LOADING

Type to search

Metabolismul rugăciunii

Editoriale

Metabolismul rugăciunii

Share

Metabolismul paralel al rugăciunii. Un crâng de miresme.
Iubeam atât de mult cuvântul, că mă rugam zilnic, din adolescenţă, să pot trăi din scris. La început, am prins meşteşugul cu profesoara de română, apoi cu Mariana S. de la cenaclul cadrelor didactice şi, într-un târziu, văzând că vreau să scriu despre Hristos şi să las subiectele de toată ziua, drama lumească, un Înger s-a apropiat, binevoind să lucreze cu mine.
Nu mi-am câştigat pâinea din scris, cum cutezasem să-i cer lui Iisus, dar am câştigat un soţ, (m-a auzit citind la cenaclu) şi mi-am agonisit bucuria zilnică, scriindu-mi jurnalul, limpezindu-mi sufletul prin analiza faptelor mele.
Aşadar Domnul mi-a dat lucruri mult mai de preţ. Chiar dacă mi s-a întâmplat să rămân un an fără pâine, ea nu trebuia câştigată prin scris. Izvorul harului literar nu putea fi impurificat nici măcar de necesitatea aceasta frustă. Mi-l păstram, fără să ştiu, pentru Hristos, aşa cum sufletele cu vocaţie monahală îşi păstrează castitatea.
Recitindu-mi jurnalul, înţeleg sensul unor umilinţe: în fiecare zi primesc câteva aşchii din crucea mea finală, pentru ca ea să-mi fie mai uşoară, atunci când durerea şi neputinţa vor fi maxime. Cum să nu iubesc Înţelepciunea Ta, Doamne? Mai ales când îmi asculţi rugăciunea atât de uşor… Scurtarea unei probe de răbdare este cel mai limpede semn de iubire cerească.
Seara, lemnul Sfintei Cruci, adus din Grecia, soseşte în oraşul meu.
Iubesc biserica mea, fiindcă ea este o mică lume de chipuri frumoase, unele tinere, altele în suferinţă, dar care sunt active, ajută într-un fel sau altul, până şi cerşetorii sunt aceeaşi, fideli şi discreţi, toţi fac parte dintr-un peisaj atemporal, de litografie animată continuu. Îmi place chipul băiatului adolescent, apărut în biserică odată cu moaştele Sfântului Antonie de la Iezeru. La oricare ceas mergeai să li te închini, îl găseai acolo, oferind o floricică, atinsă de sfânt, rugătorilor ce se perindau. Credeam că este un băiat de suflet al mânăstirii, într-atât chipul lui nu părea din această lume a oraşului şi aroganţei, părea sosit de undeva, din zonele îngereşti, cu aer dens de pădure. I-am regăsit surâsul continuu şi mai ales vioiciunea alergării, dorinţa de slujire în cele mai neînsemnate lucruri ale bisericii.
Descopăr măsura îngerească a iubirii, căreia nu-i pasă de lume. După grădiniţă, Tereza se joacă cu Auraş. El o împinge şi ea crede că este un joc de dragoste. Nu încerc să o scot din această iluzie. A acceptat şi să meargă în patru labe în noroi, iar el să o călărească. Este fericită. Poate că numai asta contează, nu dizgraţia aparenţelor. Fetiţa este capabilă de o nesfârşită iubire, dacă nu este tulburată din ea şi lăsată în plata ei.
Îl simt extrem de aproape şi de actual pe Sf. Maxim Mărturisitorul, autorul a Patru sute de capete despre dragoste, cel căruia, la 82 de ani i s-a tăiat mâna şi limba, pentru a nu mai scrie şi vorbi despre Hristos. Prin martiratul său e poate cel mai aproape de Ioan Botezătorul, căruia i s-a tăiat capul, din acelaşi motiv. Mintea, fapta şi cuvântul (sau capul, mâna şi limba)-  cu astea îl deranjăm pe satana, când le folosim pentru Hristos. Mi-e mai limpede acum din ce este compusă gălăgia lumii acesteia, plină de gânduri rele, de fapte neruşinate, de vorbărie fără sfârşit, adunându-se continuu şi vărsându-se asupra noastră chiar în clipa de pace în care ne pregătim să începem rugăciunea.
Ma intereseaza rugăciunea, ca metabolism paralel, prin care sufletul este hrănit întocmai ca şi trupul, dar cu esenţe mai eterice, de subţirimea cuvântului şi a sentimentelor, a iubirii mai ales.
Cât îmi iubesc inima, ştiind că acolo Îl pot vedea pe Hristos, ba şi pe mine cea adevărată, aşezată lângă El, ca o mireasă. Acolo trebuie să fac cel mai mult curat, să lucească inima ca oglinda. Atunci îmi voi putea desluşi chipul, oarecum diferit de cel spre care oamenii privesc cu indiferenţă sau cu interes, prea rar cu iubire. Frumuseţea chipului meu se află ascunsă în cămara secretă a inimii unde îmi întâlnesc Iubitul.
Putem compara cununa alergătorului lumesc şi cununa de spini a Mântuitorului?
Sunt alegeri de viaţă: pe care o vrei? Dimineaţa celui dintâi are puţine rugăciuni. Cel care Îl alege pe Hristos ca model nu se mai opreşte însă din ele. Şi le lucrează zi după zi, ceas după ceas, crescându-şi sufletul în rugăciune, ca într-un crâng de miresme.

Elena Frandeş
Sursa ilustraţiei: Jean Pierre Augier, sculptură în metal

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *