LOADING

Type to search

Cancerul lumii

Editoriale

Cancerul lumii

Share

În ziua în care ne rugăm Sfântului Nectarie de la Eghina, vindecătorul de cancer, avem un temei în plus să ne întrebăm, la o scară mai mare, cum stăm cu metastazele lumii. În ce hal suntem? Ei bine, pandemia ca atare, instituțional-politică, reprezintă o grea încercare. Am scris și am vorbit destul pe temă. Scurtez: pe cât de evident este pericolul, pe atât de evidentă și scăpată de sub control frica. De luni de zile, cu mici pauze estivale, ne aflăm într-un concurs absurd în care riscul se înfruntă cu panica, astfel încât, în lipsa unui rezultat univoc, nu știm ce este mai periculos: riscul panicii sau panica riscului. În orice caz, cum vedem zilnic, în jur, sunt oameni concreți afectați, rude, prieteni sau cunoștințe. Unora le facem deja parastasul.

Apoi, alegerile din America. Să recunoaștem: știm la fel de multe lucruri despre peisajul american pe cât cunoaștem realitățile rusești sau turcești. Concret: urechismul este metoda de a mima branșamentul la umanitatea geopolitică înconjurătoare. Chiar și unii pe care îi ținem, pe bună dreptate, ca fiind deștepți, ratează la muchie examenul înțelepciunii și relativizează miza profundă a schimbărilor de la Casa Albă. Tot pe scurt: binele și răul, generic, nu au avut decât rareori întrupări pe măsură. De regulă, cum știm, s-au înfruntat prin intermediul unor caricaturi, ceea ce însă nu anulează seriozitatea conflictului ca atare. Dimpotrivă. Cu cât se vede că ne “jucăm” de-a lupta între adevăr și minciună, cu atât mai dramatică devine situația nemijlocită din teren.

Nu în ultimul rând: nevăzut, dar cu efecte văzute, virusul atentează la spațiul concret, material, al Celui prin excelență nevăzut. Franța a închis deja bisericile și lăcașurile de cult. Așa cum le cunoaștem deja mentalitatea și afectul, nici autoritățile din România nu se află prea departe de o asemenea decizie. În calendarul “liturgic” al pandemiei, dacă tot nu a avut loc, așa zicând, Învierea, de ce ar putea fi îngăduită Nașterea? Dacă Mântuitorul aduce din Împărăția lui Dumnezeu un agent patogen? Dacă ne contaminează cu dragoste, iubire de semeni sau alte asemenea boli care suspendă abuziv “distanțarea socială”? Sigur, nu lipsesc dintre noi cei care, cu teorii conspiraționiste și proiecții catastrofice, ne strică și ultima rămășiță de normalitate, de bucurie. Paradoxul concret al credinței: să rămâii, respectiv să devii, rațional.

Una peste alta, boala lumii de azi este conformă statutului creației căzute. Nimic nou sub soare. Să nu ne imaginăm că înainte de anul 2020 eram în regulă, ca și cum am fi fost pe o traiectorie nesmintit corectă. Dimpotrivă. Înainte și după pandemie nu înseamnă altceva decât confirmarea că am fost, am rămas și vom fi, pentru multă vreme, bolnavi. Doar diagnosticul se schimbă. Atât. Acesta nu este motiv de a disprețui sau ignora frumusețile Creației, așa cum nu poate fi justificată inhibarea veseliei doxologice. Din ce în ce mai singuri (vai de cei cu adevărat singuri!), izolați, înfricoșați, este limpede că sistemul imunitar trupesc și duhovnicesc se slăbănogește, astfel încât chiar dacă nu ajungem la spital, batem la ușile închise ale lazaretului sufletesc. Să nu fie!

Părintele Radu PREDA

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *