Milostivirea Maicii Lui Dumnezeu

Una din icoanele care reprezintă procesiunea cu trupul adormit al Maicii Domnului ne înfăţişază momentul în care un preot al Templului s-a repezit să răstoarne catafalcul ca să-şi arate astfel opoziţia faţă de cinstirea care i se făcea “mamei amăgitorului”, cum îl numeau ei pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Dumnezeu n-a mai răbdat blasfemia şi l-a pedepsit trimiţând Îngerul să-i taie mâinile.

Înfricoşat de această nemaivăzută întâmplare la îndemnul Sfântului Apostol Petru, evreul şi-a cerut iertare de la cea pe care o defăimase până atunci şi de bună seamă că viaţa lui s-a schimbat căci odată cu penitenţa şi iertarea a primit în sufletul său, Adevărul.

Cine ajunge în Ţara sfântă şi poposeşte la peştera din Grădina Ghetsimani unde Maica Domnului a fost înmormântată are dovada sfinţeniei celei care l-a purtat la sân pe Mântuitorul lumii.

Piatra pe care a fost aşezat Preacuratul ei trup păstrează urma acestuia spre mărturie şi pentru închinarea ce i se cuvine din partea celor care o iubesc şi o cinstesc, nădăjduiesc în ajutorul ei şi cred în “atotputernica ei tărie harică”.

Sfânta Tradiţie ne spune că, înainte de adormirea sa, Maica Domnului a dorit să-i binecuvinteze pe Sfinţii Apostoli şi aceştia au fost aduşi pe nourii cerului din locurile unde propovăduiau Evanghelia .

Toma, Apostolul a venit mai târziu şi lucru minunat – Maica Domnului i-a dat în văzduh preacinstitul Omofor prin care i-a confirmat ridicarea ei la Cer.

Multe sunt minunile şi arătările Fecioarei Maria care atestă că ea stă lângă Tronul Ceresc în slava Lui Dumnezeu: ”Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată”.

Dar sunt şi mulţi “Toma necredinciosul” care indiferent de câte  mărturii sau dovezi ar primi tot nu cred în sfinţenia Maicii Domnului şi nici în mila şi ajutorul ei.

Unii o văd ca pe o impostoare ce şi-ar fi artibuit sieşi o nemeritată cinste deşi smerenia ei nu poate fi contestată iar alţii, şi aceştia sunt creştini din păcate, nu reuşesc să-i detaşeze imaginea  din icoană şi s-o vadă aşa cum este de fapt : vie şi adevărată,Maica Luminii dar şi mama tuturor oamenilor, Stăpâna Îngerilor şi Apărătoarea creştinilor, Mângâietoarea,Grabnic ajutătoarea, Mijlocitoarea, Caldă-folositoarea celor care Îl iubesc şi-L  mărturisesc pe Fiul său.

Căci ea ne-a fost lăsată de Iisus când pătimea pe Cruce ca să ne fie mamă “Iată fiul tău!”

”Iată mama ta!”dar în acelaşi timp ne-a dăruit şi binecuvântarea de a ne numi fiii săi.

Este de neînţeles cum, după ce au fost consemnate atâtea mărturii cu privire la ajutorul pe care l-au primit numeroşi creştini sau necreştini în urma rugăciunilor adresate Maicii Domnului sau ale apariţiei Fecioarei Maria  în diferite locuri când avem numeroase icoane făcătoare de minuni care “strălucesc în lume precum stelele cerului”, încă există “creştini”care se poartă ca evreul de odinioară şi în loc s-o venereze îi ponegresc numele mai rău decât păgânii.

Este nejustificată şi ura pe care o manifestă aceştia faţă de Sfinţii Lui Dumnezeu precum şi faţă de reprezentarea chipurilor acestora în icoane.

Ei cred în dumnezeirea Lui Iisus,ştiu din Vechiul Testament că Dumnezeu a sfinţit Chivotul Legii  (obiect neînsufleţit dar nu-l consideră idol cum spun despre alte relicve sfinte), cred că El sfinţeşte Biserica dar neagă cu înverşunare sfinţenia Maicii Domnului care L-a zămislit din Duhul Sfânt, L-a născut şi L-a hrănit cu lapte fecioresc. Oare Mântuitorul lumii care a venit de la Tatăl , a suferit batjocură,moarte şi îngropare pentru păcatele lumii ar fi ales să Se întrupeze dintr-o persoană oarecare,predispusă ispitelor şi căderilor în păcate? Cum ar fi putut să răscumpere omenirea având în firea omenească o cât de mică umbră de îndoială  ? Faptul că a ales dintre toate femeile care au vieţuit în lume pe cea mai neprihănită fecioară ne arată că Maica Domnului era înainte de Întrupare demnă de cea mai aleasă cinstire şi după ce L-a primit în pântece pe Dumnezeu s-a făcut Chivot al Legii celei noi – Sfânta Sfintelor.

Unde binevoieşte Hristos se sfinţesc locuri, oameni şi lucruri iar acestea poartă în ele amprenta sfinţeniei şi se fac la rândul lor izvorâtoare de har dumnezeiesc nu prin materia care le îmbracă sau prin vreo nălucire vrăjmaşă ci  graţie lucrării de mântuire pe care Dumnezeu o săvârşeşte asupra oamenilor prin metode şi căi numai de El ştiute.

Cine n-a auzit de icoane care izvorăsc mir , plâng, sângerează sau de Sfântul Mormânt de la Ierusalim unde în fiecare an de sfintele Paşti ortodox vine Lumina sfântă , necreată şi umple de nădejde şi bucurie întreaga creaţie?

Refractari la orice i-ar putea face să se întoarcă la adevărata slujire şi cinstire aceşti creştini de circumstanţă şi-au format o teologie proprie pe care luptă s-o impună şi altora dar nu cu forţa ca altădată când îi răstigneau pe preoţi de uşile Altarelor sau îi prigoneau şi-i marginalizau pe creştinii dreptslăvitori ci, prin  metode “umaniste”ascunse în pachetele cu ajutoare, în cărţile de cult  adaptate în acest scop ori  în serviciile medicale gratuite etc.

Pun la bătaie mijloace materiale şi logistice nelimitate ca să-şi atragă adepţi către ceea ce ei consideră că este adevărul.               

Numai că Sfintele Evanghelii, Sfânta Tradiţie, scrierile dogmatice şi exegetice ale Părinţilor Ortodoxiei ne-au trasat pentru totdeauna calea pe care trebuie s-o urmăm ca să ne mântuim.

Dar cei care n-au ochi de văzut şi urechi de auzit nu vor să ştie altceva decât le dictează lor mândria şi interesele.

Nici Crucea pe care a pătimit Hristos care în chip minunat s-a arătat pe cer împăratului Constantin şi celor de lângă el şi care a condus la victoria creştinismului nu-i vrednică de cinstire după opinia lor căci ei încă o consideră doar un instrument de supliciu anulând astfel puterea Lui Hristos de a sfinţi lucrurile pe care le-a atins. Am văzut de multe ori atitudinea acestor “creştini” la vederea celor care se închină ori sărută Sfintele icoane.

Un cuvios de demult spune într-o rugăciune că dacă Maica Domnului n-ar lumina până la marginile lumii cu rugăciunile şi semnele ei minunate , negura păcatelor şi a nesimţirii ar cuprinde uşor pe oameni. Căci ea vede tot ce se întâmplă pe pământ, plânge pentru înstrăinarea noastră şi se roagă neîncetat în faţa Tronului Ceresc pentru noi. Vede mai ales nepăsarea cu care părinţii îşi duc proprii copii pe căile pierzării dar ca o mamă iubitoare nu-i pedepseşte ci, caută să-i întoarcă la credinţă trimiţând  harul său peste icoanele care o reprezintă cu Pruncul în braţe. La întâia icoană care o înfăţişa, Maica Domnului a rostit: ”Harul Celui ce S-a născut din mine şi al meu să fie cu această icoană”. Să înţelegem aşadar că numeroasele icoane făcătoare de minuni se fac izbăvitoare de orice boli şi patimi omeneşti. Iată numai câteva exemple:

* Icoana Potirul nesecat din oraşul Serpuhov îi scapă de patima beţiei pe cei care se roagă Maicii Domnului înaintea ei;

* Icoana Maicii Domnului cea cu trei mâini de la m-rea Neamţ scoasă în procesiune aduce ploi bogate în locurile unde este purtată;

* Icoana casei din m-rea Vatoped pe care ierodiaconul Pavel a ascuns-o ca să nu fie pângărită de păgâni în puţul de sub Sfântul altar a fost găsită după şaptezeci de ani stând în picioare pe apă străjuită de lumânarea care încă ardea;

* Icoana Mântuitorului de la m-rea Celic-dere care se curăţă singură şi altele asemenea ei;

* Icoana din Kursk pe care vânătorul a găsit-o în pădure şi după ce a ridicat-o în locul în care stătuse a ţâşnit un izvor cu apă tămăduitoare;

Sau icoanele scoase pe zidurile cetăţii în timpul invaziilor păgâne care au făcut ca aceştia cuprinşi de groază să abandoneze lupta.       

Şi exemplele sunt atât de multe că nu ar putea fi cuprinse de mintea omenească deoarece multe dintre  minuni au fost uitate.

Dar şi de n-ar fi acestea Maica Domnului are un loc de cinste  în inimile credincioşilor şi-n slava Fiului său care a spus prin Proorocul: “Pomeni-vor numele tău în tot neamul şi neamul”. Amin!