LOADING

Type to search

Despre Constantin cel Mare și Sfânt

Stiri Generale / Evenimente

Despre Constantin cel Mare și Sfânt

Share

Păstrăm denumiri păgâne pentru lunile calendaristice. Le-am laicizat, nici măcar nu mai ştim exact cine e Ianus sau Marte. Pentru mai, ne putem gândi la varianta “luna lui Constantin”. Avem o cinstire deosebită pentru Cezarul care “a îndrăznit” să ofere libertate creştinilor prinşi sub dărâmăturile persecuţiilor.

Acest Constantin este şi Mare, şi Sfânt, pentru că este înţelept (precum Solomon), este blând (precum David) şi este credincios (precum apostolii). El dă primele legi în spirit creştin: cinstirea duminicii, protejarea familiei, înlăturarea pedepsei prin crucificare. Sinodul niceean convocat în 325 nu condamnă doar erezia, cât mai ales dezbinarea. Constantin părăseşte confortul Britanniei, pentru a pune capăt abuzurilor lui Maxenţiu.

În mare parte, Europa este încreştinată. Dar nu în aceeaşi proporţie este şi convertită. O istorie tulbure a prejudiciat imaginea Bisericii lui Hristos. Încă există focare de rezistenţă neo-vikingă. Devenim creştini doar părăsind păgânismul. Ne unim cu Hristos abia după ce ne lepădăm de Satana.

Fiecare creştin este un ostaş al Împăratului veacurilor, un împreună-pătimitor cu Hristos, înarmat cu platoşa credinţei, cu pavăza harului şi cu suliţa Crucii. Fiecare botezat devine un slujitor al lui Hristos, liber să se desăvârşească prin iubire. Vitejia credinţei întăreşte dorul după Dumnezeu, leapădă orice manifestare a fricii şi arvuneşte dragostea. Constantin este un viteaz soldat al lui Hristos. Este David cel Nou, care învinge pe Goliat şi pune duşmanul pe fugă.

Nimeni nu îl şantajează pe Constantin să favorizeze creştinismul

Nu este constrâns, ci este convins de realitatea singurei credinţe autentice. Este profund marcat de felul în care moare Hristos (părăsit de apostoli, colaboratorii devotaţi, renegat de popor, trădat de prieteni, dezonorat, ridiculizat, abandonat, fără să impute nimănui nimic, fără să dea înapoi şi fără să dispreţuiască). Cezarul singur exclamă: “Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu este Acesta!”. Nu foloseşte Biserica din considerente politice, cum speculează unii, ci se regăseşte ca făcând parte din ceata învingătorilor. El vede în perspectiva învierii. Este sfânt şi are vocaţie de sfânt.

Conducătorul Romei ştie cât de înfometat este poporul, dar este conştient că numai din Potir poporul poate afla cât de sete îi este lui Dumnezeu de el. În spirit evanghelic, Constantin nu realizează nimic fără Hristos. O mică eroare: a aşteptat neprihănirea de la oportuniştii botezaţi doar ca să se căpătuiască. Păgânismul Romei devenise o cheie care nu mai deschidea nici o uşă. Criza morală trebuia rezolvată ferm, prin încurajarea mărturisirii Adevărului: “All you need is love, not cash”.

Un bun strateg vede în Biserică corabia mântuirii, nu o arcă scufundată

Încă din perioada copilăriei de la Niş (Moesia, azi în Serbia), Gaius Flavius Galerius Aurelius Constantinus aude despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu de la mama sa, creştina Elena, ulterior canonizată. Tatăl său, Constantius Chlor, a fost tribun, prefect, apoi caesar. Pe 25 iulie 306, la Eburacum (York, Britannia), Constantin este declarat împărat de către armată (Diocleţian murise de un an).

Apoi ocupă Spania (310) şi Italia (312). Nu vom şti exact de ce l-a ucis pe fiul său Crispus. Acuzat de incest cu mama sa vitregă şi de complot: fiind fiul Minervinei, era adversar al Faustei (prima concubină, respectiv prima soţie a lui Constantin). Oricum, nu toţi membrii familiei sale au devenit creştini. Crispus, de pildă, rămăsese păgân. Neelucidat rămâne şi misterul morţii soţiei sale, Fausta, după 19 ani de căsnicie.

A ajutat Biserica din fonduri publice, dar asta nu îl scuză pentru propriile greşeli. Schimbarea începe cu abandonarea cununii de lauri şi acceptarea diademei: Cezar e slujitorul lui Hristos.

Creştinismul iese din catacombe. Persecuţiile încetează. Liturghiile săracilor sunt înlocuite în scurt timp cu luxul profitorilor, care nu se sfiesc să îşi afişeze ipocrizia. Biserica nu mai este o grupare stigmatizată, ci o trambulină pentru o carieră lumească.

Aşa că nu e obligatoriu să pomenim vreun triumf. În libertate, s-a pierdut vlaga, râvna… Nu dorim să nu fim liberi, ci să învăţăm să nu confundăm libertatea cu libertinajul. Marele Constantin este calomniat că nu şi‑ar fi respectat jurământul de a nu îl ucide pe cumnatul său, Liciniu. Aceste reminiscenţe păgâne nu ne smintesc.

Trecerea de la idoli la Hristos a fost grea

Nu a fost o convertire virtuală, într-un joc de senzaţie. În lumea reală, oamenii greşesc. Important e să îşi revină. Fiind botezat pe patul morţii, lui Constantin nu i s-a iertat doar păcatul strămoşesc, ci i-au fost iertate şi păcatele personale. Este cert că imperiul era în criză şi că avea nevoie o soluţie miraculoasă de salvare. Dar Constantin nu vede în creştinism doar un pansament politic, ci singura cale de supravieţuire. Teritoriul extrem de vast trebuia mai bine administrat, atacurile barbare trebuiau oprite. Era nevoie de un strateg desăvârşit.

Creștinismul a schimbat fundamental vechea civilizație. A dat oamenilor drepturi la care nici nu îndrăzneau să viseze. A îmbunătățit considerabil viața oamenilor simpli. Într-un univers morbid al păgânismului violent și crud, a readus speranța și caritatea. Din punct de vedere cultural, creștinismul și-a dovedit caracterul creator.

El a fost o componentă majoră pentru că toată lumea europeană a dezvoltat o cultură şi o civilizaţie sub înrâurirea acestei mari religii monoteiste, universale, care a regenerat istoria şi viaţa Imperiului Roman în multe privinţe.

A schimbat modul în care poate fi privită istoria, pe care o sacralizează, făcând-o teofanie. Pentru creştini, istoria este orientată. Adică are un telos.

În locul tradiţiei antice se dezvoltă o nouă formă de a privi lumea şi de a o evalua. Ea are o finalitate. Creştinismul acordă lumii materiale, vizibile sens şi valoare numai în măsura în care ea ajută pregătirea oamenilor pentru veşnicie, pentru cealaltă lume. Deşi vorbim despre caracterul trecător, efemer al celor pământeşti, pe care omul medieval le foloseşte fără risipă, totuşi, în relaţia lui cu ceea ce are consistenţă şi rămâne cu adevărat esenţial, mântuirea, lumea aceasta are importanţa ei. Ea este un câmp unde fiecare îşi exersează capacităţile, virtuţile, lucrând la construirea sa spirituală, intelectuală, materială. Pentru locuitorul obişnuit din Bizanţ sau Occident, lumea este o realitate, o lucrare a mâinilor lui Dumnezeu dăruită omului spre cunoaşterea Lui şi spre folosul personal. Lipsa raportării la divinitate era de neconceput.

Raportarea permanentă la divin

Odată cu creştinismul, se afirmă valoarea elementului transcendent, a lumii de dincolo, realitatea de aici fiind doar o palidă manifestare sau chiar imitare a ceea ce există în veşnicie. Istoria a consemnat dorinţa de a realiza, de a structura lumea în care trăim, după chipul împărăţiei lui Dumnezeu. Avem acest lucru menţionat chiar în scrierile Sfinţilor Părinţi.

Creştinismul este omniprezent în tot ceea ce mişcă. Lumea aceasta apuseană ca şi cea răsăriteană, viaţa lor, este reglată în funcţie de creştinism.

Chiar şi viaţa economică, obligaţiile economice faţă de stăpânul de pământ, se dădeau de regulă în două rate: una la Sfântul Dumitru, a doua la Sfântul Gheorghe, pentru că sunt două sărbători mari, la exact o diferenţă de şase luni una faţă de alta, care semnifică şi începerea sezonului rece, iar cealaltă a celui cald. Acesta este numai un exemplu, dar şi întreaga viaţă culturală, istoriografia creştină, pe ce bază porneşte? Care este modul în care ea se plasează în timp? Nu după olimpiade, ca în antichitate, ci se plasează după facerea lumii în tradiţia bizantică, nu după anul facerii, nu după ceea ce este în cronicile noastre şi în documentele noastre medievale.

Pentru bizantini ar trebui să mai adăugăm 5.509 ani şi am afla că noi suntem acum, după tradiţia bizantină, pe la anul 7529.

Mă întreb: cum ar fi arătat societatea europeană fără creștinismul nostru, care timp de două milenii a asistat la marile transformări cunoscute de bătrânul continent?

Creştinii primelor veacuri sunt nu numai modelul autentic de viaţă creştină, pe care noi cei botezaţi în numele lui Hristos suntem chemaţi la a o duce, ci reprezintă un model de convieţuire pe care lumea antică până la ei, nu l-a cunoscut. Una dintre moştenirile creştine ale Europei o reprezintă taman acest mod de existenţă creştin. Lumea până la creştinism nu a mai întâlnit un astfel de mod de existenţă în familie şi în societate. Modelul primilor creştini devine pentru societatea europeană de azi unul mai mult decât necesar.

Vă rog să-mi spuneţi cum s-a convertit atâta lume la creștinism, dacă primii creştini nu erau cu adevărat modele demne de urmat?

Moştenirea cea mai de preţ pe care creştinismul o lasă Europei o reprezintă toleranţa şi mai presus de aceasta dragostea, respectul şi compasiunea faţă de semenul nostru. Nimeni pe acest pământ nu a realizat în mod deplin acest deziderat decât numai Mântuitorul Hristos şi creştinii au încercat să pună în practică exemplul şi porunca dată de Hristos. Nici o religie şi mişcare religioasă nu a dus o schimbare şi un reviriment în lume asemenea creştinismului prin porunca de a iubi pe semenul nostru.

Spiritualitatea creştină poate oferi adevărata soluţie la alienarea existenţială a omului contemporan şi la patologiile existenţiale ale acestuia. Creştinismul se adresează lumii întregi, celor bogaţi, dar şi celor săraci, deopotrivă celor cu funcţii de răspundere cum sunt oamenii politici, dar şi simplilor angajaţi, deoarece creştinismul doreşte să ne înveţe dragostea, responsabilitatea şi toleranţa faţă de tot ce ne înconjoară.

Este foarte importantă informaţia pe care Biserica o transmite lumii şi mai cu seamă tinerilor, la fel cum important este şi modul transmiterii informaţiei precum şi conţinutul acesteia, dar cred că cel mai important este comportamentul şi exemplul personal.

 

Pr. Marius Matei

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj.

  • 1

You Might also Like

1 Comment

  1. Paul 21 mai 2018

    Multumim pentru lectia de istorie.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *