LOADING

Type to search

Editoriale

Cateheze pentru contemporani: Avizier biblic

Share

*Rănindu-l pe celălalt, ne rănim mai mult pe noi înșine[1]. Toate săgețile trimise spre celălalt le vom resimți dureros. E valabil și pentru cuvinte.

*După ce a căzut de pe un tron înalt, omul s-a uitat în jur și a realizat că nu fusese generat de un proces cosmic fără rost[2], străduindu-se să găsească un scop mai înalt. Așa, L-a găsit pe Dumnezeu, Care i-a venit în întâmpinare și l-a sfătuit să nu mai adune săgeți pentru rănirea celuilalt. Este prima părăsire a absurdului și învăluire în har.

*Dacă omul nu îi va hrană celui flămând, acela va fi infernul lui. Dacă omul nu își va îndrepta toate dorințele către Dumnezeu, acela va fi infernul lui. Un singur lucru este trist, că nu suntem sfinți[3]. Omul nu este doar un trecător preocupat să treacă. Dumnezeu ne învață să căutăm ceea ce ne lipsește.

*Ce știe omul despre iubire? Ce știe omul despre bucurie? Știe atât cât i s-a spus, nimic mai mult. Dincolo de ceea ce ni s-a transmis, nu facem speculații hazardate. Adesea, omul își iubește mai mult cuvintele lui adresate lui Dumnezeu decât pe Dumnezeu! Are mai multă admirație față de ce a scris, decât față de Cel despre care a scris. Încă o capcană, iată, pe care va trebui să o evităm.

*Hristos nu dirijează, El atrage. Nu poruncește, ci cheamă[4]. La Nain, înmormântarea este anulată: Mortul trăiește! Unii nu mai înțeleg nimic, alții încep să priceapă.

*Pentru mulți europeni, Evanghelia este un subiect despre care au impresia că știu multe, dar – de fapt – nu știu mai nimic. La fel se întâmplă și cu cruciadele, habar nu avem ce au fost acestea, doar le introducem într-o paradigmă negativă – laolaltă cu tribunalul religios – fără să știm de ce. De vină este doar materialismul nostru excesiv, din cauza căruia am denaturat mesajul evanghelic și nici măcar nu ne dăm seama de asta. Există pericolul ca imaginea noastră despre divinitate să fie – de fapt – un idol, departe de Realitate, de Prezență, de Simțire. Toți cei care au vrut să tragă acest semnal de alarmă au fost respinși.

*Din cauza aceluiași materialism, nu mai suntem fascinați de Hristos, ci de diverse obiecte ale idolatriei noastre superstițioase. Mulți ne rugăm doar pentru prosperitate, nedorindu-ne sincer viața veșnică MAI MULT decât viața aceasta.

*Hristos putea să trăiască fără Lazăr, Lazăr însă nu putea să trăiască fără Hristos[5]. Spre deosebire de Mihail din Nain și Semida din Capernaum, Lazăr din Betania (a treia înviere din morți făcută de Hristos) era un prieten, nu era un străin, era un apropiat, un frate, un discipol. De aceea, Lazăr nu putea trăi fără El. Descoperise Viața și nu mai putea rezista fără ea. Noi putem trăi fără El, ca acum?! Cu siguranță, nu!

*Hristos ne învață ce este DE PĂSTRAT și ce este DE RENUNȚAT, ca atunci când ne mutăm și triem din lucrurile noastre. Ne mutăm în altă Împărăție și trebuie să fim cu bagajele făcute, nu știm când vine tirul.

*O STRĂINĂ din Nord nu este refuzată de Învățătorul. Ea insistă, iar El o salvează. Pentru El nu mai există delimitări geografice sau rasiale. Asta ne dă și nouă – celor departe de Templu – o șansă. O altă străină (Fotini din Sihar, Samaria) descoperă că viața materialistă nu a satisfăcut-o niciodată pe deplin, descoperă că în miezul ei lipsea ceva, dar despre această lipsă nu discutase până acum cu nimeni. Acum înțelege că plăcerea nu este nicidecum o necesitate și că fericirea este satisfăcută abia atunci când implică iubirea totală, necondiționată.

*Nu pot ajunge la El decât prin celălalt. Scriind, catehizând, trimițând mesaje, încurajând, ascultând, pansând, îl ating pe celălalt și – indirect – pe El. Îi captez celuilalt atenția asupra planului de evadare din infern, nu îl las să dispere și îi hrănesc speranța cu promisiunile Salvatorului. Ocupându-mă de necazul lui, scap de al meu, bonus.

*Prin iubirea Lui, ieșim din contradicțiile noastre paralizante[6]. Doar narcisiștii (bogații nemilostivi și fariseii duplicitari) nu sunt recuperați[7]. În schimb, Hristos reduce daunele la maxim. Găsește drahma, salvează oaia, redă demnitatea fiului și desființează moartea. Mai mult de atât nu se poate.

*Speriați de o posibilă arestare (înainte de curajul Cincizecimii), apostolii nu Îl recunosc pe Hristos înviat. Încă nu erau detașați de vechea mentalitatea. Învățătorul LE DESCHIDE MINTEA și ei nu mai sunt încuiați, ci abia acum pricep, acum fac conexiunile între vorbe și minuni, acum realizează măreția Planului. Și nu pot păstra această reveație doar pentru ei. Doar că se lovesc de aceeași barieră a materialismului, idolul principal din imperiul roman de atunci și de azi.

*Satana înseamnă să îți iubești aranjamentele, să cauți comodități, să-ți iubești bunăstarea și traiul bun[8]. Te lepezi de satana? Satana este burghezia obiceiurilor și a confortului, te lepezi de el și te unești cu Hristos? Te lepezi de arme? Te lepezi de statuete? Te lepezi de lăcomie? Te lepezi de răutate? Te lepezi de clevetire? Altfel nu te poți uni cu Hristos.

*Ești gata de aventură? Ești gata să riști, să înmulțești talanții? Ești gata ca de acum să nu mai păcătuiești? Ești gata să hrănești mulțimile cu pâinile copilului din tine[9]? Ești gata să fi inițiat la o viață nouă? Poți să te integrezi în Biserica Lui și să păzești candela mereu aprinsă[10].

*E imposibil să înveți să trăiești creștinește. Poți învăța deocamdată să mori creștinește, pentru a trăi apoi cu adevărat. Ceea ce a realizat Hristos este posibil și pentru tine, dar numai prin apropierea de El și depărtarea de diavol[11]. Nu mai juca șah cu diavolul, ia cina cu Hristos!În Rai va fi doar iubire.

Greşeşti, prietene, când spui că nu există Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L am pe Dumnezeu” ‒ fiindcă vezi şi singur că ceilalţi oameni din jurul tău Îl simt pe Dumnezeu, drept care şi spun: „Există Dumnezeu”. Aşadar, treaba nu e că nu există Dumnezeu, ci că tu nu Îl ai (Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 258).
Încă nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, dacă nu ne minunăm de iubirea Lui pentru noi. Trăim vremuri tulburi. Situaţia lumii se înrăutăţeşte de la o zi la alta. Însă există un refugiu sigur, Biserica, unde suntem feriţi de orice rău.
Cine nu devine mai înțelept pe măsură ce îmbătrânește, devine mai iritabil. Cine nu se apropie de Dumnezeu, se depărtează. Cine caută mereu vinovați doar în exterior fuge de explorarea și de primenirea sinelui. Singura lupta reală este împotriva propriului egoism.
Dacă avem mai multe bunuri, nu avem mai multe bucurii, decât dacă devenim generoși. Altfel, cu cât mai multe bunuri vom dobândi, cu atât mai puține bucurii vom trăi. Hristos împarte veșnicia cu noi, putem și noi împărți bunurile cu alții.
Profetul Ieremia scrie că doar cuvântul lui Dumnezeu este ciocanul care sparge piatra în bucăți, care vindecă inimile pietrificate, chiar dacă procesul de vindecare este dureros.
„Fără îndoială că izbânda noastră constă să aducem rod”, scrie pr. Holbea. Să nu lenevim nici la rugăciune, nici la implicare filantropică, ci să aducem rod, adică sămânța Evangheliei să rodească în virtuți concrete. „Noi trebuie să ne lăsăm călăuziţi de cuvântul lui Dumnezeu, de sămânţa aceasta pe care Dumnezeu a aruncat-o în lume şi să urmăm poruncile dumnezeieşti. Ce ne descoperă cuvântul lui Dumnezeu? Ne descoperă un adevăr pe care ar trebui să îl avem în fiecare clipă în conştiinţa noastră şi anume, că suntem pribegi în această lume. Ori lucrul acesta îl uităm de fiecare dată”, continuă pr. Holbea.
Știați că fiecare dintre noi poate deveni sfânt? Sufletul sfânt odihnește pe cei din jurul lui, fiindcă el e într-o legătură continuă cu Dumnezeu, neîncetat și fără oprire vorbește cu Dumnezeu. De acolo ne extragem cu toții puterile, din izvorul harului, de la Preadulcele nostru lisus. Preasfântul Dumnezeu este Cel care ne-a chemat și pe noi la sfințenie (Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre!, Ed. Doxologia, Iași, 2014, p. 35).
Hristos transformă un om chinuit de demoni într-un om liber care vesteşte iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, scrie Patriarhul Daniel. Transformă nefericirea în fericire, boala în sănătate și moartea în viață. Doar El poate face asta.

 

Marius MATEI

 

________________

[1] Calinic Berger, Teognosia. Sinteza dogmatică și duhovnicească a părintelui Dumitru Stăniloae, Deisis, Sibiu, 2014, p. 407.

[2] David Eagleman, Incognito. Viețile secrete ale creierului, Humanitas, București, 2017, p. 241.

[3] Francoise Dolto, Evangheliile și credința față în față cu psihanaliza sau Viața dorinței, Metafraze, București, 2017, p. 7.

[4] Ibidem, p. 34.

[5] Ibidem, p. 79.

[6] Ibidem, p. 171.

[7] Ibidem, p. 190.

[8] Ibidem, p. 214.

[9] Ibidem, p. 302.

[10] Ierom. Benedict Aghioritul, Sinaxarul secolelor XIX-XX, Egumenița, Galați, 2016, p. 222.

[11] Calinic Berger, op. cit., p. 161.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

1 Comment

  1. Roxana 27 octombrie 2021

    Foarte frumos ați explicat Părinte Matei!
    In ignoranța noastră este binevenită o astfel de ilustrare a condiției noaste in parcursul vieții.
    Recunosc ca este greu de priceput mesajul, dar in momentul in care găsești compatibilitate in preot, comunitatea bisericeasca totul devine mai ușor!

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *