LOADING

Type to search

Editoriale

Lecția de iubire

Share
Ce se poate întâmpla cel mai rău? Dacă suntem cu Hristos, nimic! Dacă ajungem mai devreme în Rai, nu e o tragedie! Doar oamenii pătimași sunt fascinați de fiecare aspect al morții, cei virtuoși sunt înminunați de viața fără de sfârșit și fără de durere. Diferența este evidentă și este ușor să alegem, doar să vrem. Nu există o a treia cale. Fie că rămânem în această Lucrare, fie că suntem transferați în Scenariul Doi, tot cu Dumnezeu suntem, să nu ne îngrijorăm de nimic câtă vreme suntem casnicii Lui loiali. Iată de ce virtutea fidelității e neprețuită.
Nimeni nu ar cumpăra o carte cu titlul Cum să ajungi un nimeni. Totuși, abia când ne golim de sine, de ego, de tot, ne umple harul. Cei care cred că au multe bogății uită de Dumnezeu sau chiar se luptă împotriva Lui. A ne smeri înseamnă că nu avem nimic de la noi și totul am primit în dar.
Tulburarea nu vine din faptul că am văzut greșeala fratelui. Tulburarea vine din noi. Dacă în noi ar fi fost pacea inimii, nu am fi judecat greșeala minoră a fratelui și nu am fi folosit-o ca prilej de ceartă, ignorând greșelile noastre. Ci am fi procedat cum ar fi procedat Iisus, cu blândețe și ci bunătate, nu cu enunțuri exclamative interminabile. Dacă fratele a murdărit mocheta, cumpărăm noi alta și dăm dovadă de iubire, nu facem consistorii ale urii. Punem în practică Noul Testament, nu practicile fariseice, care încă se ceartă dacă de sabat poți merge cu pluta și pe apă dulce sau doar pe cea sărată. De aceea, cei blânzi vor fi fericiți veșnic, deoarece au biruit patima mâniei prin virtute.
Să nu credem în cutume mai mult decât în Dumnezeu. Oricât de veche ar fi cutuma și orice ar fi inițiat-o, nu poate depăși niciodată autoritatea lui Dumnezeu. Practica încetățenită e valabilă doar până în momentul în care nu este eretică. Primează ce zice Iisus în Noul Testament, nu invenția cuiva, oricine ar fi el. Mai ales că diferă cutumele de la o provincie la altă, de parcă ar avea fiecare propriile superstiții și proprii idoli. Oricum, cutuma îndepărtează de regulă omul de trăirea creștină și-l închistează într-o sumă de interdicții inutile, pe când Noul Testament ne renaște pentru Cer. Noi iertăm de șaptezeci de ori câte șapte, nu calomniem tot de atâtea ori. Noul Testament condamnă fariseismul ca atitudine duplicitară, ipocrită, pe când cutuma îl încurajează. La noi așa se face ne trimite cu gândul mai degrabă la gadarenii care L-au expulzat pe Iisus, decât la ceea ce așteaptă Iisus de la discipoli. Iisus vrea milă, nu sacrificii. Iisus ne va întreba despre iubire, nu despre pravile. Oamenii ne vor recunoaște ca ucenici ai Lui după iubire, nu după rigiditate. Câte mii de ani să mai treacă să pricepem asta?
Iubirea sinceră nu ține niciodată scorul (de câte ori am dus gunoiul, de câte ori orice). Dacă nu ar fi așa, noi nu am avea șanse la Rai. Iubirea lui Dumnezeu este nelimitată, inepuizabilă, ajunge simultan la miliarde de suflete. Dumnezeu știe totul despre noi și ne iubește în continuare. Asta trebuie să învățăm în creștinism: să iubim o persoană și după ce am aflat ceva neașteptat despre ea. Noi suntem îndrăgostiți de Iisus și nu putem trăi fără El, nu urmăm orbește jurisprudențe trecătoare. Ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. La final, Iisus ne va întreba câte suflete am mângâiat și nu am smintit prin pretexte fariseice. La final, nu vrem să auzim ce au auzit fariseii: Vai vouă!
 
Nu există fericire veșnică pentru cei înrăiți, pentru cei care nu au vrut să învețe lecția iubirii. Acesta este firul roșu al Noului Testament și aceasta este moștenirea promisă. Să nu aruncăm cu piatra în nimeni, să nu calomniem, să nu fim meschini, ci – mai degrabă – să îndurăm meschinăriile. Cel ce va răbda până la sfârșit, cel ce se va menține până la urmă, se va mântui. Iisus ne va întări în răbdarea noastră, ca să nu cedăm. Pe unii creștini din Eritreea sau Siria această lecție îi costă chiar viața. Pe noi ne costă doar orgoliul.
Iubirea este ca un vânt ușor, o adiere de vânt subțire, nu o furtună. Iubirea este o noapte de Înviere. A iubi pe fratele nu înseamnă nicidecum a-i impune părerile noastre. Asta ar fi mândrie. A iubi pe fratele nu înseamnă a-l amenința, nici a-l batjocori, nici a-i viola mesajele. Cred că la spovedanie ar trebui să începem așa: Nu l-am iubit suficient pe fratele. Altfel, suntem cei mai mari ipocriți.
Maria din Magdala stătea în grădină și plângea. Grădina este lumea în care noi plângem. Iisus ne dăruiește suprema lecție de iubire, arătându-ni-se înviat. Să Îl iubim pe Iisus așa cum îl iubește Maria din Magdala!
Nu degeaba zice apostolul Ioan: Cine nu iubește, nu cunoaște pe Dumnezeu! Viața veșnică presupune tocmai această cunoaștere extraordinară, singura de dorit și de păstrat. Și adaugă apostolul Ioan: Iubirea alungă frica. Este cel mai important efect al iubirii. Dacă frica e prezentă, nu putem fi fericiți.
● Să nu ne dorim să fim cineva. Să rămânem nimeni, ca Hristos să aibă loc în noi. Să nu calculăm profit sau pierdere, ci să aplicăm regula iubirii și – deși vom pierde totul – vom câștiga singurul lucru care contează. Merită schimbul. Boala nu este omenirea, boala este păcatul, introdus în lume de singurul incapabil de iubire.
Iubirea este anonimă și dezinteresată. În momentele de cumpănă, străini trimiși de Dumnezeu ne ajută pentru ca și noi la rândul nostru să facem la fel. Să ajutăm pe frații din necazuri, chiar dacă nu știm multe detalii despre ei. Profitul nu este lumesc. Pe oameni îi putem înșela, pe Dumnezeu niciodată.
Nu facem lucruri minunate din cauza unor nesimțiți. Nici nu încetăm să ne străduim să facem lucruri minunate din cauza unor nesimțiți. Lecția de iubire pe care Evanghelia ne învață este să îi suportăm, să nu le răspundem la fel, să tăcem de multe ori, să ne rugăm, să împlinim agenda lui Dumnezeu, nu agenda lor. Iisus ne avertizează că ne vor marginaliza, dar El ne va întări.
Nu trebuie să știm cum gândesc alții, pentru a câștiga nimicuri. Trebuie să știm cum gândește Iisus, pentru a câștiga fericirea veșnică. Astfel, nu vom irosi resursele în scop egoist, ci le vom dona generos, după cum gândește Iisus, iar noi Îl imităm. Oricât de puțin timp și oricât de puțini bani am avea, dacă le investim așa cum ar face-o Iisus, învățăm lecția pentru care suntem aici.
Nu trebuie să avem mai multe informații, ci să iubim mai mult. Nu trebuie să știm totul, ci să Îl știm pe Dumnezeu. Să practicăm iubirea, nu să o analizăm. Iisus este Ușa prin care intrăm, nu pe care o măsurăm cu ruleta. Taina iubirii se simte cu inima, nu cu rațiunea. Să fim mai inimoși, să ne lărgim inimile, ca să intre harul. Sfinții nu sunt vii în Rai pentru că au găsit informații, ci pentru că au găsit iubirea.
Avem acces la iubirea lui Dumnezeu prin triada Evanghelie – Euhatistie – Empatie. Fericirea veșnică este posibilă, dacă ne străduim să învățăm o singură lecție.
În Biserică găsim iubirea fără seamăn, sensul vieții noastre. Aici deprindem lecția iubirii direct de la Învățătorul Ceresc. Nu este minune mai mare decât aceasta! Ascultăm de Biserică, nu de P.C.R. (practici, cutume și rigidități). Alegem să nu fim imitatori decât ai lui Hristos. Avem nevoie de Hristos, nu de ceva care să Îi semene. Când Hristos este Învățătorul, nici un elev nu este repetent.

Dan Marcovici

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up