Revenim cu o discuţie despre Epitaf, în cazul în care nu am fost convinşi de veridicitatea căderii lui Dostoievski pe jos la vederea tabloului lui Holbein. Unii vor zice, da ce ne interesează aceasta pentru mântuire. E timpul să ne vedem de păcatele noastre. Aşa e, nu poţi contrazice niciodată evlavia populară, asta în cazul […]
Mă simt paradoxal şi neimportant pentru lume. În orice caz, inoportun pentru felul în care lumea gândeşte astăzi. Când lumea era altfel, şi eu eram altfel. Când lumea cerea ceva de la mine, eu eram şi mai altfel. Când lumea construia case, eu construiam biserici. Când lumea se distra, eu mă rugam. Când lumea râdea, […]
Despre oamenii buni e mai bine ca să nu prea spui nici un cuvânt. Odată că nu le stă în fire să accepte nişte laude, iar mai apoi este foarte greu să spui totul. Rişti să fii superficial sau să îi superi cu neadevăruri. Să nu poţi să le „citeşti” foarte bine starea de spirit […]
Mă frământă lucruri la care poate nici nu vă gândiţi. Cum a continuat iubirea pe pământ după căderea lui Adam. Ce şi-au mai putut spune primii oameni. Cum a sunt în gurile lor acel: Te iubesc! – fără de care să recunoaştem soarta omenească nu are nici un sens. Din păcate, din nefericire, din lipsa […]
Simt că decembrie e luna mieilor însângeraţi. Copiii vor ieşi afară „la glonţ” spre a ne oferi exerciţiul răbdării. Le vom lua sângele pe un colţ de cârpă, ne vom şterge apoi propriile lacrimi şi vom spune: Ce dor mi-e de ceruri! În fapt, numai iubirea e rănită. Gloanţele nu se numără niciodată. Nici trăgătorii de […]
Pe undeva mă simt împăcat cu lumea. Dragostea creştinilor pe care îi întâlnesc în drumurile mele (of, uneori atât de lungi) mă determină să îmi duc munca mai departe. De câte ori nu am vrut să renunţ! În ultimii ani am trăit mereu cu febră de conştiinţă, cu reproşurile tacite ale celor care au încercat […]
Mila Maicii Domnului m-a adus astăzi la capătul ţării, în Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova. Sfios ca un înger, blând ca un porumbel, mă simt un nufăr pe cerul Dunării şi parcă aş vrea ca adierea inimii mele să nu stingherească povestea vieţii nimănui. Şi tocmai aici mi s-a făcut un mare dor […]
– Îţi este dor de o veghe profundă? – Trebuie să mă crezi că aş veghea o mie de ani la picioarele Maicii Domnului. Mă visez uneori făcând de strajă în rai lângă scaunul pe care Născătoarea de Dumnezeu stă şi aşteaptă intrarea pământenilor în rai. Şi niciodată nu sunt singur acolo. Mereu e cineva […]
Ne odihnim. Cântăm „la gura sobei” cu cei dragi. Suntem mai tot timpul în biserică şi ne trăim sărbătorile aşa cum o facem dintotdeauna. Cu amintiri de la cenaclu, cu chipul oamenilor pe care i-am făcut fericiţi! Mă bucur că lumea, viaţa, prieteniile, respectul pentru cei ce i-am cunoscut în viaţă nu mi-au disturbat comportamentul. […]