Privilegiu și necesitate

Rugăciunea este un privilegiu prea mare pentru a o ignora și o necesitate prea mare pentru a o neglija. Ne prefacem că nu înțelegem Scriptura, deoarece în secunda în care am recunoaște am începe să ne rugăm mai mult.

Puterea noastră vine din împreună-umblarea cu Dumnezeu din rugăciune. Slăbiciunea noastră vine din lenea de a ne ruga. Dacă rugăciunea nu e atât de puternică încât să ne schimbe comportamentul, nu ne va schimba nici destinația veșnică. Nici o soluție lumească nu poate rezolva ce poate rezolva rugăciunea. Faceți rugăciuni, nu politici…

Ne gândim la mizeria noastră, dar nu disperăm, ci ne rugăm lui Dumnezeu să ne curețe toate infecțiile și putregaiurile. Ne gândim la puterea Lui, la iertarea Lui, la iubirea Lui și prindem speranță. Nu avem nici o scuză să nu ne rugăm, mai ales că avem avantajul uriaș al unui model: Iisus Hristos.

„Dacă nu te vei ruga, scrie Sfântul Vasile cel Mare, și dacă îi vei îngădui trupului să se obrăznicească și să se sature cu de toate în fiecare zi, ca o fiară sălbatică, la urmă, prin silnicele lui împotriviri, vei fi doborât împreună cu el la pământ și vei zăcea suspinând zadarnic.”

Oamenii sunt tot mai sceptici și se roagă tot mai puțin. Să fim mai puțin sceptici și să ne rugăm mai mult. Să nu punem la îndoială iubirea lui Dumnezeu pentru noi și să nu omitem îngenuncherile zilnice.

Ne rugăm pentru mântuirea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește, nu pentru mărunțișurile noastre.

Ne rugăm lui Dumnezeu, Cel care ne iubește cel mai mult, deși știe lucrurile cele mai rele despre noi.

Ne rugăm lui Dumnezeu, singurul Care nu obosește niciodată și care vindecă oboseala noastră. Mai bine bine o rugăciune biblică „nepopulară”, decât o rugăciune „populară” nebiblică.