fbpx
LOADING

Type to search

Este vremea cumpătării

Ortodoxie si traire

Este vremea cumpătării

Share

Ucenic al sfântul Isidor Pelusiotul, Sfântul Chiril al Alexandriei este un patriarh exigent, riguros, adesea neînțeles de către contemporanii săi (începutul secolului V). Faima i se trage din zelul cu care a extirpat secta eretică a novațienilor. Este un apărător înfocat al niceenilor împotriva nestorienilor. Consideră că tot ce a scris Moise indică în chip enigmatic taina lui Hristos. Explică de ce Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu, lucru care i-a atras dușmănia ereticilor. A fost un ierarh care a apărat adevărul, oricât de incomod se vede acest lucru în ochii ucenicilor*. Sfântul Chiril a realizat rolul uriaș pe care Sfânta Fecioară Maria îl are în istoria omenirii și faptul că al ei smerit chip este de nesuportat pentru trufașul diavol**. Cu cât omul se va ruga mai mult ei, cu atât va simți în viața lui ajutorul ei.

Este vremea purtării de grijă, a trezviei și a cumpătării***, zice sfântul Chiril. Cei care îngăduie ca vântul poftelor să bată cu toată puterea în velele sufletelor lor, nu pot îndura legile Duhului, care cere cumpătare. Sfântul recomandă moderația, sobrietatea, măsura în toate. Dreapta socotință este calea de urmat, nu există alta. Creștinul este chemat să nu cedeze în fața exceselor și a abuzurilor de tot felul, ci să rămână ferm pe poziția pe care o are de apărat (așa cum soldații romani nu și-au părăsit posturile în Pompei, când a erupt Vezuviul). Omul confundă fericirea cu suma dorințelor sale (longevitate, amuzament și confort), fiind prea ușor dispus să depășească limita bunului simț, pentru a-și satisface orice. Cumpătarea este, în acest sens, înfrânare, tăierea voii. Inclusiv optimismul trebuie să fie cumpătat. Se recomandă trezvia, realismul duhovnicesc, nu un progres utopic care să ne facă să uităm doar de iminența morții. Lipsa cumpătării duce la decadență. Luxul, moliciunea și trândăvia duc la o stare morală anormală (nefirească), unde domnește promiscuitatea.

Dorim să ne despărțim de un lucru inutil, ca să obținem unul de care avem nevoie. Dăm patimi și primim har, iată cel mai generos schimb văzut vreodată! Dumnezeu este mereu în avantaj, pentru ca noi să nu falimentăm moral.
 
 
Nici un om nu a fost înșelat de altul, mai mult decât de el însuși. Omul își mărturisește păcatele la plural și le neagă la singular.
 
Nu suntem conștienți întotdeauna de ajutorul pe care îl putem oferi altora prin acceptarea ajutorului lui Dumnezeu. Putem fi forțați să trăim fără bunăstare, dar nu vom consimți să trăim fără credință.
 
Focul patimilor – care pare stins – de multe ori încă doarme sub cenușă. Să nu ne amăgim că am câștigat deja lupta cu patimile!
 
Înșelăciunea este jocul puterilor meschine și nu duce decât departe de unde ar fi trebuit să ajungem.
 
Cei care se grăbesc să afirme că s-au săturat de discursul despre Dumnezeu nu cred că au înțeles că – atunci când ne referim la Dumnezeu – nu este vorba despre nici un discurs, ci despre îndrăgostire.
Simțul nefericirii este – din păcate – mult mai ușor de transmis decât cel al fericirii. Captează imediat interesul. Abia în nefericire suntem conștienți de propria noastră existență, chiar dacă aceasta se manifestă sub forma egoismului. Pentru cine vrea să scape de nefericire însă, nu e de ajuns, are nevoie de mai mult, nu se poate descurca fără Dumnezeu.
 
Dacă am fi loiali iubirii, lumea nu ar trăi în mizerie. Nu este suficient să fim fericiți singuri. Trebuie să ne regăsim în celălalt. Este pașaportul către țara lui Dumnezeu. Unde inima este mai prețioasă decât diamantele.
 
De creștinism nu se va alege praful niciodată, așa cum titrează unii scriitori pripiți. Pentru că nu este o ideologie. Dumnezeu știe ce face.
 
Cât de multe forțe obscure lucrează într-o inimă care nu poate fi îmblânzită! Doamne, fă-ne instrumente ale păcii Tale! Nimeni nu trebuie numit dușman, toți sunt binefăcători. Singurii dușmani suntem noi înșine.
 
Dacă suntem în slujba lui Dumnezeu, este inadecvat să avem o față mohorâtă sau o privire îngrozitoare. Dacă vine cineva la noi, să îi conducem la El.
 
Oricine recurge la lecturarea Bibliei Îl va lua pe Dumnezeu în grupul lui, va reuși să perceapă prezența Lui. Dumnezeu va lua stăpânire în sufletul lui.
 
Sufletul este o fântână de apă limpede, care trebuie mereu curățată.
 
Să încercăm totdeauna să excelăm, dar nu numai la sfârșit de săptămână. Este strădania noastră ca – într-o zi – dragostea să fie unica lege.
 
Omul trebuie să reziste tentației de a fi crud și să învețe blândețea.
 
Suntem fericiți doar atunci când dăruim fericire altora, deoarece abia atunci harul țâșnește cu forță și străpunge pânza freatică a egoismului. O societate fără solidaritate nu are cum să fie foarte avansată.
 
Nu există lucru major care să nu aibă cel puțin un inconvenient. Dar asta nu înseamnă abandon, ci întețirea strădaniei și – mai ales – a predării totale în grija lui Dumnezeu.
 
Cine uită de fragilitatea lui desconsideră perspectiva veșniciei. Cine vrea să creadă în Dumnezeu, trebuie să dorească cel mai mult în viață să Îl întâlnească, să Îl atingă, să nu Îl mai piardă niciodată.
 

Omul încetează să mai gândească când încetează să mai citească despre Dumnezeu. Evanghelia este puterea celor fără nici o altă putere. Dacă Dumnezeu ar avea o trusă de scule sau o trusă de prim-ajutor, în ea ar pune Evanghelia și cutiuța cu Împărtășanie.
 
Speranța nu este convingerea că totul va ieși bine, ci este certitudinea că totul are sens, indiferent de necazurile îndurate.
 
Liniștea de morgă este anihilată de țipetele de bucurie ale învierii.
 

Cea mai periculoasă ereziei actuală este decadentismul. Ultimele decenii ne-au demonstrat care sunt efectele lipsei de moderație în toate, începând de la vestimentație și ajungând până la consumul de alcool în rândul tinerilor. Totul pare perfect regizat de o minte malefică. Un tânăr cumpătat care îndrăznește să se opună curentului decadentist este repede luat în râs, batjocorit, umilit, scuipat. Este o formă modernă de persecuție, doar gloanțele sunt scumpe.

Ierarhul alexandrin ne avertizează să nu admirăm prea mult o corabie, ci să vedem în ea iubirea Creatorului, care ne înlesnește transportul. Azi, opulența de a etala bărci scumpe este chiar o obsesie. Soluția este reintegrarea în corpul Bisericii și redescoperirea adevărului scripturistic****. Este Revelația care face diferența și readuce harul prin întărirea credinței. Este sărăcia care aduce cea mai mare bogăție*****. Doar cei săraci cu duhul primesc în dar, gratuit, hrana îngerilor.

Marius MATEI
___________
*Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, p. 101.
**Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 51.
***Sfântul Chiril al Alexandriei, Vremea postului și a înfrânării, Editura Sophia, București, 2012, p. 346.
****John Breck, Sfânta Scriptură în Tradiția Bisericii, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2008, p. 30.
*****Paul Evdokimov, Viața spirituală în cetate, Editura Nemira, București, 2010, p. 35.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *