Sa cumpar sau nu un brad?
18 decembrie 2012
Share
Umilinta. Lectia Betleemului.
Parcă aşa se spune mai mult în ultima vreme. Deşi, îmi pace mai mult Viflaem. Ca să fiu mai aproape de bunica, de primele colinde pe care le-am învăţat cu emoţia de a constata că viaţa e sublimă. Şi uite aşa am crescut, cu fiecare brad lângă care aşteptam ca Pruncul să vină cuminte şi în tăcere.
Ce pot spune de vechile ierni? Da, bineînţeles, că de acelea ale copilăriei mele. Poate că au fost raiul meu. Nu ştiu dacă singurul, dar în orice caz, atunci am ştiut că Dumnezeu e lângă om. Fără a-i cere socoteală de vreun fapt anume. Fără a-l întreba de există moarte, ruină, despărţire, falsitate şi atâta lipsă de iubire…
Acum caut înadins umilinţa. Şi bat zilnic la porţile copilăriei. Cu disperarea copilului care-şi caută nefericit părinţii. Cu sfiala nepriceputului care şi-ar dori puţină înţelegere, ceva vorbe de mângâiere şi poate un ceai cald de speranţă. Mă simt însă mult mai bine ca cerşetor al unei clipe de pace şi de iertare. Şi iert, iert, iert mereu toate imperfecţiunile şi dezamăgirile din jurul meu, în nădejdea că, cine ştie, se va găsi cândva un duşman, un creştin sau un prieten pierdut ca să spună: „Am greşit! chiar a iubit!”
E iarnă. Vine Crăciunul. Mă gândeam chiar acum câteva clipe dacă o să mai cumpăr un brad de Crăciun. Dacă mai am timp, bani sau dacă voi mai simţi ceva în jurul bradului. Şi încă răspunsurile mă frământă.
