Nu-ți poți schimba trecutul, dar îți poți determina viitorul, alegându-l pe Iisus din Evanghelie, nu vreun idol derizoriu în sevraj. Este cea mai importantă decizie din viața ta. Consecințele sunt veșnice și neschimbabile. A îl respinge pe Iisus din comoditate este cea mai neînțeleaptă decizie posibilă. Este sensul giratoriu major al vieții noastre. Suntem suma […]
Noi îi aducem pe oameni la Hristos și El face restul. Îi apropiem, nu îi smintim, nu îi depărtăm. Și ne aducem și pe noi în fața Lui. Când nu mai putem să ne apropiem de Hristos, se apropie El de noi. ● Bunătatea Lui nu va înceta niciodată. Oamenii sunt chemați să trăiască împreună […]
Să nu abandonăm Cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu cădem în materialism, scrie John Hartnett. Speranța este cel mai palpitant lucru în viață și este unica soluție de a găsi iubirea. Pentru cei ce cred, toate acestea se vor adeveri, mai devreme sau mai târziu. Dumnezeu – scrie Lee Smolin – este puterea universului de […]
Constantin este şi Mare şi Sfânt, pentru că este înţelept (precum Solomon), este blând (precum David) şi este credincios (precum apostolii). El dă primele legi în spirit creştin: cinstirea duminicii, protejarea familiei, înlăturarea pedepsei prin crucificare. Sinodul niceean convocat în 325 nu condamnă doar erezia, cât mai ales dezbinarea. Constantin părăseşte confortul Britanniei, pentru a […]
Cei ce trăiesc la voia întâmplării nu pot recunoaște fericirea, scrie David Baddiel. De ce? Deoarece impactul este mai important decât intenția. Nu putem trăi aleatoriu, nu ne putem ghida după hazard, nu e suficient să ne propunem, trebuie să acționăm concret, să pansăm răni, nu să ne facem selfie cu frații lui Iisus. ● Când Iisus […]
Câteodată nu primim ceea ce vrem, deoarece merităm ceva mai bun. Surogatul fericirii de aici nici nu se compară cu fericirea Raiului. Hristos ne promite că El este puterea noastră, să nu clacăm, nu e cazul. Că nu ne va abandona, să nu ne văicărim. Că vom fi fericiți: nu dacă, ci când. Că aude rugile noastre, doar nu […]
Evanghelia nu aliniază puterea lui Dumnezeu la voia noastră, ci aliniază voia noastră la puterea lui Dumnezeu, scrie Kent Hughes. Așa intrăm în firescul mântuirii. Scăpăm de ură și de uitarea-de-Dumnezeu. Nu mai folosim adevărul ca o licență pentru a distruge reputația altora. Dumnezeu poate avea banii noștri fără să aibă inimile noastre, dar nu poate […]
Idolatria presupune încrederea în bani, nu în Dumnezeu, scrie G.K. Beale. Credința presupune cu totul altceva, și anume strădania de a fi în prezența lui Dumnezeu și de a nu fi obsedat de bani. Dumnezeu nu ne cere niciodată ceva absurd, ci dorește ca noi să ne atingem potențialul maxim, pentru a ne putea bucura […]
Împărățiile lumești au eșuat. Chiar și modelul cel mai aproape de original, Imperiul Bizantin, a sucombat, a fost cucerit și distrus. Dar Împărăția lui Iisus nu este din lumea aceasta, nu este croită după modelul lumesc, nu este măcinată de războaie și de boli. Important de reținut de aici este faptul că Iisus este Împărat, […]