LOADING

Type to search

Învierea iubirii

Editoriale

Învierea iubirii

Share
– Ce înseamnă ziua de duminică?
– Duminica. Zi de înviere. Şi din nou pe cruce la Sfânta Liturghie. Poate mai altfel? Poate!

 

          Poate?
          Aş dori să fie altfel, dar nu se poate. Mă simt după nici patru decenii de viaţă, mai bătrân cu încă patru decenii. Sunt un suflet fragil şi lumea îmi pare o torţă electrică şi fără naturaleţe. Totul din cauza lipsei de iubire din această lume. O lume excentrică, revanşardă şi…
 
 
          Impulsivă?
          Exact. Acesta e cuvântul. Gata de incendii fără combustibil. Fără lumina hristică de altădată. Cu suferinţe nocive şi fără determinare pozitivă. Un adaos de moarte peste umbrele vieţii. Puţină faptă. Multă mândrie, mai ales la cei ce cred că îşi duc crucea vieţii. Chiar uşor intriganţi şi mereu gata să facă dreptate în inimile altora.
 
 
          Dar Sfânta Liturghie?
          Liturghia aparţine doar celor ce iubesc nelimitat. Restul sunt spectatori, observatori şi căldicei. Liturghia trebuie să te determine să devii un erou al iubirii.
 
 
 
          Ce înseamnă a fi un „erou al iubirii”?
          Dacă de la Sfânta Liturghie nu ieşi cu dor de a-ţi îmbrăţişa duşmanul, înseamnă că acolo ai stat degeaba. Şi poate tu chiar ai făcut „ceva” pe la biserică sau pe la mânăstiri. Ai ajutat la altar, ai mai dat câte o iconiţă aproapelui, ai dus un prapor la „înconjurarea bisericii”. Dar, dacă nu iubeşti, nimic nu eşti.
 
 
 
          Dar uneori facem atât de mult „bine”?
          Ne întoarcem în acelaşi punct al discuţiei. Dacă nu iubeşti, ce faci tu de fapt în biserică? A, îi iubeşti doar pe cei ce te iubesc? Nu, mulţumesc, aşa fac şi „vrăjmaşii între ei” Se iubesc. O spune Hristos. Hristos cel de care tu doar profiţi împărtăşindu-te cu nevrednicie de El, dar nu iei în serios cuvântul Său- acela de a-i iubi sincer, direct şi concret pe vrăjmaşi. Noi facem din credinţă sociologie şi politică. O practicăm doar acolo unde ne e interesul şi apoi ne ascundem după cuvinte.
 
 
 
          Impacientaţi?
          Desigur! Fals impacientaţi. Intriganţi. Eliminăm „adversarii” în numele lui Dumnezeu. Aşa a făcut şi Inchiziţia în Evul Mediu. Rezolva simplu problema „celor rătăciţi” Nu printr-o îmbrăţişare, ci printr-un eşafod. Spre un asemenea deznodământ ne îndreptăm… Unii, nu toţi. De ce ce nu suntem totuşi cu toţii împreună? De ce e aşa de greu să spunem: “Te iubesc!”?
 
 
 
          Deci?

                                                         –          Ce dor mi-e de Iisus Hristos…

 

– Şi, o concluzie?
Sunt curios, cîţi dintre cei ce vor citi, mâine (duminică) vor da un telefon celor pe care i-au duşmănit, dispreţuit sau uitat, ca să le ceară iertare! Aştept un semn de la ei, sau de la cei ce se vor bucura de această minune!

Cătălin Dumitrean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *