LOADING

Type to search

Estetica sacerdotiului (III): Pictura bisericească

Ortodoxie si traire

Estetica sacerdotiului (III): Pictura bisericească

Share

Daniel Valean

                   S-au scris foarte multe lucrări pe tema picturii bisericeşti, de la erminiile lui Dionisie din Furna şi alţi autori greci sau slavi până la reglementările oferite de Sfântul Sinod şi profesorii de teologie, de aceea nu mai e cazul să insistăm asupra programului iconografic. Ne vom opri mai mult la câteva consideraţii care ţin exact  de tema noastră, şi anume de estetica sacerdoţiului.

Pentru ca slujirea preotului să se desfăşoare în bune condiţii; pentru ca membrii comunităţii care intră în biserică să plece câştigaţi şi din observarea spaţiului interior; pentru ca eventualii oaspeţi să nu se arate nelămuriţi faţă de anumite devieri de la regulile esenţiale de realizare a unei picturi bisericeşti; în fine, pentru ca nimeni să nu se smintească faţă de ceea ce vede – e nevoie ca preotul să cunoască dinainte ce pictor angajează, să-i vadă lucrările, stilul, etc. Dealtfel este condamnabilă alegerea unui pictor oarecare, fără autorizaţie de practică eliberată de Patriarhia Română, din simplul motiv că pictura bisericească implică multă responsabilitate şi numeroase cunoştinţe teologice. Cei care vor avea curiozitatea să studieze tabelul pictorilor bisericeşti autorizaţi vor constata că aceştia nu sunt înşiruiţi pur şi simplu într-o listă de nume, ci sunt aşezaţi pe categorii, în funcţie de gradul profesional şi de activităţile pe care le pot desfăşura. Există pictori care, de exemplu, nu pot efectua activităţi de restaurare a monumentelor sau a icoanelor vechi din lemn, ceea ce spune deja multe despre importanţa experienţei viitorului autor al picturii din biserica ta.

Deşi există un program iconografic bazat pe reguli raţionale, nimeni nu interzice înlocuirea persoanelor sfinte sau a evenimentelor din istoria mântuirii reprezentate de obicei cu altele care sunt mai puţin obişnuite. Ideea e ca totul să se realizeze în perfect acord cu logica programului iconografic, potrivit căruia toate converg spre punctul culminant al unirii cu Hristos şi îndumnezeirii noastre prin participarea la comuniunea euharistică.

De-a lungul timpului s-a constatat o permanentă tendinţă de sărăcire a programului iconografic. De la binecunoscutele reprezentări artistice din mănăstirile bucovinene, în care fiecare centimetru de spaţiu era important, până la spaţiile goale dintre tablourile religioase de azi, mascate de obicei cu ornamente florale sau geometrice, totul exprimă decadenţă. Fie din lipsa banilor, fie din grabă, fie din iresponsabilitate sau tendinţe secularizante, pictura bisericească îşi pierde încet caracterul de „Biblie în imagini” sau catehet în culori, căpătând doar un aspect estetic, de înfrumuseţare a interiorului. Odată cu sărăcirea mesajului va sărăci şi logica programului iconografic sau a prezenţei icoanelor în biserică, asta în timp ce raţiunea originară a picturii bisericeşti a fost aceea de a-l învăţa pe credincios şi a-l aduce în starea de înduhovnicire propice realizării comuniunii euharistice. Unii, care în trecut au scos icoanele din biserici, depun astăzi eforturi remarcabile pentru a le readuce, căutând vechiul sens al prezenţei lor şi binefacerile practice pe care acestea le oferă.

O atenţie deosebită trebuie acordată spectrului cromatic folosit în realizarea unei picturi bisericeşti. Trebuie evitate culorile obositoare, stridente şi căutate culori liniştitoare, paşnice. Suntem sub influenţa picturii atâta timp cât ne aflăm în spaţiul sacerdotal, iar această infuenţă poate fi pozitivă sau negativă, aducătoare de linişte sau agasantă.

În ceea ce priveşte icoanele portabile, folosite şi ele în cultul ortodox, trebuie evitată cu orice preţ utilizarea unor reprezentări artistice care nu au nimic în comun cu icoanele autentice. Kitsch-ul, imaginile îndulcite ale unor reprezentări de sfinţi frumoşi, bine-făcuţi, sau dimpotrivă, chinuiţi de durere, în faţa cărora privirea noastră rămâne captivă, fără să poată trece dincolo de persoana reprezentată, toate acestea sunt capcane pietiste ieftine, menite să producă o impresie puternică de moment, fără rezonanţe ulterioare. Iar acest aspect, din punct de vedere teologic, duce la justificarea acuzelor iconoclaste de acum un mileniu şi ceva, potrivit cărora icoana nu e poartă spre cer, ci idol reprezentat prin el însuşi. Adevărata icoană trece dincolo de chipul reprezentat, la prototipul real, aşa cum genial a remarcat Sf. Ioan Damaschin.

 

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *