Dlui academician dr. Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”
13 martie 2013
Share
Domnule Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”,
Aflând despre expoziția întitulată „The Human Body”, pe care Muzeul Național de Istorie Naturală
“Grigore Antipa” o va deschide pe 22 martie a.c., consider, în nume propriu, dar și al Asociației Provita
Media, pe care o conduc, că trebuie să Vă aduc la cunoștință câteva din problemele grave de conștiință pe
care le implică acest eveniment.
Ce fel de corpuri vor vedea vizitatorii la Muzeul „Grigore Antipa”? Potrivit organizatorilor,
corpurile umane provin din China, „au fost donate, în conformitate cu legislația chineză, către Dalian
Hoffen Biotechnique Laboratory”. Mai aflăm că aceste corpuri „sunt nerevendicate, iar moartea lor
a survenit din cauze naturale.”
Se știe foarte bine că spitalele militare si clinicile din China au fost acuzate, în presa internațională,
dar și în rapoarte și anchete internaționale, în repetate rânduri, de trafic de organe și de acoperirea unor
astfel de infracțiuni. S-a afirmat de multe ori că trupurile decedaților expuse în asemenea expoziții,
aparțin prizonierilor executați în închisorile chinezești.
Începând cu anul 2006, ziarul american „New York Times” și programul TV „20/20” au relatat
despre existența, la nivel internațional, a unei „piețe negre” de cadavre și organe chinezești, ceea ce a dus
la o anchetă a Congresului american. De această investigație s-a ocupat Procurorul General de New York,
Andrew Cuomo. Investigația a dus la demisia directorului executiv al Premier Exhibitions, Arnie Geller,
care a organizat astfel de expoziții în mai multe orașe din SUA. Ca urmare a anchetei Cuomo și a deciziei
ulterioare din 2008, pe prima pagină a site-ului Premier Exhibitions este afișat un avertisment cu privire la
originea presupusă a trupurilor și feților umani expuse: „Aceasta expoziție afișează rămășițe umane ale
cetățenilor sau rezidenților chinezi, primite inițial de Biroul chinez de Poliție. Biroul chinez de
Poliție poate primi corpuri [umane] din închisorile chineze”. De asemenea, tot aici se mai
menționează că Premier Exhibitions „nu poate verifica independent” dacă organele aparțin sau nu
prizonierilor executați. Atât activistul chinez pentru drepturile omului Harry Wu, cât și directorul
organizației „Drepturile omului în China”, au protestat împotriva acestei expoziții din motivele arătate
mai sus.
În continuare, în presa internațională, ca și în literatura de specialitate, parvin date, care atestă
existența unui fenomen de prelevare abuzivă și vânzare de organe de la prizonierii din închisori și lagăre
din China. În 2000, în localitatea chineză Dalian, provincia Liaoning, s-au deschis două fabrici de
plastinare a corpurilor umane. Potrivit site-ului The Epoch Times, înalți oficiali chinezi din această
provincie au fost implicați în traficul internațional de organe.
Efectuarea de anchete complete jurnalistice sau de anchete de către instituții care apără drepturile
omului pare a fi un fapt imposibil. Avocații pentru drepturile omului, David Matas și David Kilgour, în
anul 2006, au încercat să studieze problema transplanturilor ilegale de organe în China, însă autoritățile
chineze locale nu le-au permis. Datele pentru raportul lor, întitulat „Bloody Harvest”/ „Recoltare
sângeroasă”, care a fost lansat în același an, au fost colectate de la distanță. În 2012, David Kilgour a
publicat, împreună cu Torsten Trey, lucrarea „State Organs: Transplant Abuse in China”. Potrivit
statisticilor prezentate în presă, în China, mai puțin de 5% din membrii familiilor deținuților sunt de acord
să doneze corpul celor executați și nu mai mult de 5% din corpuri rămân nesolicitate de rudele
defunctului. Pe fondul acestor dezvăluiri și al altor investigații internaționale, afirmația că
materialul pentru expoziția „The Human Body”, de la Muzeul „Grigore Antipa” a fost luat de la
„donatori voluntari” pare dacă nu falsă, cel puțin discutabilă.
Iată și câteva ecouri din presa franceză cu referire la acest tip de expoziție. În anul 2009, expoziția
„Our Body” de la Paris a fost închisă prin decizie judecătorească. „Locul potrivit pentru un cadavru,
după lege, este cimitirul”, a declarat judecătorul Louis-Marie Raingeard. El a decis că expoziția
constituie o „comercializare a trupului” uman și că „este o ofensă evidentă adusă respectului
cuvenit” pentru morți. Fraza din textul de prezentare a expoziției de la București – „Toate exponatele
sunt tratate cu maximă grijă și respect” – ni se pare lipsită cu totul de credibilitate, ba chiar un mod de a
induce în eroare vizitatorii. Ce respect poți să-i aduc unui cadavru, atâta timp cât îl plimbi prin lume
ca să fie „admirat”? Cu atât mai mult cu cât aceste cadavre „nu au fost revendicate”?
În textul reclamei expoziției de la București se spune că evenimentul urmărește un caracter
„educativ și științific”. Realizatorii și-au propus, cităm, „să schimbe modul în care vizitatorii percep
corpul uman, oferind românilor, în premieră, o șansa unică de a-și privi organismul prin ochii unui
chirurg și de a «experimenta» o incursiune vizuală în interiorul său”. Apoi, se mai precizează, în același
stil, că „scopul expunerii este și acela de a-i determina pe vizitatori să-și respecte și să-și îngrijească
organismul, acordând atenție felului în care aleg să trăiască”. Oare este nevoie să expui 200 de cadavre
secționate, ca oamenii să înțeleagă că trebuie să-și îngrijească corpul sau că fumatul este dăunător?
O astfel de întâlnire cu cei 200 de morți, în această formă, a produs accidente cu impact psihic, în
mai multe locuri. La expoziția de la Haifa, în Israel, o femeie, originară din orașul Aktiubinsk (Rusia), a
recunoscut într-un exponat pe iubitul ei, dispărut în urmă cu trei ani. Ea a fost cuprinsă de un acces
puternic de isterie. În 2011, la Riga (Letonia), mulți oameni au părăsit sala deprimați, unii într-o stare de
depresie profundă, alții au acuzat stări de greață, amețeli și slăbiciune. La locul expoziției a venit, aproape
în fiecare zi, ambulanța. Este clar că autorul expoziției încearcă să se folosească de caracterul șocant
al morții unui om într-un asemenea spectacol.
La adresa acestui tip de expoziție, au existat reacții firești de protest, atât din partea
oamenilor de știință, din partea liderilor comunităților religioase, precum și din partea oamenilor
obișnuiți. În articolul de prezentare a acestui tip de expoziție itinerantă de pe site-ul Wikipedia, se
vorbește despre provocările de natură etică ale evenimentului. Coordonatorul științific de la Muzeul de
Știință „Carnegie” din SUA, de exemplu, a demisionat din funcție, invocând convingerile sale religioase.
Prin întrebările sale cu privire la proveniența corpurilor, ea și-a exprimat oroarea față de ideea de a
expune „rămășițele umane” la o expoziție. Profesorul Anita Allen, bioetician la Universitatea din
Pennsylvania (SUA), a declarat că a da bani ca să te „holbezi” la rămășițe umane trebuie să ridice mari
îngrijorări asupra persoanelor în cauză. Thomas Hibbs, etician de la Universitatea Baylor (SUA), compară
expunerea de cadavre cu pornografia, pornind de faptul că persoana este redusă la „manipularea unor părți
ale organismului, lipsite de orice semnificație umană mai largă”. Rabinul Dany Schiff (SUA) a declarat că
„și dacă s-ar fi obținut acordul [celor decedați], tot trebuie să ne întrebăm ce putem spune despre o
societate, care oferă corpuri umane spre vizionare, sub sticlă, unui public flămând”.
Asemenea reacții arată că, în imaginarul comun, corpul omului nu este o abstracție, nu e o haină pe
care sufletul o lasă atunci când părăsește lumea pământească. Corpul înseamnă o față concretă a unei
persoane, pe care cei din jur, fie membrii familiei, fie prietenii o prețuiesc foarte mult. Chiar popoarele
cele mai sălbatice nu și-au lăsat morții neîngropați, ci au avut grijă să-i îngroape. Iar în viziunea noastră
creștină, corpul reprezintă un templu, în care Dumnezeu a așezat sufletul. Faptul că moartea omului este
transformată într-un „show” reprezintă un sacrilegiu teribil, o batjocorire a culturii despre viața și moartea
omului, creație a lui Dumnezeu. Spectacolul nu poate fi decât o bătaie de joc față de misterul
incomprehensibil al morții. Acest tip de expoziție nu poate decât să corupă oamenii, să le hrănească
sufletele cu cruzime diabolică, cu indiferență față de suferința altora și față de agresivitate.
De ce cadavrele expuse provin anume din China? De ce atât de multe corpuri
„nerevendicate”? De unde apar atât de multe rude gata să renunțe la înmormântarea corpului?
Cum se face că, dintr-o dată, atât de mulți condamnați la moarte s-au decis să-și doneze postmortem
corpul pentru știință? De ce autorul nu a realizat aceste corpuri din plastic? De ce a trebuit
să folosească anume cadavre umane? Toate acestea sunt întrebări pe care, cred, mulți vizitatori și le vor
pune în diferite forme. Iar ele vor rămâne fără răspuns, întunecându-le sufletul sau contorsionându-le
psihicul.
Nu în ultimul rând, trebuie să Vă atenționăm că, judecând după box-office-ul acestui tip de expoziții
organizate în mai multe orașe din lume – în România, prețul unui bilet e de 50 sau 60 de lei pentru adulți
(nu pentru orice buzunar) –, caracterul educativ și științific nu este decât un paravan după care se
ascunde o afacere profitabilă.
De aceea, domnule academician Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului National de
Istorie Naturala “Grigore Antipa”, Vă rugăm să decideți blocarea acestui spectacol macabru și degradant.
Cu deosebită considerație,
Larisa Iftime,
traducător, președinta Asociației „Provita Media”, București
