Dragi prieteni,

Dragi prieteni,

Este pentru prima oară când mă adresez vouă cu acest Editorial doar virtual, fără să las o urmă scrisă pe hârtie. Căci, așa după cum știți, revista Lumea Credinței nu va apărea în format tipărit luna aceasta (aprilie). Sperăm că această situație nu va dura mult, în așa fel încât să ne putem întoarce cât mai repede la bunele noastre deprinderi editoriale, dar și de lectură tihnită.

Cu toate astea, vom folosi nestingheriți mediul virtual pentru a ne transmite mesajul, știind că Mântuitorul Însuși a fost rugat de către sutaș să-i vindece sluga de la distanță, fără apropiere fizică sau contact tactil. Iată ce ne spune evanghelistul Matei, la capitolul 8: “Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.“ Mântuitorul a fost uimit de atâta determinare pe care a întâlnit-o la acel soldat roman, păgân și străin de legea lui Moise, încât a exclamat pe dată: “Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.“ Așadar, acel soldat din slujba Romei a intuit perfect natura dumnezeiască a Celui care stătea în fața lui, dar și acel modus operandi prin care Domnul putea lucra orice, oriunde doar prin cuvânt. Nu era El Cuvântul…?

Altceva însă vreau să arăt aici: dimensiunea eterică, volatilă a mediului on line nu știrbește cu nimic profunzimea comunicării, se poate face asta de la distanță, dintr-un click. E drept, pentru a avea tăria să dai exact acel click – și numai acela care îți folosește – trebuie mult discernământ. Căci cel care navighează pe internet este aidoma lui Ulise, în drumul de întoarcere spre patria lui, insula Itaca. Câte ispite, câte încercări, câte greutăți și câte plăceri mortale nu a întâlnit în cale? Ba chiar, la un moment dat, a trebuit să se lege fedeleș de catarg să nu se lase ispitit de cântecul vrăjit și periculos al sirenelor. Dar ce diferență între Ulise și Hristos – ambii legați de un lemn… Unul se salvează pe sine și mica lui ceată de marinari războinici (tocmai prădaseră Troia), Altul se suie pe cruce din ascultare față de Tatăl pentru a mântui o întreagă umanitate!

Revenind la tema Editorialului, pot spune că sunt –  de când a început dansul morții printre semenii noștri – într-o frământată stare sufletească. Și asta pentru că văd atâta durere în jur, atâta emoție, atâta slăbiciune, atâta înverșunare și atâta ură. Dar văd și atâta credință! Credință – ca un val uriaș – care a părăsit temporar spațiul sacru al bisericilor pentru a lucra cu putere în lume, printre oameni. Câte gesturi de solidaritate, ce noian de fapte bune, ce potop de omenie se revarsă dintre credincioșii creștini înspre lumea speriată, confuză și îmbolnăvită de frică.

Trebuia să izbucnească pandemia COVID-19 în viețile noastre să arătăm că noi, creștinii, suntem cei mai lucizi locuitori ai planetei surpate în frică. (Și asta pentru că avem speranța “la purtător“ și ghidul eshatologic asumat; îl știm de dinafară.)

Trebuia să vină potopul epidemiologic să aflăm cum au murit zeci de preoți numai în Italia stând zi și noapte printre cei bolnavi, spre a-i încuraja și a le alina suferințele.

Trebuia să vină molima să vedem cum caruselul faptelor bune și al sacrificiului s-a pornit dinspre oamenii Bisericii Ortodoxe – preoți, monahi, arhierei, credincioși – cu toată revărsarea de daruri, de binefaceri, de donații către spitale, centre de asistență socială, cămine de copii și bătrâni, aziluri etc.

Trebuia să apară un moment de cumpănă în care să ne privim în ochi și să fim în sfârșit mulțumiți de ceea ce vedem: următori ai lui Hristos! Fapte, nu vorbe! – exact asta a arătat Biserica noastră în aceste zile. Și asta chiar dacă bisericile sunt închise pentru credincioși, am mutat altarul de jertfă afară, în lume, acolo unde sacrificăm egoismul, teama și delăsarea și le preschimbăm, la îndemnul Duhului Sfânt, în virtuți: empatie, generozitate, nădejde.

Mare este puterea lui Dumnezeu, mare este forța oamenilor în unire duhovnicească! Se fac minuni la tot pasul, iar când ne vom trezi din această încercare grea nu ne va veni să credem: noi am fost aceia?

Sus inima, creștini!

Răzvan Bucuroiu

sursa foto: www.adz.ro