LOADING

Type to search

Doi hoți și-un popă

Ortodoxie si traire

Doi hoți și-un popă

Share

Lui Florin Lăzărescu, fratele meu, care într-o vreme mă tot întreba ce mai scrie în Biblie

Pe un ger de crapă pietrele, un preot așteaptă o ocazie, într-o răscruce la marginea unui sat. își tot trece gentuța de pe un umăr pe altul, tropăie în loc, să-și dezmorțească picioarele, își freacă brațele, își suflă în pumni. Din când în când se oprește, își șterge ochii și privește nemișcat în lungul drumului, poate apare ceva. Stă de două ceasuri. E a treia zi de Crăciun, după-amiază, trec rar mașini. Unde mai pui că drumurile sunt înzăpezite. Câte unul l-ar lua, dar, după semnele pe care le face, ori n-are loc, ori merge pe-aproape, în satul vecin.

Din senin se ivește un gip negru, cu farurile aprinse, spulberând zăpada sub roți. Părintele dă să ridice măna, dar se răzgândește. Ce gip de pe lumea asta ar culege de pe drum un popă înghețat, a treia zi de Crăciun? Dar uite că se înșală. Gipul încetinește și oprește sub nasul său. Prin geamurile fumurii nu se vede nimic, dar portiera din spate se deschide de-o palmă și cineva dinăuntru răcnește:

– Hai, popo, că îngheață mașina!

Părințelul apucă gentuța și dă să urce, însă înlemnește cu piciorul în prag. De pe bancheta din spate, un rotweiller uriaș saltă capul și îi aruncă o privire plictisită.

– Hai, că nu-ți face nimic! îl încurajează glasul dinăuntru. Max! Max, cuminte! și ca să fie mai convingător, un pumn aterizează în ceafa lui Max, care pune instantaneu capul pe labe. Părințelul ezită o clipă, apoi face repede o cruce și urcă în mașină. Trage portiera și se așază pe marginea banchetei, să-l deranjeze cît mai puțin pe Max. Prevăzător, plasează gentuța între el și cîine, apoi oftează și caută la binefăcătorii săi. La volan e un individ mătăhălos, tuns periuță și cu ceafa groasă plină de tatuaje. Pe locul din dreapta stă un ins pirpiriu, cu un fular roșu aruncat împrejurul gîtului.

– Mulțumesc că ați oprit! șoptește părințelul, cu glasul degerat. Stau de două ceasuri.

– Ce-ai spus? Zi-i mai tare! strigă mătăhălosul și dă muzica mai încet.

– Ziceam că vă mulțumesc că ați oprit.

– Las’ că vedem noi cum ne mulțumești, se hăhăie mătăhălosul. Nu-i așa, Clanță? și îi aruncă o privire pirpiriului. Apoi se întoarce vesel: Ce-ai în gentuță, măi, popo? Vreo sticloanță, ceva? Ia scoate-o aici, la băieți!

– N-am nici o sticlișoară, pe cuvânt, se scuză părintele. Dacă aveam, vă dădeam. Dar nu vin de la pomană.

– Da’ de unde vii, popo? De la femei? hăhăie din nou mătăhălosul. Pufnește și Clanță.

– Chiar de la o femeie vin, râde părintele. O femeie bolnavă, săraca, m-a chemat să-i citesc o rugăciune.

– Da’ de ce n-a chemat doctoru’, dacă-i bolnavă?

– Păi chiar doctoru’ i-a zis să mă cheme pe mine. E rău tare, are un cancer.

– și dacă are cancer, ce să-i mai faci tu? Că n-o mai vindecă nici dracu’.

– N-o mai vindecă nimeni, aprobă părintele. I-am citit și eu de ieșirea sufletului, să moară mai repede.

Mătăhălosul aruncă o privire în oglinda retrovizoare, să vadă dacă popa glumește.

– Cum adică să moară mai repede?

– Să moară, să nu se mai chinuie, explică părintele. Că n-are nici cine să-i dea o cană de apă. Bărbatu-său e la muncă, iar fie-sa e măritată la Scoposeni, nu stă cu ea.

– Cum să nu se mai chinuie? nu înțelege mătăhălosul. Eu n-am mai auzit asta. Păi nu mai bine îi citeai o rugăciune de sănătate?

– Ce sănătate, că e gata, săraca, e numai oase. Nici viu, nici mort. Numai sufletul de ea. Se chinuie degeaba. I-am citit de ieșirea sufletului. Scrie și în Biblie. Când stă omul să moară, sufletul nu vrea să iasă, se chinuie acolo, parcă îi pare rău. și atunci citim de ieșirea sufletului.

– Serios? se miră mătăhălosul. N-am mai auzit asta. I-auzi, Clanță!

Clanță n-are chef de poveștile popii. Se tot uită pe geam, la câmpul acoperit de zăpadă și la plopii uscați din care își iau zborul stolurile de ciori. Părințelul trage cu coada ochiului la Max și e mulțumit să-l vadă moțăind cu botul pe labe.

– Ia uite! strigă dintr-odată mătăhălosul. Din satul ăsta era Butoane. Nu, Clanță? Parcă din Grajduri era Butoane… Ai auzit, popo, de Butoane?

– N-am auzit.

– Butoane! insistă mătăhălosul. Cânta el la nunți… La acordeon. Păi nu era nuntă fără Butoane, cum n-ai auzit? O murit și el anu’ trecut, tot de cancer.

– Se poate, nu-i cunosc eu pe toți, se scuză preotul.

– Butoane, Butoane! îl chiamă mătăhălosul. Băi, frate, ce le mai zicea Butoane la burdufu’ lui! Om bun, părinte! Să vezi lume la înmormântare! și Butoane – cu acordeonu’ pe chept, că așa o vrut băieții lui. Așa l-o dus în biserică, râde mătăhălosul. E voie?

– Ce să fie voie?

– E voie să-l ducă așa, cu acordeonu’ pe chept?

– Păi de ce să nu fie voie?

– Nu știu. întreb și eu. Cu acordeonu’ în biserică? Nu-i păcat?

– N-are nimic, face părintele. Ce, sfinții nu cântau și ei?

– Nu chiar? se amuză mătăhălosul. La ce cântau?

– La de toate. Era așa, explică părintele, ca un fel de formație. Scrie și în Biblie.

– Nu glumești? I-auzi, Clanță!

Mătăhălosul schimbă cd-ul, întredeschide geamul și își aprinde o țigară. Fredonează o manea, apoi caută în oglindă chipul părintelui, care, moleșit de confortul mașinii, e gata să ațipească.

– Auzi, părinte, aruncă mătăhălosul, slobozind prelung fumul, da’ tu știi ce suntem noi?

Clanță îi aruncă o privire, dar mătăhălosul i-o taie scurt:

– Lasă, băi, să vedem ce zice. știi ce facem noi?

– Da’ de unde să știu? ridică din umeri părintele.

– Noi suntem hoți. Spargem case.

și așteaptă să vadă efectul asupra părintelui, dar acesta nu spune nimic.

– Nu-i păcat? rânjește el în oglinda retrovizoare.

– Ce case? spune părintele, parcă neînțelegând.

– Case, părinte. Case de barosani. Luăm tot ce găsim, bani, aur, plasme. E păcat, nu?

– Depinde, face părintele, după ce se gândește un pic. Nu-i păcat, dacă dați și la alții.

– Cum așa? ridică mătăhălosul din sprâncene. Păi nu-i totuna?

– Nee, nu-i totuna. în Biblie este o poveste cu un patron, dacă vreți, v-o spun.

Mătăhălosul dă muzica mai încet.

– Ce patron?

– Un patron de la un angro. și la angro angajase un magazioner.

– Așa, și? e curios mătăhălosul.

– și aude magazionerul că patronul o să-l dea afară. Ori că nu mai avea bani de salarii, ori că voia să aducă pe altul, treburi din astea. și ce se gândește magazionerul. Măi, dacă mă dă ăsta afară, rămân pe drumuri. Ia hai să mă pun bine cu unul, cu altul, să am la cine apela când n-oi mai avea serviciu.

– Corect, observă mătăhălosul.

– și ce face magazionerul? Cheamă pe unul care tocmai luase marfă de la el. Măi, zice, cât orez ți-am dat ție? Zece saci, zice acela. Bun, face magazionerul, uite te trec aici cu opt, să nu zici că-s băiat rău. Cheamă pe altul. La fel. Tu cât ulei ai luat luna trecută? O sută de kile. Bun, scriem aici 70, ca să mă ții minte…

– I-auzi, frate! râde mătăhălosul. Tare magazioneru’. și nu l-a prins?

– Ei, l-a mirosit patronul, da’ până la urmă l-a iertat. Că acuma, știți cum merge treaba, avea și el prieteni care îl ajutau. și i-a zis patronul, măi, nu te mai dau afară, da’ să nu mai faci.

– Băi, ce s-a sucit patronul! Tare magazioneru’, se entuziasmează mătăhălosul.

– Păi da. De-aia vă spun. Că scrie la Biblie: să nu furi. Iar cine fură să dea și la alții.

– Am dat și noi, părinte, se apără mătăhălosul. Clanță, cât am dat la Sfânta Paraschiva, la Mitropolie? Păi ultima oară am lăsat mulți bani, că a zis un părinte că trebuie material din Grecia pentru niște veșminte noi la Sfânta.

– Nu trebuie, are Sfântă veșminte.

– Cum așa?

– Vă spun eu că are. Pe puțin două dulapuri, și de vară, și de iarnă. Nu-i mai trebuie.

– Bun, face mătăhălosul, și atunci cui să dăm?

– Păi dați și voi la cine a zis Iisus. Că tot așa, scrie în Biblie, au venit niște hoți la Iisus și l-au întrebat ce să facă cu banii.

– Ce hoți? Păi nu se temea de Iisus?

– Hoți-hoți, domnule. Nu se temeau, că Iisus era prieten cu hoții. Și Iisus le-a zis, măi băieți, luați și voi vreo doi porci și o mașină-două de cartofi pentru un spital, portocale şi jucărele pentru copiii bolnavi de sida, apoi vedeți ce mai trebuie la căminul de bătrâni și, să nu uit, duceți niște țigări la pușcăriași, că acolo e tare greu de țigări. Pe urmă mai vedeți voi, pentru că unde nu este astăzi greu…

Mătăhălosul ascultă cu gura căscată. S-ar întoarce la părinte, dar trebuie să țină drumul.

– Așa a zis, și de pușcăriași?

– Cum să nu, întărește părintele. Păi și Iisus a fost la pușcărie și n-a mers nimeni la el. Scrie în Biblie.

– Parcă numai de țigări e greu la pușcărie, oftează mătăhălosul. E greu de toate acolo. E greu și la pușcărie, e greu și în lume, se căia el. Auzi, Clanță, ce zice părintele.

– Mai dă-l, măi, dracului! se stropșește Clanță și își caută de privitul pe geam.

După vreo cinci minute ajung în oraș. La prima intersecție, părintele spune că ar vrea să coboare. își ia gentuța, apoi se caută prin buzunare.

– Cât trebuie să vă dau?

Mătăhălosul îl privește lung în oglindă ca și cum n-ar înțelege.

– Ce să-mi dai?

– Că m-ați luat. Cât trebuie să vă dau? repetă părintele.

– Nu trebuie să-mi dai nimic.

Apoi se gândește o clipă și adaugă moale, cam cu jumate de gură:

– Adică ar trebui să-mi dai două pălmi pentru cum am vorbit cu matale.

Preotul dă din mâna, lasă, mai zice un mulțumesc și un Doamne ajută înainte de a închide portiera, apoi traversează și dispare printre blocuri, în timp ce gipul pleacă mai departe spulberând zăpada sub roți.

Ioan Florin

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *