Sf. Serafim de Glinskaia (+1985, 8 MARTIE)

A ştiut să îmbine măreţia ierarhului cu smerenia monahală, devenind păstor înţelept pentru credincioşii din Armenia, Georgia, Rusia şi Ucraina.

În persoana marelui stareţ şi mitropolit de Tetriţkaro Zenovie (în schimă – Serafim) s-au împletit minunat sfinţenia vieţii, iubirea de oameni şi iubirea de învăţătură. Viitorul mitropolit Serafim (în lume Zaharia Ioachimovici Majughi) s-a născut pe 14 septembrie 1896 în oraşul Gluhov într-o familie de muncitori. Rămas de mic fără tată, a fost educat de mama sa şi adesea fugea la Mănăstirea Glinskaia. Atmosfera plină de har a locaşului şi exemplul mamei credincioase i-au insuflat iubirea de Dumnezeu. În 1914, a fost primit în mănăstire ca frate începător, iar în 1916, Zaharia Majughi a fost înrolat în armată. În mlaştinile de la Pinsk a contractat o eczemă şi o tromboflebită. Dar mai mult decât orice tânărul se temea ca nu cumva să ajungă să ucidă oameni.

Şi s-a petrecut o minune: În urma rugăciunilor sale fierbinţi a fost detaşat în compania de escortă şi nu a mai participat la acţiunile de luptă. După demobilizare, Zaharia s-a întors în mănăstire, unde a fost tuns monah cu numele Zenovie. În vremurile tulburi ale războiului civil, lui Zenovie i s-a încredinţat ascultarea periculoasă de a aduce cerealele de la moara mănăstirii. Şi dacă alţi monahi adesea erau supuşi atacurilor, proviziile aduse de el niciodată n-au fost jefuite. În 1922, Mănăstirea Glinskaia a fost desfiinţată. Tânărul monah s-a mutat în Caucaz la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului – Dranda, din apropiere de Suhum.

Curând a fost închisă şi această mănăstire, iar părintele Zenovie, împreună cu alţi monahi, s-au mutat în munţii Abhaziei, întemeind acolo un mic schit de pustnici. Dar monahii nu au avut parte de linişte. Acolo, Zenovie a avut parte de o întâmplare minunată, când nu a fost vătămat de ursul în bârlogul căruia s-a ascuns de autorităţi. Părintele Zenovie se mută în oraşul Rostov pe Don, unde, în 1930, este arestat şi, fără să i se aducă vreo învinuire, este reţinut şapte luni.

În detenţia din Ural a oficiat slujbe şi rugăciuni din Molitvelnic pe care le ştia pe de rost. Pentru generozitatea şi curajul lui toţi îl respectau şi îl numeau întotdeauna „părinte”. Odată, i s-a întâmplat o minune: Întorcându-se iarna, după o zi de muncă în lagăr, părintele Zenovie a văzut un ciorchine de strugure pe zăpadă, ceea ce era cu totul imposibil în ianuarie în Ural.

A împărţit tuturor din brigada sa câte o boabă şi a ajuns pentru toţi. După ce a petrecut în detenţie 4 ani şi 8 luni, părintele Zenovie a plecat la Tbilisi, după care a fost paroh al unei biserici din Armenia şi a slujit în Batumi. După restaurarea comuniunii de rugăciune între Bisericile Locale ale Georgiei şi Rusiei, părintele Zenovie a fost numit preot supraveghetor al tuturor parohiilor ruseşti din Georgia şi Armenia.

Din 1950 şi până la sfârşitul său a fost parohul Bisericii Alexandru Nevski din Tbilisi. Arhimandritul Zenovie a fost ridicat în treapta de episcop în 1956, iar în 1972 a fost înaintat în rangul de mitropolit. Cei din jur îl tratau cu o mare evlavie şi recunoştinţă, minunându-se de împletirea în el a măreţiei ierarhului cu smerenia monahului. Şi după ce a devenit arhipăstor, vlădica a păstrat întotdeauna legătura cu Mănăstirea Glinskaia, oferind, după închiderea ei în 1961, adăpost multor călugări de acolo, printre care şi stareţilor Serafim (Romanţov) şi Andronic (Lukaş). Vlădica a plecat la Domnul pe 8 martie 1985.

sursa:acvila30.wordpress.com