LOADING

Type to search

Pelerinaje

Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, în Cetatea Sucevei

Share

Sucevenii se închină de astăzi, 19 august 2011, raclei ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, care au fost aduse din Grecia de la biserica ocrotită de vindecătorul de cancer din Neo Iraklio Attikis, aflată în Mitropolia Neas – Ionias şi Filadelfia Atena. În glasul clopotelor şi al Troparului Sfântului Ierarh Nectarie, racla a fost aşteptată în poarta spitalului de soborul de preoţi şi de credincioşi, iar de aici s-a mers în procesiune cu prapuri şi cruci până în biserică. În timp ce credincioşii s-au închinat sfintelor moaşte, a fost oficiat Acatistul vindecătorului de cancer, care a fost urmat de Taina Sfântului Maslu şi Agheazma mică. Pelerinajul cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie are loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Konstantin, Mitropolit de Neas – Ionias şi Filadelfia Atena, şi a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor iar delegaţia a fost condusă de arhim. Ignatios Zakakis.

“Este o mare bucurie pentru noi pentru faptul că moaştele Sfântului Ierarh Nectarie au ajuns la Suceava. Sfântul Nectarie se bucură de o mare evlavie în rândul credincioşilor români mai ales pentru minunile pe care le-a săvârşit în România. Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie au fost aduse la Suceava pentru binecuvântarea şi închinarea credincioşilor, care au nevoie de mijlocirea marelui ierarh tămăduitor înaintea lui Dumnezeu. Ne-am bucurat să vedem că oamenii au o mare evlavie faţă de Sfântul Ierarh Nectarie, mai ales că el este un mare sfânt al timpurilor noastre”, a declarat arhim. Ignatios Zakakis.

Biserica cu hramurile “Izvorul Tămăduirii” şi “Sfântul Ierarh Nicolae” a fost neîncăpătoare de numărul mare de oameni care au dorit să-l cinstească “pe cel născut în Silivria”. “M-am rugat pentru sănătatea familie, pentru spor, ajutor şi tot ce este bun pe această lume. Mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi am ajuns. L-am întâmpinat cu mare bucurie pe Sfântul Ierarh Nectarie”, a spus Lucreţia Apetrea din localitatea Dumbrăveni, judeţul Suceava.

“Sfântul Ierarh Nectarie este pentru noi de mare folos pentru suflet. M-am rugat Sfântului să-şi aplece ochii spre mine pentru că mă lupt cu o boală foarte grea. Am nădejde că prin rugăciunile sfântului Dumnezeu mă va vindeca”, a afirmat Rodica Ciobanu din Rădăuţi.

În continuare va fi săvârşită Privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, iar mâine dimineaţa va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmând ca la ora 18:00 programul liturgic să continue cu Privegherea în cinstea sfântului. Duminică, în cadrul Sfintei Liturghii, un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie va fi oferit bisericii Spitalului Judeţean din Suceava.

“Am dorit ca moaştele Sfântului Ierarh Nectarie să fie aduse la biserica Spitalului Judeţean din Suceava, întrucât în apropierea lăcaşului de închinăciune se află secţia de Oncologie. Astfel dorim să venim în întâmpinarea bolnavilor şi celor care îşi pun nădejdea în mijlocirea Sfântului Ierarh Nectarie. Sfântul Ierarh Nectarie este la inima şi la evlavia poporului fiind un mare dar pentru creştinii de pretutindeni”, a explicat pr. Constantin Diaconaşu, misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava.

Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie va poposi în Biserica cu hramurile “Izvorul Tămăduirii” şi “Sfântul Ierarh Nicolae” până pe 26 august. Credincioşii care vor dori să venereze sfintele moaşte pot face acest lucru întrucât biserica este deschisă de dimineaţă la ora 6:00 până seara la ora 22:00. În fiecare dimineaţă va fi săvârşită Sfânta Liturghie iar seara se va oficia Vecernia. În lăcaşul de cult care a primit odorul de mare preţ al Sfântului Nectarie se află o raclă ce adăposteşte părticele din moaştele a 74 de sfinţi. Biserica Spitalului Judeţean din Suceava a fost ridicată începând cu anul 2000, fiind construită în două etape în formă de navă. Pictura a fost realizată de fraţii Mihoc. A fost sfinţită pe 5 august 1997 de Înalt Preasfinţitul Pimen. În fiecare zi în acest sfânt lăcaş se săvârşeşte Sfânta Liturghie, Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului.

“Datorită evlaviei pentru Maica Domnului şi pentru sfinţii ale căror moaşte se află în biserică, oamenii vin să ceară mijlocirea înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Bolnavii din spital sunt prezenţi mereu în sfântul lăcaş. Ne străduim ca prin ajutorul Lui Dumnezeu să venim în întâmpinarea celor aflaţi în încercare. Astfel oficiem Taina Sfântului Maslu miercurea şi vinerea pentru ca cei care vin la biserică să fie mângâiaţi sufleteşte şi să primească vindecare trupească”, a adăugat pr. Constantin Diaconaşu.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *