LOADING

Type to search

Proverbele necunoscute ale Europei

Ortodoxie si traire

Proverbele necunoscute ale Europei

Share

Un proverb britanic zice că un englez nu călătorește să vadă un alt englez. Noi spunem că un păcătos călătorește să vadă un sfânt, nu un alt păcătos. Un proverb francez zice că degeaba inventăm multe, dacă nu avem memorie. Noi spunem că degeaba am găsit salvarea, dacă ne prefacem că nu o ținem minte. Un proverb italian spune că fericirea este compusă din evitarea ghinionului. Noi spunem că fericirea nu este doar evitare, ci mai ales umplere de lumină. Un proverb maghiar spune să nu pui prea mult fier în foc. Noi spunem că dreapta măsură previne stingerea flăcării de iubire și de viață. Rămânând pe vechiul continent, mai găsim câteva indicii prin Serbia, Grecia și Rusia:

  1. Omul nu este un rechin care înghite peștii mici.
  2. Cel înțelept se culcă devreme.
  3. Nu desena balauri, până nu ai fixat săgeata în arc.
  4. Nu poți alerga, până nu înveți să mergi.
  5. În războaiele bogaților mor doar săracii.
  6. Pentru un câine furios, zece verste nu reprezintă o distanță lungă.
  7. Încrede-te în Dumnezeu, dar ferește-te de pietre.
  8. Nu discuta secrete cu frizerul.
  9. Michiduță pune mai multă miere în cafeaua vecinei.
  10. Mincinosul trebuie să aibă o bună memorie.

Desigur, exemplificarea ar putea continua mult și bine. Există mii de astfel de proverbe, care arată un continent încreștinat. Peste tot vedem credință și necredință, luptă cu deznădejdea și abandon, străduință de a crește iubirea dintre oameni și sete de bani. Sunt învățături transmise de generații, prin care tezaurul este păstrat în siguranță. Există și suspiciune uneori în unele proverbe (nordice), dar în cea mai mare parte, ele sunt de sorginte biblică (puțin modificate). Ele redau o stare de spirit. Recomandă o conduită, impun o mentalitate pozitivă. Omul este mulțumit atunci când reușește să își demonstreze că a reușit să accentueze aspectul esențial al istoriei (că nu a ratat ce era mai important)*. Proverbele au pretenția că acumulează în puține cuvinte multă sevă de adevăr.

Miza este aceeași erezie iluministă: înlocuirea ideii de creștinătate cu cea de om european (eliberat de așa-zisa sclavie a religiei).

Toate pildele de viață reflectă gândirea spirituală sau non-spirituală a vremii. Oamenii rețin ușor aceste expresii, care tind să înlocuiască pildele evanghelice și să zugrăvească (zidească) un nenumit simpatic, care întreține atmosfera prin distracții și nu pedepsește. Sunt și preluări și reluări adaptate ale gândirii elenistice precreștine (păgâne). Nu sunt nocive decât în măsura în care sunt băgate excesiv în seamă și bagatelizează adevărul. Nu sunt rele sau bune, sunt neutre moral. Pericolul constă în reducerea spiritualității la o etică (protestantă) lipsită de esență, la o spiritualitate care nu mai este vie, dinamică, entuziasmantă (deci poate fi ușor abandonată). Este o negare a iadului prin indiferență (agnosticism), nu prin luptă cu întunericul din noi. Este o deturnare de la drumul cel bun, o înșelare asiatică, o veioză care luminează cu intermitențe. Este o substituire a principiilor biblice cu un surogat plin de superstiții, care nu mai pretinde efort, voință, dăruire, ci doar confort, comoditate, hedonism. Par inocente, dar reînvie mituri și personaje dubioase.

Reperul nostru însă rămâne Hristos. Dacă un proverb contrazice bunătatea și blândețea, înseamnă că nenumitul a strecurat o minciună și puțini și-au dat seama. Exact cu aceeași problemă s-au confruntat sfinții în perioada de aur a creștinismului. La unison, sfinții recomandă să luăm doar ce e bun, ziditor, din proverbele siriace, latinești sau elinești, înlăturând orice blasfemie. Câtă vreme Hristos rămâne Calea, nu avem de ce ne îngrijora.

Iubirea nu este proverbială, ea este jertfelnică:

  1. Scopul unei ghinde este acela de a deveni copac.
  2. Sensul lumii se află în afara ei.
  3. Fiecare om își are eroii săi.
  4. Discuția nu trebuie să demonstreze ceva neapărat.
  5. Nu există dovadă, există alegere.
  6. Istoria este mai încâlcită decât crezi.

Iubirea nu este doar o zicătoare, ci simbolul concret care poate fi ridicat la rang de validitate absolută, deoarece implică un element de autonegare, de jertfă de sine. Orice Hristos necrucificat (fără iubire) este un idol, o vorbă în vânt. Interesul ultim nu este pentru Iisus (care poate fi Navi, Sirah sau Baraba), ci pentru Iisus Crucificat. Vorbele Lui nu aveau nici un efect ca proverbe reușite, dacă nu erau întărite de Cruce. Doar El ne și oferă ceea ce ne-a promis. Orice soluție umană vindecă doar fragmentar problemele istoriei. Răspunsul final nu se află în istorie, nici în matematică. Acest răspuns este mântuirea.

Proverbele nici nu confirmă, nici nu infirmă convingerile, ele doar reamintesc temeri, fără să le vindece. Fără convingerea religioasă, omul proverbial dobândește o putere, care distruge sistematic exact ceea ce omul iubește cel mai mult. Etica proverbială se străduiește să îl convingă pe om să își accepte datoria, să salveze un copil de la înec, fără să piardă vremea calculând forța curentului apei, talentul de înotător al salvatorului sa inteligența aparentă a copilului de salvat.

Multe proverbe s-au pierdut. Cuvintele lui Hristos au rămas mai presus de orice. Să Îl lăsăm pe Hristos să fie Hristos! Proverbele tind să modeleze idoli, după chipul și asemănarea omului. Doar cuvintele Lui demască idolatria și exclud aroganța. Doar Hristos mai poate salva o civilizație de păcătoși. Categoric, știm Cine este modelul nostru. Este imposibil să analizăm miliardele de evenimente și de cuvinte. Așa că vom face o selecție. Răspunsul prinde contur: Fără Hristos, totul ar fi uitat de-a valma. Această uitare ar provoca o disperare de netratat. Lecțiile Lui sunt fără fraze goale. Catehezele Lui nu pot fi travestite.

Eva a fost amăgită cu proverbe frivole. Multa informație și complicarea de dragul complicării nu ajută sufletul dornic de liniște. Hristos ne învață ce informație avem nevoie și ce schimbare este necesară. Având în vedere numărul mare al crimelor de după Golgota, credem că mulți nu au înțeles nici proverbele Europei, dar nici pildele biblice.

 

Marius MATEI

——–

*J.W. Montgomery, Încotro se îndreaptă istoria?, Cartea creștină, Oradea, 1996, p. 18. Vezi și Gianfranco Ravasi, Întrebări privitoare la credință, Humanitas, București, 2011, p. 312. Despre cuvintele care au valoare doar dacă reflectă o realitate interioară, vezi și Ioan Vasile Leb (coord.), Toleranță și conviețuire în Transilvania secolelor XVII-XIX, Limes, Cluj-Napoca, 2001, p. 183. Despre faptul că omul se crede NASA, vezi și Mihai Duțescu, Uranus Park, Polirom, Iași, 2014, p. 207.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *