mine au fost ieri doi soţi din Bucureşti, pe care i‑am cunoscut cu vreo 20 de ani în urmă, şi ei se iubeau şi erau în pace, şi au cinci copii. Şi acum au venit, ea să‑l pârască că a lovit‑o, el să spună: „Da, am lovit‑o, că m‑a scos din răbdări! N‑a vrut să se mai ocupe de copii, s‑a dus în dealul Patriarhiei, şi a spus că pe ea o interesează dealul Patriarhiei, nu copiii şi soţul. Eu mi‑am ieşit din răbdări şi am lovit‑o. Ea s‑a dus la medicul legist şi a scos un certificat, să mă bage în puşcărie…” Şi eu i‑am împăcat. El a fugărit‑o: „Uite, pleacă la maică‑ta, dacă nu vrei să ai grijă de copii”. Eu i‑am împăcat şi, nu‑s în pace? Păi, atunci când s‑au iertat unul pe altul, nu e pace? Şi când simţi în viaţă pace, nu înseamnă că?… Da…

Ce înseamnă de fapt suflet viu, părinte?

Ia gândiţi‑vă puţin la un domnu’ Goe – domnu’ Goe! – care a spus: „Tată, dă‑mi partea mea de avere!” Tatăl a trebuit să‑i dea, că tatăl care nu ascultă de domnu’ Goe… nu? Acest domn Goe şi‑a luat averea, a plecat într‑o ţară străină de Dumnezeu, deci o ţară unde domneau îndrăciţii, a ajuns slugă la porci. Diavolul l‑a convins că e foarte greu să împlineşti porunca lui Dumnezeu. Că Dumnezeu spune: „În sudoarea feţei să‑ţi mănânci pâinea”, nu? În sudoarea feţei să‑ţi câştigi nota la şcoală, în sudoarea feţei să‑ţi câştigi diploma, salariul şi tot ce ai. Numai cine munceşte! Nu ştiu dacă v‑am spus că a venit aici o profesoară cu elevele ei de la religie, şi una avea trei cruciuliţe. O întreb: „De ce ai trei cruciuliţe?” „Mă duc la olimpiadă, să iau nota cea mai mare!” Dumnezeu nu‑ţi ajută dacă nu munceşti! Dumnezeu îţi ajută numai după ce ai citit şi ai învăţat, să‑ţi aduci aminte ce ai citit, ca să răspunzi, pentru notă mare. Nu, dacă nu înveţi, pentru trei tinichele să‑ţi dea notă mare! Cine munceşte mai mult pentru notă, pentru diplomă, pentru orice, atunci… Cu cât e mai pregătit, cu atât e mai util altora – şi ca medic, şi ca inginer, şi ca dulgher, şi ca orice!

Despre mântuirea celor opriţi de la împărtăşanie

Părinte, un om, dacă nu face rugăciuni, dar vine la biserică, pare să fie… poate să se mântuiască fără rugăciuni?

Nu! Dacă vii la biserică, eşti în biserică, auzi tot ce se face, vezi tot ce se face, dar dacă n‑ai legătura între tine şi Dumnezeu – asta e rugăciunea, nu? Eu, dacă stau lângă mata, ce legătură e între noi? Poţi să stai chiar lipit de cineva, dacă n‑ai ceva comun cu sufletul, cu rugăciunea, n‑ai nici… n‑ai! Dacă n‑ai nici rugăciunea cu Dumnezeu, atunci ce ai? Ce legătură ai? Degeaba stai în biserică, dacă nu te rogi, n‑ai legătură cu Dumnezeu.

În cazuri extreme, se poate să te mântuieşti şi fără împărtăşanie, spovedanie…

Nu extreme! Nu extreme! Ia citeşte aici, citeşte tare, să audă toţi.

„Fiule, atâţia ani poruncesc dumnezeieştii Părinţi să nu te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, ci numai să bei agheasmă mare. Şi de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale.”

Deci, dacă se dezleagă păcatele, nu eşti vrednic de rai? Eu dumneavoastră vă răspund. Deci, ce spun dumne­ze­ieştii Părinţi? Ce înseamnă dumnezeieştii Părinţi? Aceia care au primit de la Duhul Sfânt, în ziua Cincizecimii sau a Rusaliilor… Duhul Sfânt a venit în chip de limbi de foc peste fiecare apostol şi le‑a spus: „Pentru cutare păcat, atâta canon; pentru cutare păcat, atâta canon; pentru păcate mici, canon mic, pentru păcate mari, canon mare şi greu”, nu? Când mergi la spovedanie şi preotul îţi spune că pentru cutare păcat, un timp de, cât îţi spune el, la păcate mici, chiar un an, spune: „Nu te împărtăşeşti!”, sau trei ani, sau şapte, nu te împărtăşeşti, în loc de împărtăşanie iei agheasma mare de la Bobotează.

„Şi de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale.”
Şi de vei aştepta acest lucru, se vor dezlega păcatele tale şi ai dreptul la rai.

„Iar de vei îndrăzni peste porunca Sfinţilor Părinţi să te împărtăşeşti, te vei socoti al doilea Iuda.”

Deci, dacă totuşi nu vrei să respecţi aceasta, şi te împărtăşeşti, te vei socoti acelaşi cu Iuda, vei avea soarta lui Iuda.

Părinte, cum simte omul că i s‑au iertat păcatele?

Cine din dumneavoastră ştie rugăciunea cea mică, scurtă, de după masa de prânz: Mulţumim Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, că ne‑ai săturat pe noi…

„…de bunătăţile Tale cele pământeşti; nu ne lăsa pe noi lipsiţi nici de cereasca Ta împărăţie, ci, precum în mij­locul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându‑le lor, aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte. Amin.”

Rugăciune scurtă, mică. Dar din ea învăţăm totul. Ce înseamnă pace dându‑le lor? Împăcarea cu Dum­nezeu. Şi, dacă te împaci cu Dumnezeu, nu‑i mântuire? Precum în mij­locul ucenicilor Tăi ai venit (…), aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte. Vedeţi, dintr‑o rugăciune mică, dacă eşti atent, înveţi totul. Când ai o pace în suflet, nu mai ai grijă: „Vai, ce‑am făcut!”, nu? „Ce‑o să fie?” Pentru că la Judecata de apoi se vădesc toate.


Despre puterea credinţei

Părinte, gândurile ce pondere au într‑o vindecare?

Mare! Mare, mare! Adică numai convingerea, cine crede, dacă crezi acestea. Ştiţi ce a spus Mântuitorul: cine crede cu putere, orice va crede se va întâmpla.

Cum se poate dobândi această credinţă? Există ca dar de la Dumnezeu sau se poate creşte în această credinţă?

Nu, e dar, dar Dumnezeu nu‑ţi dă în dar dacă nu ceri. Deci, insistenţa cu care ceri şi încrederea pe care o ai, nădejdea pe care o ai că Dumnezeu îţi va împlini, aceea te ajută. Dar să nu aştepţi să‑ţi dea Dumnezeu fără să baţi şi fără să ceri ce ai zis. Dar rugăciunea trebuie făcută permanent.

Chiar atunci când ea nu este vie, părinte? Când…

Măi, omule, înainte de brichetă, de cutie de chibrituri, cu ce se aprindea focul?

Cu piatra!

Cu iasca.

Cu cremene.

Da. Şi înainte de cremene?

Cu lemne. Se frecau două lemne.
Frecai două lemne până se înfierbântau şi luau foc. Deci, asta înseamnă insistenţa. Nu când îţi vine pe chelie numai!

Despre Împărăţia lui Dumnezeu

Părinte, despre Împărăţia lui Dumnezeu ne puteţi spune ceva?

Mântuitorul spune: căutaţi întâi Împărăţia, şi toate celelalte vi se adaugă, că Dumnezeu are grijă să vă dea şi toate cele trupeşti, şi tot ce aveţi de mâncare, de îmbrăcat, de toate, şi nu daţi prioritate la bijuterii sau la altceva. Întâi Împărăţia, iar celelalte vi se dau.

Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieţii este dobândirea harului Duhului Sfânt.

Da, exact. Pentru că harul e dar, nu‑i dat ca o… recompensă pentru vrednicia ta. Numai faptul că‑l ceri, cum spune: Fericiţi cei săraci cu duhul – înseamnă cei care‑s săraci pentru a primi duh, nu că‑s săraci cu duhul, că‑s proşti. Care se simt prea săraci şi vor să se îmbogăţească în cele duhovniceşti, nu?

Dar cum dobândim harul Duhului Sfânt?

Numai prin cerere. „Bate şi ţi se va deschide, caută şi vei afla”. Dar asta trebuie să fie ceva permanent, nu din când în când…

Despre rugăciune

Părinte, în ziua de azi omului îi vine greu să se roage. Foarte mulţi au probleme cu rugăciunea.

Da, pentru că rugăciunea este legătura între om şi Dumnezeu. Legătura a fost de la început între Dumnezeu şi om, s-a rupt această legătură şi atunci, religia înseamnă relegarea legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune.

Şi cum să facă cel care nu se poate ruga, e furat de alte griji…

Trebuie şi efortul omului, şi ajutorul lui Dumnezeu, fără Dumnezeu nu putem ajunge la rugăciune. Dar, dacă cauţi cât de cât să reiei această legătură, Dumnezeu îţi ajută şi Biserica noastră are această rugăciune: „Binecu­vân­tat eşti, Doamne! Întâi învaţă-mă îndreptările Tale! Bi­ne­cuvântate Stăpâne, înţelepţeşte-mă să înţeleg ce-ai învăţat! Doamne Preasfinte, luminează-mă!” Are trei faze. Deci, toţi creştinii aşa ţin legătura cu Dumnezeu, prin rugă­ciune. Dar Dumnezeu, când a vorbit de vremurile de acum, a spus că va veni vremea când nu ne vom putea ruga în obşte, adică în comunitate de credinţă, ci numai în duh şi-n adevăr, fiecare. Cum s-au rugat creştinii, primii cre­ştini, din catacombe, ascuns, nedescoperiţi, nu în public…

Trebuie să ne rugăm şi pentru cei necredincioşi? Şi pentru cei nepocăiţi?

Şi pentru cei necredincioşi trebuie să ne rugăm, pentru că Mântuitorul a spus: „Iubeşte-l pe aproapele tău”. Nu numai pentru cel care te iubeşte, ci şi pentru vrăjmaşii tăi, ca şi ei să ajungă la mântuire, şi atunci numai aşa te vei mântui, când te vei ruga pentru toţi care sunt în aceeaşi primejdie, în aceleaşi necazuri, în aceeaşi prigoană cu tine.

Cum putem să ne rugăm pentru cei care au murit nepocăiţi sau ştim noi că au păcate despre care nu se ştie?

Dumnezeu nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor, pentru că şi Vechiul Testament ne spune că este Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacov, al lui Isaac – or, niciunul din ei nu e mort. Deci, în împărăţia lui Dumnezeu, şi cei ce sunt în viaţa asta temporară, şi cei ce sunt în viaţa veşnică, toţi sunt vii.

Părinte, dar cei care s-au sinucis?

Nu, nu se mântuiesc, pentru că Mântuitorul spune: „Eu am venit ca viaţă să fie şi să fie din belşug”, iar cei care se sinucid, fiind împotriva vieţii şi împotriva Celui care a dat viaţa, care vor să rezolve ei problema necazurilor, nu se roagă lui Dumnezeu să-i ajute, să rezolve El [problemele lor]. Cei care n-au nădejde nu vor avea nădejde niciodată.

Dar ne putem cumva putea ruga pentru ei?

Biserica, nu.

Dar familiile lor?

Care e slab în credinţă face ce vrea. Eu am întâlnit mulţi care au făcut înmormântare şi pisicii şi câinelui…

Da, am auzit de asta!
… şi copilului avortat, şi aşa mai departe. Deci, cine face, cine vrea să facă paradă, treaba lui.

Rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus, se poate face fiind în lume?

Cei mai mari teologi ruşi spun că asta e rugăciunea cea mai plăcută de Dumnezeu, rugăciunea inimii. Eu am fost foarte bun prieten cu părintele Paulin Lecca, arhimandritul, care a tradus din ruseşte Spovedania unui pelerin rus, despre rugăciunea inimii. A tradus multe lucrări filocalice de la ruşi. Şi ruşii se laudă mereu că ei au ajuns la concluzia că asta e cea mai bună şi mai plăcută rugăciune de Dumnezeu. Mă iertaţi dacă eu am să îndrăznesc să-i combat, pentru că atunci când ucenicii Mântuitorului I-au cerut: „Învaţă-ne să ne rugăm!”, Mântuitorul nu i-a învăţat rugăciunea inimii. Pentru că rugăciunea domnească, Tatăl nostru, este completă şi se roagă pentru toţi rugăciunea, nu? „Dă-ne nouă pâinea…, iartă-ne nouă”, ş.a.m.d. Ne mântuieşte pe toţi, nu? Nu numai pe mine, nu?


Tâlcuire la Psalmul 50

Dintre dumneavoastră cine ştie cel mai bine Psalmul 50?

Îl ştim de la rugăciune, toată lumea. La fel îl ştim toţi, părinte. Nu există unul care să-l ştie mai grozav.

Eu te rog să-mi spui: „cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie” – ce înseamnă?
Cele tainice ale lui Dumnezeu şi tainele sufletului meu mi le-a descoperit Dumnezeu.

Nu-i adevărat! Numai Sfintele Taine, cele şapte taine. Care-s cele şapte taine? Ia spune, din Psalmul 50: Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curăţi ce taină e? Botezul. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ce taină e? Prin auz vine credinţa. Mirungerea. Eleungerea sau pecetea darului Duhului Sfânt. După asta ce vine? Ce cuvinte vin? Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte în mine – împărtăşania. Dacă spune inimă curată – deci, luaţi, mâncaţi şi beţi, pentru iertarea păcatelor. După asta? Învăţa-voi pe cei fărădelege cuvintele Tale – ce-i asta? Asta-i spovedania. Învăţa-voi pe cei fărădelege – ce-i din mine fărădelege! Mai departe: Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge – care taină e? Maslul. Şi deschide-voi gura mea, Îţi voi spune: Osana! Deci, la maslu, pentru că la învierea lui Lazăr, asta a fost, când a spus şi la prunci să strige Osana! Deci, maslu. După asta, ce vine? De-ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat – preoţia. Şi ultima, care e? Fă bine, Doamne – deci, înseamnă că e cea mai mare binefacere a lui Dumnezeu, care o are Dumnezeu pentru Sion. Pentru ce are Dumnezeu cea mai mare bunăvoinţă? Pentru Sion, nu pentru pământ. Pentru ceruri. Să se zidească zidurile Ierusalimului – deci, în bunăvoirea pe care o are Dumnezeu pentru ceruri, să se zidească Biserica luptătoare. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot, atunci vor pune pe altarul tău viţei. Deci, care taină e asta? Cununia. Cununia cu Hristos! Orice muceniţă Îl vrea mire pe Hristos, şi bărbaţii la fel, să-L aibă mire pe Hristos. Deci, asta e cea mai mare taină.


Şi când începe cununia aceasta, părinte? Ce simţi în suflet?

Ştie cineva dintre voi… maica, să spună troparul la muceniţă!

Mieluşeaua Ta, Iisuse, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc şi mor pentru Tine, ca să şi viez întru Tine.

Deci, muceniţa asta vrea: să-L aibă mire pe Hristos. Şi călugărul la fel. Şi orice creştin asta vrea, să-L aibă mire pe Hristos. Asta e taina cununiei. Şi apostolul spune că din toate tainele, din cer şi din toate, asta e cea mai mare.

Cununia?

Păi, nu e cel mai mare să te uneşti cu Hristos în veşnicie?Uite, dacă nu crezi, îţi arăt aici!

Cred, părinte!

Crezi de frică, că-ţi arăt în carte! Altfel n-ai crede…

Şi credinţa cum o putem spori, părinte?

Ia citeşte aici, jos.

Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte, căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte, precum şi Hristos Biserica. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui.

Lui, cu L mare?

Da.

Deci, a lui Dumnezeu.

De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta este mare.

Cine spune asta? Sfântul Apostol Pavel, în epistola către Efeseni. Taina aceasta este cea mai mare, pentru că e unirea oricărui creştin cu Hristos, pentru veşnicie.

Despre iubirea creştină

Părinte, despre iubire în lumea de astăzi, iubirea creştină în lumea de astăzi. Ce forme îmbracă iubirea creştină?

Trebuie să-i iubeşti şi pe vrăjmaşii tăi, trebuie să-i iubeşti şi pe cei care te prigonesc, să te rogi ca Dumnezeu să-i lumineze, să-i înveţe… Şi aşa va face Dumnezeu. Acei care spun acuma că nu Dumnezeu l-a creat pe om, peste un timp de…, după ce vor distruge foarte mulţi, milioane de ortodocşi, vor pune întrebarea: „Dar noi în ce credem?” Pentru că ceia care fac filme şi dau scrieri pornografice despre Mântuitorul, aceia, la urmă, vor pune întrebarea: „Noi în ce credem? I-am distrus pe ortodocşi, dar noi în ce credem?” Şi atunci, Dumnezeu le va arăta – aşa cum a dat la Qumran, cum a dat altădată, anumite descoperiri şi manuscrise, le va arăta cum a fost adevărul în Vechiul Testament, şi atunci vor vedea că Talmudul n-are nimic din adevărul lui Dumnezeu. Şi noi trebuie să ne rugăm şi Biserica chiar acum se roagă pentru cei chemaţi, ca Dumnezeu să le descopere adevărul ş.a.m.d.

Părinte, cum dobândim pacea? Războiul nevăzut cum îl înfruntăm mai bine?

În primul rând, să nu-i judecăm pe alţii, să nu ne comparăm cu alţii, pentru că rugăciunea fariseului: „Mul­ţu­mescu-Ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acest vameş” e rugă­ciune de mândrie, de dispreţ, şi Dumnezeu n-a acceptat-o şi a ajuns în fundul iadului cel care dispreţuia pe altul. Trebuie să ne rugăm pentru toţi. N-avem voie să ne rugăm pentru vrăjmaşii lui Hristos, ci numai pentru vrăjmaşii noştri. Mântuitorul S-a rugat şi pentru vrăjmaşii Lui: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Dar Iuda şi toţi cei din sinagoga satanei ştiau ce fac. Mântuitorul S-a rugat pentru cei ce nu ştiu ce fac, nu-şi dau seama.

Părinte, fiind atâta răutate astăzi, ne vorbiţi despre comuniune şi comunitate? Cu atâta răutate, astăzi, despre comuniune şi comunicare? Între noi şi ceilalţi…

Oamenii de omenie… Trebuie să ne rugăm pentru toţi. Aici nu există niciun pic de răutate, nicăieri, în rugăciune. Răutatea e răspândită tocmai de cele mai mari mijloace de transmisiune. Şi la televizor e violenţă, şi la toate. Copiii învaţă numai asta: violenţă, violenţă, violenţă! Chiar unii creştini şi-au dat copilaşii mici la sport de karate, să-l ataci pe altul. Poftim?

Să te aperi, zic ei.

Că aşa zici mata! Dar când îi dai o direcţie la plex, e apărare? Când îi dai una şi-i spargi maxilarul, e apărare? Boxul e apărare, da? Apărarea Dumnezeu i-o dă fiecărui creştin la botez: îngerul păzitor şi apărător, nu? Iar eu cunosc clerici mari, care şi-au luat nişte dulăi, cum avea Gorbaciov, nişte câini înalţi, aşa, şi oricine venea la el, trebuia întâi să-l miroase câinele dacă-i prieten sau nu, să-l apere pe Gorbaciov. Nu-i rânduiala Bisericii să facă botezul şi atunci îţi dă Dumnezeu îngerul păzitor? Are câini sau ştiu eu ce aparate care recepţionează şi… să-l apere! Şi de ăştia plătiţi, cum se cheamă, de la jandarmi…

Bodyguarzi…

Aşa, aşa!

Despre Învierea morţilor

Despre înviere, părinte, ce ne puteţi spune? Despre Învierea fiecăruia şi învierea de obşte…

Da. Cel mai clar cuvânt despre tema asta îl spune Scriptura, când spune aşa: Pe mine mă aşteaptă drepţii până ce-mi vei răsplăti mie – adică cei care au intrat în Împărăţia cerurilor încă n-au fericirea deplină, până ce nu venim şi noi în Împărăţia Cerurilor. Atunci e bucuria cea mare, când şi copiii tăi, şi nepoţii tăi, şi toţi se vor mântui. De aceea, capul de familie – aşa scrie în cărţile noastre – este acela care se străduieşte zi şi noapte pentru mântuirea tuturor din casa lui, aşa cum capul Bisericii este Hristos, pentru că S-a jertfit pentru mântuirea tuturor. Un căpitan de corabie cu pânze n-are voie să sară din corabie când se îneacă corabia, decât după ce a salvat femeile şi copiii, ceilalţi călători, ceilalţi marinari, mai bătrâni, mai bolnavi. El n‑are voie să sară din corabie nici măcar cu ultimul marinar, ci abia după ce i-a salvat pe toţi, are voie să se salveze şi el. Aşa şi capul de familie: trebuie să se îngrijească de mântuirea tuturor celor de care răspunde el, şi abia atunci se va mântui şi el.

Despre mântuirea celor de aproape ai noştri

Părinte, dar dacă noi ne mântuim şi din familia noastră sunt unii care nu se mântuiesc, cum putem noi fi fericiţi?

Frate scump, dumneata, întrebarea pe care ai pus-o e ca şi cum ai învinui că Dumnezeu n-are milă să mântuiască pe toţi. Atât a spus Ioan Botezătorul: Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii, şi spune pe urmă şi păcatele lumii, nu numai păcatul lumii. Păcatele şi păcatul strămoşesc, de la Adam şi până la Mântuitorul, pentru toţi S-a jertfit, şi pentru toţi ceilalţi, care au păcătuit de la El până la sfârşitul lumii. Astea-s păcatele lumii! Deci, dacă Mântuitorul S-a jertfit, a dat învăţătură, a dat apostoli, a dat scripturi, a dat învăţători, a dat de toate, de toate, de toate, şi unii nu se sinucid, sau nu mai au nădejde, e vina Mântuitorului?

Nu, sigur că nu!
Păi, atunci, n-are nimic de-a face, dacă şi mata vrei mântuirea tuturor din familie, şi ei nu vor, chiar dacă ar fi copilul dumitale, şi nu vrea, dumneata nu poţi suporta consecinţele, ci cel care se opune voii lui Dumnezeu şi voii tatălui şi mamei şi învăţătorului şi tuturor.

Ce am putea face când avem membri de familie care sunt nebotezaţi, poate chiar mai mari decât noi – părinţi sau… – cum putem să-i ajutăm, cât timp ei mai sunt lângă noi?

Depinde de metodă. Aveţi mai mult timp răgaz sau nu? Îmi daţi voie să fac o mică introducere? Într-un sat, vine factorul poştal la o casă şi dă un plic – un ţăran analfabet… Ţăranul zice: „Domnu’ factor, da’ eu nu ştiu să citesc…” „N-am timp să-ţi citesc eu, caută-ţi pe altcineva!” El ia plicul şi iese în stradă, poate întâlneşte pe cineva care ştie să citească. Şi întâlneşte pe jandarm, şeful de post. „Ce-i, bade Vasile?” „Necaz!” „Ce necaz?” „Ştii că eu nu ştiu carte…” „Ştiu!” „Uite, am primit o scrisoare…” „Heeei, ai primit o scrisoare! Sigur ai primit de la fecior, că feciorul a plecat în armată. O fi de la el. Las’ că-ţi citesc eu!” Ia şeful de jandarmi scrisoarea, desface plicul şi spune: „Dragă tată, sunt într-un necaz, cineva mi-a furat arma” – şeful de post zice: „I-a furat arma! Derbedeul! Nici o armă nu poate să păzească? Ăştia nu merită să trăiască! Ăsta e un criminal care nu-şi apără nici măcar arma lui!” Tatăl, când aude „criminal”, „derbedeu”, „nu merită să trăiască”, întinde mâna, ia scrisoarea, izbucneşte – nu chiar de faţă cu şeful de post, merge mai încolo – în hohote: „Fiul meu, criminal! Criminal! Criminal! Nu merită să trăiască! Nu merită… derbedeu… nu poate să-şi păzească nici arma… nu poate… nu-i bun de nimic… Eu îs tatăl lui. Eu nu l-am învăţat. Eu îs vinovat, eu nu trebuie să trăiesc, eu! Eu! Eu!” şi se întâlneşte cu învăţătorul din sat. „Măi, Vasile, cine te-a bătut?” „Nu m-a bătut nimeni, m-a bătut Dumnezeu. Merit să mă bată Dumnezeu! Nu merit să trăiesc! Derbedeu, criminal!” „Ce-i cu dumneata, dom’le? Cine te-a bătut? De ce plângi?” „Cum să nu plâng, dacă nu merit să trăiesc şi nici feciorul meu?” „Feciorul dumitale? Dar era cel mai bun elev al meu şi cel mai cuminte! Şi cel mai ascultător!” „O fi fost, dar acuma uite ce a ajuns! Să nu-şi păzească nici măcar arma! Nu-i bun de nimic! Nu merită să trăiască! Nu merită…” „Ia dă-mi scrisoarea!” Ia scrisoarea, şi începe el: „Dragă tată, cineva mi-a furat arma, acuma sunt pus la carceră. Dacă nu voi plăti arma în câteva zile, voi fi trimis la închisoarea militară, şi m-am gândit să-ţi cer ajutor, să-mi trimiţi acuma nişte bani şi eu, când oi scăpa din armată, am să muncesc, să-ţi restitui banii, să fiu cuminte, să fiu cum trebuie, să fiu un cetăţean bun şi om bun.” „Aşa scrie?” „Aşa scrie!” „Dragul tatei!…” Ce-aţi înţeles?

Depinde cine citeşte şi cu ce inimă citeşte.

Deci, depinde de metodă, de ton şi semiton. Deci, unuia care-i ateu, nu poţi să-i spui deodată: „Măi, eşti nebun, nu crezi în Dumnezeu?” Îi spui: „Măi, eu te înţeleg. Acuma, toată lumea e aşa ca şi tine. Şi eu am momente de astea, nu?” – atunci când faci păcatul, nu spui că Dumnezeu e prezent. Şi nu-i nimeni care să nu fi făcut păcate, nu? Numai Dumnezeu e fără păcat în veşnicie. Depinde de metodă şi de răbdare, de dragoste – pentru că dragostea toate le rabdă, toate le… nu? Nu se semeţeşte, nu se laudă, nu caută ale sale, ci binele altuia, nu?

Despre canonizarea noilor mărturisitori

Părinte, vă rugăm să ne vorbiţi puţin despre Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului.

Vă spun ceva: dintre toate acatistele pe care le-am citit în viaţa mea, este cel mai cizelat, cel mai cult, cel mai subtil.

Aşa este!

Eu am fost foarte apropiat de părintele Daniil, foarte apropiat, şi îl cunosc mai bine decât l-au cunoscut toţi. Mulţi nu l-au iubit pentru că era foarte pretenţios, adică pretindea ca fiecare să fie foarte corect în ceea ce vorbeşte şi gândeşte, dar el era cel mai pretenţios cu el însuşi. Nu era iubit pentru că făcea observaţii mereu, şi la cucoane, şi la toţi, că vorbesc prea mult.

Vorbiţi-ne un pic despre părintele Daniil.

El era foarte pregătit din punct de vedere literar, să stea de vorbă, încât mulţi vlădici de pe vremea lui îl chemau ca el să le cizeleze cărţile pe care trebuiau să le tipărească. Am fost de faţă, martor, şi la Firmilian al Craiovei, şi la alţii, când stătea noaptea întreagă şi lucrau cu el, nopţi întregi, să le refacă cărţile, să fie mai literare. El a pornit la Sfântul Munte cu un gând perfiiiid!!! Dacă un Pitigrilli sau un Damian Stănoiu au câştigat bani cu Alegere de stareţă şi alte cărţi pornografice, el va câştiga de o mie de ori mai mult, cu stilul lui, nu? Dar când a ajuns acolo şi făcea observaţii la fraţii de la unele mănăstiri: „Asta-i haină, ce ţi-a dat stareţul? Asta-i mâncare, ce-ţi dă stareţul? Asta-i comportare omenească? Asta-i pesimism!” Şi fraţii i-au răspuns cum nu se aştepta nici el, nici nimeni de pe lume: „Ăsta-i stareţul meu, în care am încredere, şi Dumnezeu prin el mă va mântui!” N-a putut să mai răspundă nimic! A vrut să-i instige pe toţi împotriva stareţilor şi, dimpotrivă, fraţii l-au pus la punct şi atunci s-a întors în ţară smerit. S-a întâlnit cu Tit Simedrea, mitropolitul cel mai cult, şi acesta i-a spus: „Au dreptate fraţii, nu tu. Smereşte-te tu!” Şi atunci, el s-a transformat cu totul din gândurile pe care le aveau pitigriliciştii, damianstănoicii – să fie smerit, să se închine, să se jertfească pentru credinţă, pentru biserică, şi de asta a fost bătut mai rău decât toţi la Aiud şi de asta l-au omorât în bătăi.

A murit martir, da.

Da.

Şi ar putea fi sanctificat, părinte? Ar putea fi canonizat?

Dar de ce puneţi problemele astea? Cine are dreptul, cine are iniţiativa la canonizare?

Sfântul Sinod.

Nu-i adevărat!

Puterea poporului, iubirea poporului…

Nu-i adevărat! Fals, minciună, fals, fals! Numai Dumnezeu! Dumnezeu, când a vrut să arate că nădejdea unor creştini a slăbit în înviere, după trei sute şi atâţia ani, la Efes, a desfăcut peştera, în care a arătat că aceia erau sfinţi, pentru că au crezut în înviere. numai când se întâmplă ca la mănăstirea Neamţ, când merg părinţii la miezonoptică şi se roagă, se roagă, se roagă, şi când ies din biserică, văd că s-a întâmplat ceva afară: trotuarul s-a ridicat. Şi atunci au săpat şi au dat de nişte oseminte. Or, osemintele nu puteau să ridice trotuarul. Deci, numai Dumnezeu are iniţiativa. Numai când Dumnezeu are iniţiativa, atunci se canonizează. În privinţa asta, vă spun foarte sincer şi cu frica lui Dumnezeu adevărul, nu-i aprob nici pe legionarii care vor să-l canonizeze pe Codreanu, dacă Dumnezeu încă n-a hotărât. Am să vă spun ceva ce nu vă place la cei care l-aţi iubit sau îl iubiţi pe cine-am iubit eu cel mai mult în viaţă, pe Corneliu. Am să vă spun că Corneliu nu-i de acord cu cei care vor să-l canonizeze. Numai Dumnezeu trebuie să ia iniţiativa, la timpul potrivit…

De ce nu e de acord?

Pentru că nu e timpul pentru aşa ceva. V-am spus că pe cei şapte tineri din Efes, abia după 378 de ani… Deci, Dumnezeu ştie când trebuie să…

Şi cum ne arată Dumnezeu că trebuie canonizat cineva?

Cum a arătat la Neamţ, când s-a ridicat pământul.

Dar, de pildă, la Ştefan cel Mare cum a arătat?

A arătat prin alte fapte. N-aş vrea să intru în amănunte acuma. Pot să intru, dar nu e momentul, pentru că şi părinţi buni, buni, buni, chiar prieteni de-ai mei, arhimandriţi, au fost împotriva canonizării lui Ştefan, pentru că a trăit cu cutare femeie sau cutare, nu?

Da, şi Petre Ţuţea…

Dar Constantin a fost mai păcătos ca Ştefan, şi Dumnezeu a hotărât canonizarea lui. David a curvit şi apoi l-a ucis pe soţul curvei, nu? Şi e mai sfânt ca alţii. Deci, Dumnezeu, când face socoteala minus şi plus, trage linie şi spune: „Nu, binele pe care l-a făcut e mult mai mare decât răul”. De aceea am spus că la Ştefan a intervenit Dumnezeu, pentru binele pe care l-a făcut el în ţara noastră – nu numai în ţara noastră! A făcut biserici şi în Grecia, şi în Sfântul Munte şi în multe locuri…

Despre traseul neamului în istorie

Care ar putea fi legătura între mântuire, între mântuirea personală şi neam?

Da, o întrebare foarte bună, pentru că chiar în Vechiul Testament, Moise a pus această problemă. Moise zice: „Eu, pentru păcatele pe care le-am făcut, nu-s vrednic să ajung în Ţara Făgăduinţei, în Ţara Sfântă şi în ceruri, dar singura mea dorinţă este ca neamul meu să se mântuiască”. Deci, iubirea de neam e iubită de Dumnezeu. Iar Pavel spune şi mai clar: „Chiar dacă eu, pentru că am prigonit pe Mântuitorul şi pe creştini, voi fi blestemat, anatema, neamul meu să se mântuiască. Eu, chiar dacă aş fi anatema, dar neamul meu să se mântuiască!” Deci, iubirea de neam este ceea ce o slăveau şi păgânii, şi toţi – aşa spuneau latinii: Suprema lex, suprema iubire este iubirea de neam. Dar, vedeţi, creştinii o înţeleg şi mai mult, de aceea voievozii care şi-au iubit neamul şi-au iubit şi Biserica şi pe Dumnezeu.

Dar într-un neam pot fi şi necredincioşi, nu numai credincioşi.

Da, selecţia n-o putem face noi şi n-o face nimeni. Abia la Judecata de apoi se va cerne. Cernerea a început deja… Acuma se face cernere: cine vrea să rămână cu Hristos şi Biserica Ortodoxă, şi cine vrea să treacă de partea maimuţoilor şi ereticilor. Aţi auzit ce poruncă s-a dat? N-avem voie, nici profesorii de religie, nici alţi profesori, nici alţi educatori, nici preoţii, nici tata şi mama să spună la copii că Dumnezeu l-a creat pe om – pentru că omul a devenit om din maimuţă!!! Cei care se dau drept păstrătorii tradiţiei ortodoxe sunt tocmai aceia care vor să desfiinţeze Ortodoxia. Cei care sunt cei mai mari francmasoni dau declaraţii că nu-s francmasoni. Aşa cum Dumnezeu a spus: „Eu sunt Cel ce sunt”, adică existenţa cea mai evidentă şi în timp şi-n spaţiu, există din veşnicie, fără început, fără sfârşit, şi în spaţiu, pretutindeni. Diavolul spune: „Eu nu exist! De unde aţi născocit voi că există diavol?” Că voi, dacă-l veţi crede pe el că nu există diavol, veţi crede că nu există nici Dumnezeu.

Că noi suntem dumnezei…

Dom’le, … vă dau un singur exemplu. Preşedintele Academiei, la înmormântarea unui prieten de‑al meu, poate aţi auzit de el, Virgil Cândea, a spus: „A fost un om de omenie şi acuma a trecut în neant, în non-existenţă”… În non-existenţă, aşa zic ei. Deci, antihriştii [zic că] nu există existenţă, nici Dumnezeu, nici nimeni. În neant…

Părinte, ca profesor de religie, dacă nu mai eşti lăsat să-ţi faci datoria aşa cum trebuie, rămâi profesor de religie sau treci la catedra de limba română, unde poţi vorbi liniştit copiilor despre Hristos?

Eu vă sfătuiesc să treceţi la limba română sau la orice profesiune vrei. Decât să fii silit să spui că omul e maimuţă, mai bine vorbeşti de gramatică şi de fonetică şi de silabe…

Şi de Hristos putem vorbi…

… de etimologie, de alte lucruri.

Părinte, dacă copiii vor să plece din ţara asta, îi oprim sau nu?.

Eeei, săracii… Doamna profesor, cine le-a cumpărat calculatoare? Cine le-a cumpărat televizor? Cine le-a făcut educaţia să plece?

Şi televizorul, şi părinţii, şi şcoala…

Eu spun că cine a cumpărat, acela e vinovat. Nu ăla care-i păgân, de la televiziune şi de la… E mai vinovat tata, mama, bunica.

Ce facem, aruncăm televizorul, părinte?

Nu trebuie să-l arunci, să nu cadă în cap cuiva. Dar vinde-l şi iei o carte bună.

Ce credeţi că putem face noi azi pentru neamul nostru? Pentru că tinerii ca noi sunt îngroziţi, că-n politică nu-i niciunul bun, şi noi ce putem face? Să ne rugăm. Şi altceva?

Eu l-am cercetat foarte mult pe Herodot şi pe toţi istoricii antici, m-am interesat despre originea dacilor şi a geţilor. Şi Herodot vorbeşte cu mare respect despre geţi şi daci, spune „geţi nemuritori”. Dar spune şi Herodot şi toţi contemporanii istorici din vremea veche că geţii nu erau uniţi între ei. Spune Herodot că dacă ar fi fost uniţi, nici un Cezar, nici un Alexandru Macedon, nici nimeni de pe lume n-ar fi putut să-i învingă. Dar erau dezbinaţi. Asta-i cea mai mare dovadă că suntem strănepoţii lor, că nu suntem… doi români nu se unesc!

Aşa este! Totuşi, au fost şi încercări de unire…

Au fost încercări, dar nereuşite. Şi Mihai Viteazul…

Chiar Mişcarea lui Codreanu!

Da. Dar Codreanu n-a avut urmaşi.

Da, aşa este.

Nimeni nu a urmat ce-a vrut el. Nimeni, nimeni din Mişcarea Legionară nu l-a urmat pe Căpitan.

Oameni ca dumneavoastră, totuşi, au continuat acel spirit, într-un fel, nu?

Nu. Toţi ortodocşii au continuat, nu oameni ca mine. Toţi ortodocşii au continuat. Putem spune că cine-a fost mirean sau preot ortodox, acela l-a urmat. Pentru că şi Dumitru Stăniloae, şi toţi care au ţinut la dogma ortodoxă, sunt în aceeaşi idee cu cei care au luptat împotriva marxismului, leninismului, ateismului ş.a.m.d.

Părinte, ce credeţi: România se mai vindecă?

România? Nu! Mai curând se vor vindeca alte ţări. România, v-am spus mai înainte şi repet: nu se pot uni doi români între ei. Asta-i cea mai bună dovadă că suntem strănepoţii geţilor, dacilor. Sfinţii Părinţi din ultimul timp spun că, din cauză că ruşii au dat cei mai mulţi mucenici, ei vor lupta împotriva şi a ecumenismului şi a papistaşilor şi a tuturor…

Cine, ruşii?

Ruşii! Vor lupta şi vor ajunge să conducă Constantinopolul ortodox.

Este aşa şi o profeţie a unui părinte din Sfântul Munte, la fel zice.

Da, da. Păi, da, da, exact.


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *