Rândurile pe care le aveți în față ar putea fi ultimul editorial al revistei Lumea Credinței… Din martie 2003 nu a fost lună în care să nu aștern pe hârtie gândurile care m‑au frământat (și ...
Ce sunt pelerinajele în Răsăritul creștin? Sunt cofraje comunitare, sunt țesături sociale, sunt școli duhovnicești. Sunt motoare economice. Dar, mai presus de orice, sunt momentele „de glorie” ale sfinților îndrăgiți de popor, care își revarsă ...
Dimineață, pe la 8, aud vuiet mare pe bulevardul Națiunile Unite, acolo unde locuiesc. Ies pe balcon și văd mulțimi mari de oameni, în alergare, care umpleau artera până la refuz. “Sănătatea a rupt-o la ...
În Congresul american a intrat în dezbatere Legea Egalității. Această inițiativă legislativă aparține democraților – cui altcuiva? În esență, este vorba despre protejarea persoanelor LGBT de posibile acte de discriminare prin adăugarea categoriilor de orientare ...
„Eu am primit freaticul de la Nichita!”. O mărturisire șocantă, venită din partea maestrului Sorin Dumitrescu… Ce tâlc subtil poate avea o asemenea afirmație? Ce ascunde acest (d)enunț criptat? Pentru a pătrunde sensul afirmației, trebuia musai văzută expoziția ...
S‑a vorbit intens, în ultimele șapte săptămâni, despre iepuri și îngeri, despre comerț și sfințenie, despre post și îmbuibare. Paștile sunt momentul când umanitatea creștină își arată adevărata ei stare. Cât mai prețuim, cu adevărat, ...
Dumnezeu mă cheamă la mântuire[1]. Mă cheamă la cercetarea adevărului[2]. Adevărul știe că trăiește ca un străin pe acest pământ. Și că își găsește ușor dușmani. Pentru că familia lui se află în ceruri. El ...
Da, nu vă miraţi. Păi, dacă citeşti prin cheia strâmtă a corectitudinii politice vieţile sfinţilor, te îngrozeşti. Din prima observi că unii dintre ei, cel puţin, deranjează sensibilităţile şi valorile momentului, comiţând în epocă fapte pentru care ar trebui înfieraţi ...